TIMP LIBER DE ACASĂ: Conferinţa online "Moda, eterna poveste. Bucureştiul secolului XIX"
La 17 iunie 2021, la ora 18.00, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi a programat o nouă conferinţă online: "Moda, eterna poveste. Bucureştiul secolului XIX", susţinută de dr. Maria-Camelia Ene, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei culturale.
"Moda, o succesiune rapidă de forme artistice caracterizate prin noutate, reprezintă o reacţie firească împotriva obişnuinţei, reînnoind permanent înfăţişarea umană. Pentru aceasta ea înregistrează cu mare sensibilitate tendinţele estetice ale societăţii. Chiar poate fi considerată câmpul de experimentare din care se aleg elementele statornice ce conturează stilul unei epoci. Costumul nu poate fi prezentat izolat, ci integrat stilului din care face parte, pe care îl ilustrează la fel de bine ca orice altă piesă artistică specifică", se arată în prezentarea conferinţei online.
În spaţiul românesc, costumul se va alinia influenţelor stilistice orientale, dar şi europene, personajele defilând în paginile istoriei, pline de culoare şi fantezie, notează sursa citată anterior. "Se va constata, pe parcursul secolului al XIX-lea, un efort al culturii româneşti de a se sincroniza cu tot ce era mai avansat în Europa apuseană şi centrală. Acest veac strălucitor, complex, variat şi prolific în privinţa vestimentaţiei ne oferă cele mai dese şi interesante schimbări ale modei. Asistăm, în fermecătorul spaţiu bucureştean, la etapele şi detaliile trecerii de la moda orientală la cea europeană. Existau cutume pentru tipurile sociale şi modul în care îşi etalau veşmintele. Tonul vestimentaţiei feminine, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, l-a dat Parisul, în timp ce bărbaţii, după marea trecere de la culoarea şi strălucirea de tip fanariot, vor deveni fideli stilului rigid londonez", menţionează Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.
"Micul Paris", Bucureştiul, a absorbit în foarte scurt timp tot ce a adus apusul. Moda apuseană a fost însuşită mai întâi de femei, accentuându-le gustul pentru lux, mult mai mult decât bărbaţilor lor, ocupaţi prioritar de politică.
Dr. Maria - Camelia Ene este istoric, critic de artă, muzeograf, Şef Birou Istorie Modernă şi Contemporană la Muzeul Municipiului Bucureşti, expert în Costum şi accesorii vestimentare de epocă. Este cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, Departamentul Istorie Antică, Arheologie, Istoria Artei şi autoarea unor cărţi de referinţă în stilul neoromânesc şi costumul de epocă: "Stilul naţional în artele vizuale" Editura Noi Media Print, 2013, "Moda în Ţara Românescă, secolul al XVIII-lea. Veşminte şi accesorii vestimentare din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti", Editura Muzeului Municipiului Bucureşti, 2016, "Modă şi mondenitate în spaţiul românesc, epoca modernă. Costume din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti", Editura Muzeului Municipiului Bucureşti, 2018, "Ii de sărbătoare-costume din patrimoniul muzeului dr. Nicolae Minovici", 2019. Pentru volumul "Moda în Ţara Românească, secol XVIII-prima jumătate a secolului al XIX-lea, Veşminte şi accesorii din patrimonial Muzeului Municipiului Bucureşti", a primit în anul 2016 premiul "Ioan C. Filitti" acordat de "Fundaţia Culturală Magazin Istoric".
Evenimentul face parte din seria "Atlas. Conferinţele MNHCV", care se adresează publicului pasionat de aventura cunoaşterii şi descoperiri din domeniile istoriei, geografiei, istoriei artei, psihologiei, istoriei costumului etc.
Preţul unui bilet este de zece lei, şi se poate achiziţiona online la următoarea adresă: https://eventbook.ro/other/bilete-atlas-conferintele-mnhcv-moda-eterna-poveste-bucurestiul-secolului-xix
Accesul se face pe platforma Zoom. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.eventbook.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



