logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Săptămâna europeană 7-11 iunie 2021

Imagine din galeria Agerpres

Propunerea Comisiei Europene de buget pentru anul 2022, adoptarea de către Parlamentul European a Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională, adoptarea de către Comisie a raportului MCV pentru România, aprobarea finală de către Parlament a certificatului digital al UE privind COVID-19, prezentarea raportului Oficiului European de Luptă Antifraudă pentru anul 2020 etc reprezintă o parte dintre subiectele de pe agenda instituţiilor Uniunii Europene în intervalul 7-11 iunie 2021.

Consiliul Uniunii Europene
* Consiliul a aprobat, la 7 iunie, două seturi de concluzii privind impactul pandemiei: impactul asupra securităţii interne şi impactul asupra ameninţării reprezentate de terorism şi de extremismul violent. Concluziile cu privire la securitatea internă recunosc ameninţările şi provocările imprevizibile generate de criză în peisajului securităţii interne şi subliniază, printre altele, nevoia de a împiedica infiltrarea reţelelor infracţionale în punerea în aplicare a instrumentului Next Generation EU. Cu privire la terorism, în concluzii se arată că, până în prezent, impactul pandemiei de COVID-19 asupra ameninţării teroriste pare să fi fost limitat. Cu toate acestea, prelungirea pandemiei poate spori vulnerabilităţile statelor membre şi riscurile de radicalizare, conform https://www.consilium.europa.eu/.

* Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 7 iunie, un regulament de instituire a unui fond în valoare de 17,5 miliarde de euro, cu ajutorul căruia tranziţia verde va deveni mai echitabilă şi mai favorabilă incluziunii. Este una dintre măsurile pe care le ia UE pentru a-şi atinge obiectivul de reducere cu 55 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 şi obiectivul de a ajunge la neutralitatea climatică până în 2050. Cuantumul total de 17,5 mld. euro (la preţurile din 2018) este compus din 7,5 mld. euro disponibile pentru angajamentul bugetar pentru perioada 2021-2027 şi din 10 mld. euro din partea Instrumentului de redresare (NextGenerationEU), disponibile în anii 2021, 2022 şi 2023, scrie site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

* Consiliul Mediu al UE, reunit la 10 iunie, a aprobat o nouă strategie care prezintă o viziune pe termen lung pentru ca UE să devină o societate rezilientă la schimbările climatice şi pe deplin adaptată la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice până în 2050. Strategia include măsuri precum o mai bună colectare şi utilizare a datelor, soluţii bazate pe natură şi politici bugetare adaptate, se arată pe site-ul Consiliului.

Comisia Europeană
* Comisia a propus, la 8 iunie, un buget anual al UE pe 2022 în valoare de 167,8 miliarde euro, care va fi completat de granturi cu o valoare estimată de aproximativ 143,5 miliarde euro din cadrul instrumentului NextGenerationEU. Capacitatea combinată a acestor două instrumente va mobiliza investiţii semnificative menite să stimuleze redresarea economică, să protejeze durabilitatea şi să creeze locuri de muncă. Se va acorda prioritate cheltuielilor legate de tranziţia verde şi digitală. Proiectul de buget pe 2022 face parte din bugetul pe termen lung al Uniunii, astfel cum a fost adoptat la sfârşitul anului 2020, potrivit site-ului Comisiei, https://ec.europa.eu/.

* Comisia Europeană a adoptat, pe 8 iunie, cel mai recent raport al său privind evoluţia situaţiei din România în materie de reformă a sistemului judiciar şi luptă împotriva corupţiei, în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV). Raportul adoptat face un bilanţ al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 până în prezent şi evaluează progresele înregistrate în vederea îndeplinirii celor 12 recomandări din ianuarie 2017 şi a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendinţă pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referinţă ale MCV. "Hotărârea Curţii de Justiţie din 18 mai 2021 oferă un cadru clar şi o direcţie clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referinţă ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept şi a dreptului UE în general. Este esenţial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislaţie care urmează să fie adoptată", arată Raportul MCV.

* Comisia Europeană a salutat, la 9 iunie, decizia Parlamentului European de a adopta Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională - Europa în lume pentru perioada 2021-2027. Aceasta este etapa finală a procesului de adoptare, după încheierea negocierilor dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie. Noul instrument, căruia îi sunt alocate în total 79,5 miliarde euro, vizează cooperarea UE cu ţările terţe, mai scrie https://ec.europa.eu/.

Parlamentul European
* PE a aprobat definitiv, la 9 iunie, certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul UE. Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va trebui să dovedească faptul că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. Textul trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021 pentru 12 luni.

* La 10 iunie, PE adoptat o rezoluţie prin care solicită ridicarea temporară a protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală pentru vaccinurile împotriva COVID-19. Parlamentul propune, astfel, începerea negocierilor pentru o derogare temporară de la Acordul TRIPS al OMC privind brevetele, pentru a îmbunătăţi accesul global la produse medicale legate de COVID-19 la preţuri accesibile şi pentru a elimina constrângerile de producţie la nivel mondial şi deficitele de aprovizionare. De asemenea, pentru a elimina blocajele în producţie, Parlamentul solicită UE "să elimine rapid barierele la export şi să îşi înlocuiască propriul mecanism de autorizare a exporturilor cu cerinţe privind transparenţa exporturilor". Orice decizie privind renunţarea la drepturile de proprietate intelectuală va fi luată de Consiliul TRIPS al OMC, scrie site-ul PE, https://www.europarl.europa.eu/.

* Printr-o rezoluţie adoptată în sesiune plenară pe 10 iunie, PE a cerut Comisiei să ia poziţie prompt faţă de încălcările grave ale statului de drept în unele state membre, încălcări ce periclitează distribuirea corectă, legală şi imparţială a fondurilor UE. Aceştia au spus că legislaţia care leagă acordarea fondurilor UE de respectul statului de drept de către ţările UE a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2021, dar până acum Comisia nu a propus nicio măsură în acest sens şi nici nu a finalizat încă ghidul de aplicare a acestor reguli. Parlamentul va începe pregătirile pentru a acţiona Comisia în justiţie dacă aceasta nu aplică legislaţia, Comisia având la dispoziţie două săptămâni pentru a-şi îndeplini obligaţiile, au adăugat eurodeputaţii în rezoluţie.

* Parlamentul a solicitat, printr-o rezoluţie din 10 iunie, să pedepsească persoanele implicate în aterizarea forţată a unui avion la Minsk pe 23 mai şi în detenţia jurnalistului Raman Pratasevici. Eurodeputaţii condamnă cu fermitate "deturnarea zborului Ryanair" ca act de "terorism de stat" şi solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Raman Pratasevich şi a Sofiei Sapega, precum şi a tuturor celorlalţi prizonieri politici din Belarus. Rezoluţia mai solicită ca Belarusul să fie suspendat din organismele sportive internaţionale şi de la evenimentele internaţionale, inclusiv de la campionatele europene şi mondiale, precum şi de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, notează https://www.europarl.europa.eu/.

* La 10 iunie, în cadrul unei ceremonii la Strasbourg, preşedintele PE, David Sassoli, a acordat Premiul publicului LUX 2021 pentru filmul "Colectiv" al regizorului şi producătorului român Alexander Nanau.

Oficiului European de Luptă Antifraudă
* Zeci de milioane de produse necorespunzătoare destinate protejării împotriva COVID-19 - măşti, geluri, teste - au fost confiscate în decurs de peste un an în UE, în urma unei anchete a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), a anunţat, la 10 iunie, acest organism al UE, citat de AFP. "Din martie 2020 până în prezent, am anchetat şi am răspuns ameninţării tot mai mari a produselor contrafăcute, care nu corespund normelor sau sunt periculoase", a declarat directorul general al OLAF, Ville Itala, prezentând raportul pe anul 2020 al acestui organism antifraudă al UE. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&

Documentare 20-10-2026 18:00

Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &

Documentare 20-10-2026 17:58

Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i

Documentare 20-10-2026 17:57

Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini

Documentare 20-10-2026 17:55

Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar

Documentare 20-10-2026 17:53

Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia

Documentare 20-10-2026 17:45

Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat

Documentare 20-10-2026 17:44

Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs