logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

EURO 2020: Campionatul European de Fotbal 1992 - Suedia

Imagine din galeria Agerpres

A noua ediţie a turneului final din cadrul Campionatului European de Fotbal s-a desfăşurat în Suedia, între 10 şi 26 iunie 1992.

Competiţia a fost influenţată de schimbările politice, selecţionata Iugoslaviei, deşi calificată la turneul final, fiind suspendată din cauza problemelor din Kosovo. Echipa sovietică se calificase cu puţin înainte de destrămarea URSS, astfel încât a participat ca o selecţionată a Comunităţii Statelor Independente (CSI), iar Germania a participat la Campionatul European, pentru prima oară, ca o echipă unificată.

A fost ultimul turneu final cu opt echipe.

România a făcut parte din grupa a doua preliminară, alături de Scoţia, Elveţia, Bulgaria şi San Marino. A terminat pe locul al treilea cu acelaşi număr de puncte, zece, dar cu un golaveraj inferior Elveţiei, ocupanta locului secund. Prima clasată şi singura calificată a fost naţionala Scoţiei, cu unsprezece puncte din opt partide.

A patra grupă fusese câştigată de Iugoslavia, urmată de Danemarca. La 31 mai 1992, echipa Iugoslaviei a fost descalificată, danezii fiind anunţaţi că sunt aşteptaţi în Suedia cu mai puţin de două săptămâni înainte de startul turneului final.

Cele patru stadioane care au găzduit meciurile din Suedia au fost: Ullevi din Goteborg, Rasunda Stadium din Stockholm, Malmo Stadion din oraşul omonim şi Idrottsparken din Norrkoping.

Prima grupă de la turneul final a fost alcătuită din Suedia, Danemarca, Franţa şi Anglia. A doua a cuprins selecţionatele din Olanda, Germania, Scoţia şi CIS.

Marea surpriză a primei grupe a fost eliminarea Franţei, care avusese un parcurs perfect în grupa preliminară, obţinând numărul maxim posibil de victorii. În Suedia, "Les Bleus" nu au reuşit decât două egaluri, cu Suedia şi Anglia.

Prima grupă a fost câştigată de Suedia, Danemarca situându-se pe locul secund. În cealaltă grupă, olandezii au triumfat, urmaţi de Germania.

Prima semifinală a fost programată în ziua de 21 iunie, la Stockholm, între Suedia şi Germania. În minutul 59, germanii conduceau cu 0-2. Lovitura de pedeapsă transformată de Brolin a readus speranţele în tabăra suedeză, însă Riedle a înscris pentru 1-3 în minutul 88. Suedezii au replicat imediat, prin K. Andersson, în penultimul minut de joc, partida terminându-se cu scorul de 2-3, echipa ţării gazdă părăsind competiţia.

În ziua de 22 iunie, la Goteburg, Olanda şi Danemarca au disputat a doua semifinală. Reuşitele lui Bergkamp şi Rijkaard din minutele 23, respectiv 86, precum şi dubla reuşită de Larsen în minutele 5 şi 33, au dus meciul în prelungiri, apoi la loviturile de departajare. Ratarea lui Van Basten a însemnat eliminarea campioanei en-titre şi accederea, în premieră, a Danemarcei în finala Campionatului European.

Meciul decisiv dintre Danemarca şi Germania a avut loc la 26 iunie, în Goteborg. La capătul celor 90 de minute regulamentare, scorul a fost 2-0 în favoarea danezilor, după ce Jensen a înscris în minutul 18 şi Vilfort a mărit diferenţa în minutul 78.

Cei mai buni marcatori ai competiţiei au fost danezul Henrik Larsen, olandezul Dennis Bergkamp şi suedezul Tomas Brolin, fiecare cu câte trei reuşite, potrivit uefa.com. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 97

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&

Documentare 20-10-2026 18:00

Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &

Documentare 20-10-2026 17:58

Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i

Documentare 20-10-2026 17:57

Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini

Documentare 20-10-2026 17:55

Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar

Documentare 20-10-2026 17:53

Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia

Documentare 20-10-2026 17:45

Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat

Documentare 20-10-2026 17:44

Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs