O PERSONALITATE PE ZI: Filosoful Ilie Pârvu
Filosoful Ilie Pârvu, membru corespondent la Academiei Române, s-a născut la 6 iunie 1941, la Strejeşti, judeţul Olt, potrivit dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în 1964. Între 1964 şi 1967, a urmat studii de matematică la Universitatea din Bucureşti, arată filosofie.unibuc.ro.
În 1973, a devenit doctor în filosofie, cu teza "Logica ştiinţei în concepţia lui R. Carnap".
Şi-a continuat specializarea la Munchen.
A fost asistent, lector, conferenţiar şi, din 1990, profesor la Catedra de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Între 1990 şi 2000, a fost şeful catedrei de Filosofie teoretică şi Logică din cadrul aceleiaşi instituţii. Tot din 1990, este coordonator de doctorat.
A ţinut cursuri ca profesor invitat la universităţi din Paris, Barcelona, Oxford etc.
A adus însemnate contribuţii în logica ştiinţei: a formulat modele logice alternative ale teoriei cuantice; a dat o nouă interpretare principiului "toleranţei" al lui Carnap în logica ştiinţei; a introdus un nou concept în spectrul relaţiilor interteoretice ("Extinderea constructivă a unei teorii structurale") şi a analizat formele interne ale principiului determinismului în teoriile fizice, notează dicţionarul amintit. De asemenea, are valoroase contribuţii în formularea unui model al structurii, dinamicii şi raţionalităţii ştiinţei pe baza ideilor tipurilor de teoretizare.
Principalele sale lucrări sunt: "Semantica şi logica ştiinţei" (1974), "Epistemologie. Orientări contemporane" (1974), "Existenţă şi realitate în ştiinţă şi filosofie" (1977), "Teoria ştiinţifică" (1981), "Introducere în epistemologie" (1984), "Infinitul şi infinitatea lumii"(1985), "Arhitectura existenţei" (Partea I, 1990; Partea a II-a, 2001), "Cum se interpretează operele filosofice" (2000), "Posibilitatea experienţei. O reconstrucţie teoretică a Criticii Raţiunii Pure" (2003).
A tradus din lucrările unor autori de seamă, ca W. Heisenberg, I. Kant, A. Einstein.
A fost distins cu: Premiul pentru cercetare ştiinţifică pe anul 1968 al Ministerului Învăţământului; Premiul Academiei Române pentru lucrarea "Teoria ştiinţifică", pentru anul 1981; Premiul societăţii Lucian Blaga "pentru excelenţa exegezei filosofiei lui Blaga", conform filosofie.unibuc.ro.
Preşedinte ale Societăţii de Filosofie Analitică din România; membru al Comitetului Director al Societăţii Europene de Filosofie Analitică; membru al Goerres Gesselschaft (Koln, Germania), membru al Goedel Society (Princeton, USA); membru al World Institute of Phenomenology (Belmont, USA), Societatea Kant (România), etc.
Este membru corespondent al Academiei Române începând cu 13 mai 1992. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: societateamuzicala.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 22-26 iunie 2026
Respingerea de către parlament a Guvernului Adrian Veștea, consultările președinte-partide în vederea desemnării unui nou premier, anunțul președintelui Nicușor Dan că se conturează formarea unui guvern minoritar, decizia PSD de a-l susține pe Sorin Grindeanu ca propunere de premier, decizia PNL, USR și UDMR de a-l susține pe Siegfried Mureșan ca propunere de premier,
Săptămâna europeană 22-26 iunie 2026
Adoptarea de către Consiliul UE a două regulamente ce finalizează procesul de adoptare a acordului comercial SUA-UE, Summitul UE-Republica Moldova din 22 iunie, anunțul Comisiei Europene privind deblocarea primei tranșe de 3,2 miliarde de euro din împrumutul de 90 de mld. de euro pentru Ucraina, discuțiile despre Brexit și 'Rejoin' în Regatul Unit, precum
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul și actorul Chris Isaak
Chris Isaak, actor și muzician american, faimos pentru vocea sa melancolică, este unul dintre adepții stilurilor rock și country, care au fost combinate pentru prima oară în timpul anilor '50, fiind adesea comparat cu legende precum Elvis Presley sau Roy Orbison. De-a lungul carierei sale de peste trei decenii, artistul a vândut discuri de platină și a fost n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* O nouă ediție a Târgului de Sfinții Apostoli Petru și Pavel are loc, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti', în perioada 25-28 iunie, conform https://muzeul-satului.ro/. Importanța sărbătorii, cunoscută și sub numele 'Sânpetru de vară' sau 'Moșii de Sâ
26 iunie - Ziua internațională pentru sprijinirea victimelor torturii (ONU)
Ziua internațională pentru sprijinirea victimelor torturii este marcată la 26 iunie, în fiecare an, semnificând reînnoirea angajamentelor, în vederea eradicării totale a acestei forme de pedeapsă inumană, prin denunțarea acțiunilor de tortură și pedepsirea făptașilor, inclusiv prin măsuri împotriva comerțului cu bunuri utilizate pentru pedeapsa
26 iunie - Ziua Drapelului Național
Ziua Drapelului Național, instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, este marcată, în fiecare an, la 26 iunie, potrivit https://www.cdep.ro/. Drapelul, stema, sigiliul, imnul 'Deșteaptă-te române' și Ziua Națională 1 Decembrie sunt simbolurile noastre naționale, conform Art. 12 din Const
26 iunie - Ziua internațională împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri (ONU)
La 26 iunie este marcată anual Ziua internațională împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri (International Day Against Drug Abuse and Illicit Trafficking), menită să consolideze acțiunea și cooperarea pentru realizarea unei lumi fără abuz de droguri, indică site-ul Oficiului Națiunilor Unite Pentru Droguri și Criminalitate (UNODC),
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goției Greco-catolice Sf. cuv. David din Tesalonic Romano-catolice Ss. Ioan și Paul, m.; Josemaria Escriva, pr. Sfântul Cuvios David este pomenit în calendarul creștin ortodox
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 iunie
Este a 177-a zi a anului 2026. Au mai rămas 188 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 18 h 24 m și apune la 02 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A doua reuniune a Summitului Flancului Estic / Formatul Helsinki (Gdansk, 25 iunie)
A doua reuniune a Summitul Flancului Estic / Formatul Helsinki are loc la Gdansk, Polonia, în 25 iunie 2026. Agenda reuniunii se va concentra pe coordonarea între statele membre UE din imediata vecinătate a Federației Ruse, în vederea implementării Planului Readiness 2030 și a tuturor celorlalte instrumente europene destinate sporirii capacității de apărare
PERSONALITATEA ZILEI: Poeta austriacă Ingeborg Bachmann
Ingeborg Bachmann este considerată una dintre cele mai importante poete și prozatoare de limbă germană ale secolului XX. În opera sa, ea se concentrează cu predilecție asupra rolului femeilor într-o societate patriarhală, asupra consecințelor războiului și ale păcii, precum și asupra diversității suferinței umane individuale, notează site-ul Forumului Cultural Au
Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2025-2026)
Cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara la 24 iunie 2026, transmit agențiile EFE și
25 iunie - Ziua internațională a navigatorului
Ziua internațională a navigatorului este marcată la 25 iunie, în fiecare an, cu scopul de a recunoaște contribuția marinarilor din întreaga lume la comerțul internațional pe mare, la economia mondială și la societatea civilă în ansamblu și își propune să atragă atenția globală asupra problemelor care le afectează munca și viața marinarilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia Greco-catolice Sf. cuv. m. Febronia Romano-catolice Sf. Wilhelm, abate Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 iunie
Este a 176-a zi a anului 2026. Au mai rămas 189 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 17 h 19 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)









