La 19/31 mai 1891, la Vladivostok, avea loc ceremonia de inaugurare a lucrărilor de construcţie a ceea ce urma să fie cea mai lungă cale ferată din lume, cunoscută sub nume de Magistrala Transsiberiană, în prezenţa ţareviciului Nikolai Aleksandrovici (1868-1918; ultimul ţar, sub numele Nicolae al II-lea, 1894-1917).

La mijlocul secolului al XIX-lea, discuţiile au devenit din ce în ce mai frecvente cu privire la construirea unui sistem feroviar pentru a conecta regiunile centrale ale Imperiului Rus cu teritoriile sale de est, notează https://rusmania.com/.

Prima cale ferată din Rusia a fost construită în 1836 şi a devenit a şasea cale ferată din lume. Aceasta făcea legătura între Sankt Petersburg şi reşedinţa împăratului Nicolae I din Ţarskoe Selo (în traducere, Satul Ţarului, fosta reşedinţă imperială a Romanovilor, astăzi parte a oraşului Puşkin din suburbiile Sankt Petersburgului). Calea ferată a fost continuată până la Pavlovsk, lungimea totală fiind de 27 km. A durat un an şi opt luni pentru a construi prima cale ferată din Rusia. 1837 a reprezentat anul înfiinţării Căilor Ferate ruseşti.

Câţiva ani mai târziu, la întoarcerea din America, inginerii Pavel Melnikov şi Nikolai Kraft au pregătit un raport detaliat, subliniind importanţa economică şi culturală a căilor ferate, în special în contextul creat de declanşarea revoluţiei industriale în Rusia. În 1842, împăratul Nicolae I (1796-1855) a semnat un decret prin care a dispus construirea căii ferate St. Petersburg-Moscova, proiect realizat în opt ani şi jumătate. În timpul proiectării şi construirii acesteia, parametrii au fost definiţi şi s-a decis ca lăţimea ecartamentului să fie de 1.524 mm. Şi astăzi, aceasta este lăţimea standard, diferită de cea a Europei şi Chinei.

La ordinul lui Nicolae I, arhitecţii Konstantin Ton şi Rudolf Zhelyazevich au fost invitaţi să realizeze proiectele celor două clădiri principale ale staţiilor din Moscova şi St. Petersburg, care au fost construite între anii 1851-1852. Deschiderea oficială a celei mai mari căi ferate cu două linii din Europa a avut loc la 1 noiembrie 1851. Un tren a plecat de la St. Petersburg la 11:15 şi a ajuns în siguranţă la Moscova la 21:45. Această porţiune de cale ferată funcţionează şi astăzi, la 170 de ani de la inaugurare.

Reţeaua feroviară a fost ulterior extinsă şi până la sfârşitul anilor 1880 a devenit evident că realizarea unei căi ferate care să lege regiunile de pe întregul Rusiei era vitală pentru dezvoltarea ţării. În februarie 1891, Cabinetul de Miniştri a susţinut în unanimitate necesitatea construirii unei căi ferate transsiberiene şi s-a hotărât ca lucrările să înceapă în acelaşi timp la Vladivostok şi la Chelyabinsk pentru a se întâlni la mijloc.

Prima piatră a Marii Căi Ferate Siberiene (denumirea originală a magistralei) a fost pusă în mai 1891 la Vladivostok şi s-a decis construirea liniei de cale ferată în trei etape şi finalizarea construcţiei în decurs de 10 ani. Prima etapă a presupus proiectarea şi construirea căii ferate siberiene de vest, de la Chelyabinsk la râul Ob (1.418 km), a căii ferate centrale siberiene de la râul Ob la Irkutsk (1.871 km) şi a căii ferate de sud Ussuri de la Vladivostok la staţia Grafskaya (408 km). A doua etapă a inclus calea ferată Zabaikalsky de la staţia Mysovaya, de pe malul estic al lacului Baikal, până la Sretensk pe râul Shilka (1.104 km) şi calea ferată de nord Ussuri de la staţia Grafskaya la Khabarovsk (361 km). În a treia etapă, lăsând cele mai accidentate zone la sfârşit, a fost construită calea ferată Circum-Baikal de la staţia Baikal la izvorul râului Angara până la staţia Mysovaya (261 km) şi a căii ferate Amur de la Sretensk la Khabarovsk (2.130 km), notează acelaşi site.

Lucrările la calea ferată de sud Ussuri au fost lansate în aprilie 1891 şi au fost finalizate în 1894; trei ani mai târziu, calea ferată de nord Ussuri a fost finalizată. În noiembrie 1897 a fost deschis traficul constant pe porţiunea dintre Vladivostok şi Khabarovsk, cu o lungime de 772 km. Calea ferată siberiană de vest de la Chelyabinsk la Novonikolaevsk (acum Novosibirsk) cu o lungime de 1.422 km a fost terminată în 1896. Calea ferată centrală siberiană de la râul Ob la Irkutsk, cu o lungime de 1.839 km, a fost construită în 1899.

Până în primăvara anului 1901, construcţia căii ferate Zabaikalsky a fost terminată şi au rămas de construit doar 2.000 km din magistrală (între Sretensk şi Khabarovsk) pentru a face legătura între Europa şi Oceanul Pacific. Cu toate acestea, din cauza condiţiilor de climă şi geologice nefavorabile din zona Amur, guvernul ţarist a decis la început să nu construiască calea ferată aici şi a fost abordat, în schimb, un traseu prin regiunea Manciuria din nord-estul Chinei. Calea ferată ce trecea prin gara Harbin până la Pogranichnaya (Grodekovo) a fost pusă în funcţiune în 1903. Odată cu construirea Căii Ferate de Est Chineze, conexiunea feroviară cu Extremul Orient rus a fost finalizată, deoarece în 1901 a fost pusă în funcţiune o linie de cale ferată între Grodekovo şi Ussuriysk. În 1905, calea ferată Circum-Baikal care circula în jurul lacului Baikal, a fost deschisă.

Înfrângerea Rusiei în timpul războiului ruso-japonez (1904-1905) a demonstrat slăbiciunea strategică a deciziei de a construi calea ferată pe teritoriului unei alte ţări şi a forţat guvernul să realizeze o altă linie ferată continuă către Vladivostok, de data aceasta pe teritoriul rus. În mai 1908, Consiliul de Stat a luat o decizie de construire a căii ferate Amur. Aceasta a fost finalizată abia în octombrie 1916, după construirea podului Khabarovsk (1913-1916).

În 1904, gara Slyudyanka-1 de pe lacul Baikal a fost deschisă şi era singura staţie din lume construită în întregime din marmură. Clădirea a fost concepută ca un monument ce încununează această uriaşă lucrare a constructorilor, ingineri, arhitecţi şi muncitori, marcând totodată încheierea construcţiei unicei căi ferate Circum-Baikal. Staţia este folosită şi astăzi.

Construcţia căii ferate transsiberiene a fost unul dintre cele mai uimitoare şi mai mari proiecte întreprinse nu numai în Rusia, ci în întreaga lume, în special pentru vremea respectivă. Uriaşa construcţie a implicat mai mult de 100.000 de muncitori, cărora li s-au adăugat iobagi dar şi deţinuţi, fiind o mână de lucru ieftină, care au avut de înfruntat complexităţile reliefului (taiga, munţi, râuri, lacuri) şi condiţii meteorologice extreme. Lucrarea a fost realizată aproape în întregime manual, folosindu-se lopeţi, topoare, fierăstraie, scripeţi, animale de povară.

Chiar şi după 100 de ani calea ferată încă serveşte scopului original - conectarea Europei şi Asiei. Astăzi, Magistrala Transsiberiană este o linie de cale ferată electrificată cu două căi, cu o lungime de aproximativ 10.000 de kilometri şi dotată cu mijloace moderne de informare şi comunicare. Linia de cale ferată este, de asemenea, o destinaţie turistică populară în sine şi este o călătorie pe mulţi oameni speră să o realizeze la un moment dat. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.rusmania.com