La 29 mai 1986, drapelul european, albastru, cu 12 stele aurii, adoptat iniţial de către Consiliul Europei, în 1955, şi devenit, în 1985, drapelul oficial al Comunităţii Europene, a fost înălţat pentru prima dată în faţa clădirii Berlaymont, sediul Comisiei Europene, notează https://europa.eu/.

De la înfiinţarea sa, în 1949, Consiliul Europei a simţit nevoia să ofere Europei un simbol cu care locuitorii ei să se poată identifica.

La 25 octombrie 1955, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a luat în unanimitate decizia de a alege ca emblemă un cerc de 12 stele aurii pe un fond albastru. La 8 decembrie 1955, Comitetul de Miniştri a adoptat acest simbol ca drapel european, proiectul câştigător fiind cel realizat de Arsene Heitz (1908-1989), un desenator franco-german, în colaborare cu Paul M. G. Lévy (1910-2002), jurnalist şi profesor belgian, supravieţuitor al Holocaustului, fost director al Serviciului de informare şi presă al Consiliului Europei, potrivit https://www.cvce.eu.

Consiliul Europei şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca şi alte instituţii europene să adopte acelaşi simbol pentru a nu pune la îndoială, prin embleme distincte, ideea de complementaritate, solidaritate şi sentimentul de unitate într-o Europă democratică.

Iniţiativa adoptării unui drapel al Comunităţii Europene, astăzi Uniunea Europeană, îi aparţine Parlamentului European. În 1979, la puţin timp după primele alegeri ale Parlamentului European prin vot universal, a fost prezentat un proiect de rezoluţie. În rezoluţia adoptată în aprilie 1983, Parlamentul European a dispus ca drapelul comunitar să fie cel adoptat de Consiliul Europei în 1955, potrivit potrivit https://www.coe.int/.

În iunie 1984, Consiliul European s-a reunit la Fontainebleau, unde a subliniat importanţa promovării imaginii şi identităţii europene în rândul cetăţenilor şi în lume. Mai târziu, la întâlnirea din iunie 1985, de la Milano, Consiliul European a aprobat propunerea Comitetului pentru o Europă a cetăţenilor (Comitetul Adonnino) privind adoptarea de către Comunitate a unui drapel. În aceste împrejurări, Consiliul Europei şi-a dat acordul pentru utilizarea de către Comunitate a drapelului european adoptat de această organizaţie în 1955.

Instituţiile Comunităţii Europene au început să folosească drapelul începând din 1986, când la 26 mai, simbolul european a fost înălţat în faţa clădirii Berlaymont, din Bruxelles, sediul central al Comisiei Europene. În plus, fiecare instituţie UE are acum propria emblemă.

Emblema oficială are forma unui drapel dreptunghiular albastru, potrivit descrierii geometrice de pe site-ul http://publications.europa.eu/. Lăţimea este egală cu 2/3 din lungime. Cele douăsprezece stele aurii sunt situate la distanţe egale şi formează un cerc imaginar. Centrul este reprezentat de punctul de intersecţie al diagonalelor dreptunghiului. Raza cercului este egală cu 1/3 din lăţimea drapelului. Fiecare dintre stele are cinci colţuri situate pe circumferinţa unui cerc imaginar. Raza acestuia este egală cu 1/18 din lăţimea drapelului. Toate stelele sunt dispuse vertical, adică au un colţ orientat în sus şi două colţuri situate pe o linie dreaptă imaginară perpendiculară pe catarg.

Drapelul european simbolizează atât Uniunea Europeană, cât şi, în sens mai larg, identitatea şi unitatea Europei. Numărul stelelor este invariabil, doisprezece reprezentând simbolul perfecţiunii şi al unităţii.

În iulie 2015, pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a deciziei liderilor UE de a adopta drapelul ca emblemă a Uniunii, cele 19 ţări din zona euro au emis o monedă comemorativă. În urma unei competiţii on-line, organizată de Comisia Europeană, cetăţenii şi rezidenţii zonei euro au ales modelul creat de Georgios Stamatopoulos, un gravor de la Banca Greciei. Acesta ilustrează 12 stele care se transformă în siluete umane, îmbrăţişând naşterea unei noi Europe, potrivit https://ec.europa.eu/.

Alături de drapel, simboluri ale UE mai sunt: imnul european, adoptat în iunie 1985 de către Consiliul european de la Milano, acesta fiind "Oda bucuriei", preludiul celei de-a patra părţi a Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven; moneda unică europeană - Euro, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 şi a început să fie distribuită, în bancnote şi monede începând cu 1 ianuarie 2002; deviza "Uniţi în diversitate", din mai 2020, rezultatul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 şi 20 de ani, potrivit https://ue.mae.ro/.

Consiliul Europei numără, în prezent, 47 de state membre, inclusiv cele 27 ale Uniunii Europene, şi a fost creat pentru a promova democraţia şi a proteja drepturile omului şi statul de drept în Europa. La 5 mai 1949, zece state - Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia şi Suedia - au semnat, la Londra, tratatul de constituire a Statutului Consiliului Europei. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, a fost primul document semnat.

Politica Consiliului Europei privind relaţiile cu alte organizaţii sau instituţii internaţionale, ori state nemembre, este ghidată de deciziile luate de statele sale membre. Declaraţia şi Planul de Acţiune adoptate la summitul organizaţiei de la Varşovia din 16-17 mai 2005 au confirmat rolul Consiliului Europei pe scena europeană prin definirea obiectivelor sale principale.

Comitetul Miniştrilor şi Adunarea Parlamentară, asistate de un Secretariat General, reprezintă organismele principale ale CoE. Conducerea principalelor organe ale Consiliului Europei este asigurată, în prezent, după cum urmează: Secretarul General, Preşedintele Adunării Parlamentare, Preşedinţia Comitetului Miniştrilor, care este asigurată, prin rotaţie, din şase în şase luni, de către miniştrii de externe ai statelor membre, potrivit www.mae.ro.

În cadrul unui discurs ţinut la Paris, la 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

"Declaraţia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de către şase ţări (Belgia, Olanda, Luxemburg, Republica Federală Germania, Franţa, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952. Primele succese înregistrate de CECO au determinat miniştrii de externe ai celor şase ţări fondatoare să continue procesul de integrare în domeniul economic, astfel că în 1956 au fost semnate Tratatul Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) şi Tratatul Comunităţii Economice Europene (CEE), care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

De-a lungul timpului, acestui amplu proiect i s-au alăturat încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă). La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Astfel, ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o organizaţie care acţionează în numeroase domenii de politică, de la schimbări climatice, protecţia mediului şi sănătate, la relaţii externe, securitate, justiţie şi migraţie. Această schimbare s-a reflectat în modificarea numelui Comunităţii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.cvce.eu