Damasc este una dintre cele mai vechi aşezări locuite din lume. Întreaga zonă a devenit aşezare umană în jurul mileniului 7 î.Hr. Oraşul plasat în sud-vestul Siriei a fost înfiinţat în jurul mileniului 3 î. Hr. De-a lungul timpului, oraşul a fost scena a numeroase conflicte şi invazii, fiind ocupat de diferite civilizaţii, printre care arameeni, asirieni, ahemeniţi, greci, nabateeni, romani, omeiazi, mongoli, turci şi francezi. Multe dintre aceste civilizaţii şi-au adus aportul, lăsând monumente care sunt vizibile şi astăzi şi care au devenit parte a tezaurului cultural al Damascului şi al umanităţii.

Sursa foto: ancient-origins.net  

Primele menţionări cunoscute ale oraşului se regăsesc în tabletele Ebla. Amoriţii făceau referire, în secolul al XVIII-lea î. Hr., la aşezare drept Dimaski. O altă menţiune a oraşului se regăseşte în Scrisorile de la Amarna, care desemnează oraşul drept Dimashq. Actuala denumire a oraşului a fost preluată dintr-un termen grecesc.

Cele mai vizibile monumente ale Damascului datează din perioada islamică, una dintre fazele recente ale existenţei aşezării. În 635 d.Hr, Damascul a fost cucerit de musulmani, devenind foarte cunoscut în 661 d. Hr. când a devenit capitala dinastiei Omeiazilor. Unul dintre monumentele semnificative lăsate de această dinastie este Marea Moschee din Damasc, una dintre cele mai mari din lume şi, totodată, unul dintre locurile de cult cu cea mai longevivă utilizare ca loc de rugăciune pentru credinţa islamică, potrivit https://www.ancient-origins.net. Înainte de construcţia acestei moschei, pe acest loc a funcţionat o catedrală creştină închinată Sfântului Ioan Evanghelistul. Dinastia Omeiazilor a păstrat legătura cu trecutul, în moschee fiind amenajat un loc special în care se păstrează capul Sfântului Ioan Botezătorul şi unde foarte mulţi creştini merg să se închine şi să se roage. Înaintea catedralei creştine fusese amenajat un templu roman dedicat zeităţii Jupiter, în timpul împăratului roman Teodosius I. Rămăşiţe ale templului roman se pot observa şi astăzi, fără să fie singura rămăşiţă istorică din perioada romană păstrată. Cucerirea părţii de vest a Siriei de către romani în timpul lui Pompei a determinat reconfigurarea completă a oraşului pe baza planurilor romane. Acest lucru poate fi observat în Oraşul Vechi din Damasc, care-şi păstrează forma rectangulară, precum şi axele est-vest, respectiv cele nord-sud.

Chiar dacă elementele fizice vizibile datează din perioada romană, Damascul s-a aflat şi sub influenţa greacă. Oraşul a fost cucerit de la ahemeniţi de Alexandru cel Mare. După moartea împăratului în 323 î. Hr. Damascul avea să devină un punct de conflict între seleucizi şi ptolemei, succesori ai lui Alexandru cel Mare. Chiar dacă oraşul a migrat între cei doi poli de putere, s-a aflat permanent în sfera de influenţă a culturii elenistice. În 85 î.Hr nabateenii aveau să ocupe oraşul, iar influenţa greacă a decăzut rapid. Au urmat o serie de cuceriri ale Damascului înainte de ahemeniţi. S-a aflat şi sub dominaţia asirienilor şi a regatului lui Israel al regelui David, potrivit https://www.ancient-origins.net.

Ruinele templului roman al lui Jupiter din Damasc.

Sursa foto: ancient-origins.net

În perioada medievală, Damascul a fost un important centru de manufactură, diferite zone ale oraşului specializându-se în comerţ şi în diferite meşteşuguri. Oraşul expune dovezi extraordinare a cel puţin patru civilizaţii - elenistică, romană, bizantină şi islamică. A fost instituit ca oraş capitală de califatul Omeiazilor. Zidurile actuale ale oraşului, unele moschei şi mormintele s-au păstrat din Evul Mediu, însă mare parte a zonei construite a oraşului datează din perioada ce a urmat cuceririi otomane de la începutul secolului la XVI-lea, potrivit http://whc.unesco.org/.

Poarta Bab Touma din Damasc.

Sursa foto: ancient-origins.net

Oraşul este o dovadă estetică unică a civilizaţiilor care au contribuit la crearea sa. Marea Moschee este o operă de artă a arhitecturii omeiade, care alături de alte monumente importante din diferite perioade, precum Citadela, Palatul Azem, madrasele, băile publice şi rezidenţele private susţin acest succes cultural. Având statutul de capitală a califatului omeiazilor, primul califat islamic, Damascul a îndeplinit un rol foarte important în dezvoltarea altor oraşe arabe. Cu Marea Moschee aşezată central în inima oraşului, a reprezentat un model de urmat pentru alte aşezări ale lumii arabe musulmane.

Linia zidurilor vechiului oraş trasează limitele proprietăţii de circa 86,12 hectare. Zonele din afara zidurilor reprezintă o extindere a oraşului datând din secolul al XIII-lea şi sunt considerate parte a vechiului oraş, având semnificaţie istorică, însă atributele principale care dau valoare universală inestimabilă se află în interiorul limitelor vechiului oraş. Acestea includ planul oraşului, cu structura urbană densă, zidurile şi porţile, precum şi cele 125 de monumente inclusiv Marea Moschee, madrasele, citadela şi casele private, conform http://whc.unesco.org/. Sunt supuse vulnerabilităţii eroziunii pe fondul lipsei unor abordări tradiţionale de păstrare şi conservare, existând deopotrivă lipsa unei politici de conservare pentru zonele istorice aflate în afara zidurilor vechiului oraş precum şi a unor proiecte de planificare regională, indică http://whc.unesco.org/.

De la înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO, cadrul morfologic şi modelul spaţial al structurii istorice au rămas neschimbate, iar atributele principale au reuşit să supravieţuiască. Totuşi, activităţile comerciale şi semi-industriale sunt răspândite în zona rezidenţială a vechiului oraş şi în suburbiile adiacente.

Responsabilităţile pentru controlul planificării în ce priveşte vechiul oraş şi administrarea se află în autoritatea a două departamente guvernamentale - Comisia pentru Protejarea Oraşului Vechi şi Directoratul General pentru Antichităţi şi Muzee. Cooperarea la nivel tehnic în proiecte şi programe pentru consolidarea oraşului este gestionată de Ministerul Administrării Locale şi Mediului cu sprijin din partea organizaţiilor internaţionale.

Protejarea la nivel legal este încadrată de Legea 222 privind Antichităţile, amendată în 1999, prin ordinul ministerial nr. 192 din 1976 care stabilea oraşul vechi drept parte a patrimoniului istoric şi cultural al Siriei. Documentul legislativ nr. 826 privind restaurarea şi reconstrucţia/reconsolidarea oraşului vechi a fost revizuită în lumina noilor condiţii, necesităţi şi oportunităţi şi vizează instituirea unor noi condiţii pentru oraşul vechi. A fost, deopotrivă, instituită Comisia pentru Protejarea şi Dezvoltarea Damascului Vechi, având reprezentanţi ai diferitelor organisme pentru coordonarea activităţilor de planificare şi construire, care sunt responsabili şi pentru planificarea strategică a Oraşului Vechi, potrivit http://whc.unesco.org/. A fost trasată o zonă de protecţie - tampon, de circa 42,6 hectare, însă este nevoie de stabilirea unui plan pentru clarificarea diferitelor nivele de protecţie care trebuie dispuse pentru anumite zone ale structurii urbane şi, ulterior, să fie stabilite intervenţiile potrivite.

Ca urmare a declanşării războiului în Siria, în 2011, pe fondul luptelor şi al distrugerilor pe teritoriul sirian, la 30 martie 2012 şi, ulterior, la 2 iunie 2013, directorul general al UNESCO Irina Bokova a cerut public protejarea siturilor Patrimoniului Cultural UNESCO din Siria, printre care se numără şi Oraşul Vechi Damasc. La 20 iunie 2013, Comitetul pentru Patrimoniul Mondial a hotărât includerea celor şase situri UNESCO ale Siriei pe lista obiectivelor Patrimoniului Mondial aflate în pericol de dispariţie, pentru ca la 28 mai 2014, să instituie, la biroul din Beirut al agenţiei specializate a ONU, Observatorul pentru salvarea patrimoniului mondial cultural al Siriei. Un incendiu izbucnit, în aprilie 2016, într-un cartier comercial al Oraşului Vechi Damasc, situat între Citadelă şi Marea Moschee şi unde se află câteva clădiri istorice, a constituit un important semnal de alarmă pentru declanşarea unor strategii clare de protecţie a Oraşului Vechi Damasc. În acest sens, la 14-15 noiembrie 2016, s-a desfăşurat, la Biroul UNESCO din Beirut, o reuniune pentru configurarea unui cadru de ajutor pentru salvarea Oraşului Vechi Damasc, în cadrul unui proiect cu finanţare comunitară şi în parteneriat cu Centrul internaţional pentru studierea protejării şi restaurării proprietăţii culturale şi Consiliul internaţional al monumentelor şi siturilor, potrivit http://whc.unesco.org/. Reuniunea a adus în acelaşi cadru de discuţii experţi internaţionali ai agenţiilor specializate cu reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilitate din Siria în ce priveşte administrarea oraşului vechi Damasc.

Oraşul Vechi Damasc este din 1979 parte a Patrimoniului Mondial UNESCO şi rămâne, deopotrivă, o carte de vizită reprezentativă a Siriei şi un important centru al istoriei culturii universale. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: whc.unesco.org