5 iunie - Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat (ONU)
În fiecare an, la 5 iunie este aniversată Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat. La 5 iunie 2016 a intrat în vigoare primul tratat internaţional menit să pună capăt pescuitului ilegal, şi anume Acordul FAO privind măsurile de competenţa statului portului pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat.
Această zi a fost marcată pentru prima dată în 2018. Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) anunţa că anul 2018 este primul în care va fi marcată în lume o zi oficială de promovare a conştientizării necesităţii combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, potrivit http://www.fao.org. Marcarea acestei zile reprezintă o oportunitate pentru evidenţierea eforturilor care au loc la nivel global, regional şi naţional în vederea combaterii pescuitului ilegal.
În 2021, cu ocazia celei de-a patra marcări a Zilei internaţionale pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, FAO organizează o discuţie privind impactul pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat asupra sustenabilităţii pescuitului, asupra oceanelor, ca şi asupra consumatorilor care adesea nu ştiu de unde provin şi cum sunt prinse peştele şi fructele de mare pe care le cumpără. Ca şi consumatori, putem contribui la oprirea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat prin cel mai important instrument pe care îl avem la îndemână, şi anume propria noastră alegere, se menţionează pe site-ul http://www.fao.org.
Pescuitul reprezintă o sursă vitală de hrană, de ocupare a forţei de muncă, recreere, comerţ şi bunăstare economică pentru oamenii din întreaga lume. Într-o lume cu o populaţie în creştere şi în care sute de milioane de oameni sunt afectaţi de foamete, peştele reprezintă o marfă importantă pentru realizarea securităţii alimentare. Cu toate acestea, eforturile comunităţii internaţionale pentru a asigura durabilitatea pescuitului sunt grav compromise de activităţi de pescuit ilegal, nedeclarat şi nereglementat, indică site-ul www.un.org.
Pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat rămâne una dintre cele mai mari ameninţări la adresa ecosistemelor marine având în vedere puterea acestuia de a submina eforturile naţionale şi regionale de gestionare durabilă a pescuitului, precum şi eforturile de conservare a biodiversităţii marine, indică site-ul http://www.fao.org. Pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat deturnează resursele de pescuit disponibile pentru pescarii de bună-credinţă, ceea ce poate duce la colapsul pescuitului la nivel local, pescuitul la scară mică din ţările în curs de dezvoltare dovedindu-se deosebit de vulnerabil. Ca atare, pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat ameninţă mijloacele de subzistenţă, exacerbează sărăcia şi sporeşte insecuritatea alimentară, se mai aminteşte pe site-ul menţionat.
La 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Regulamentul UE pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, se arată pe https://ec.europa.eu/
Potrivit FAO, pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat este responsabil de pierderea a circa 11-26 milioane de tone de peşte anual, cantitate a cărei valoare economică este estimată la 10-23 miliarde dolari.
Pentru a promova conservarea pe termen lung şi utilizarea durabilă a resurselor piscicole, Conferinţa din 1995 a FAO a adoptat Codul de conduită pentru un pescuit responsabil, care stabileşte principiile şi normele internaţionale de comportament pentru garantarea practicilor responsabile în vederea asigurării conservării efective, gestionării şi dezvoltării resurselor acvatice vii, respectând ecosistemul şi biodiversitatea, menţionează site-ul www.un.org.
În 2009, Conferinţa FAO a adoptat Acordul privind măsurile de competenţa statului portului pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat. Acordul este obligatoriu şi a intrat în vigoare la 5 iunie 2016. Intrarea în vigoare a acestui acord marchează un eveniment istoric, întrucât este primul instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic consacrat în mod special luptei împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat.
În 2015, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a FAO a propus lansarea unei iniţiative privind declararea unei Zile internaţionale pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat. După consultări ample, o propunere în acest sens a fost supusă atenţiei cu prilejul celei de-a 32-a sesiuni a Comisiei pentru pescuit a FAO. Proiectul de rezoluţie propus a fost supus spre aprobare celei de-a 40-a sesiuni a Conferinţei FAO, din iulie 2017. La 5 decembrie 2017, în rezoluţia sa anuală privind pescuitul durabil Adunarea Generală a ONU a proclamat data de 5 iunie ca fiind ''Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat''. În aceeaşi rezoluţie, ONU a mai declarat anul 2022 ca fiind Anul internaţional al pescuitului artizanal şi al acvaculturii, ceea ce va determina îndreptarea atenţiei asupra pescuitului la scară mică (în care este cuprinsă 90% din forţa de muncă în domeniul pescuitului din întreaga lume). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



