SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 mai
Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit; Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei
Duminica a 3-a după Paşti
Greco-catolice
Duminica 3 după Paşti. Sf. cuv. Teodor cel Sfinţit; Sf. Ioan Nepomuk; Fer. Vladimir Ghika
Romano-catolice
Duminica a 7-a a Paştelui
Fer. Vladimir Ghika, pr. m.
Sfântul Cuviosul Teodor cel Sfinţit este pomenit în calendarul creştin ortodox la 16 mai.
Sfântul Teodor a fost ucenic al Sfântului Pahomie cel Mare şi a participat alături de acesta la conducerea mănăstirilor Tabennisi şi Phbow.
S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini bogaţi şi slăviţi. La vârsta de 14 ani, când în casa părinţilor săi era întinsă masă mare de praznic, fiind sărbătoarea Botezului Domnului, înţelegând că toate acelea sunt deşertăciuni, s-a umilit cu sufletul şi inima sa s-a rănit.
A gândit atunci că nici un folos nu are din bogăţiile lumii: "Ce folos am eu din toate acestea? Sau ce voi câştiga eu ticălosul, dacă mă voi îndulci de aceste desfătări vremelnice ale acestei vieţi, lipsindu-mă de cele veşnice? Pentru că nimeni, îndulcindu-se de cele vremelnice, nu va putea să câştige slava cea veşnică" (Vieţile Sfinţilor).
Mergând la şcoală şi învăţând carte, în toate zilele postea până seara. Uneori nu gusta nimic toată ziua, iar a doua zi spre seară lua puţină hrană. Doi ani n-a gustat bucate scumpe şi dulci, deprinzându-se la înfrânarea cea desăvârşită şi pustnicească. Apoi a ieşit în taină din casa sa, lăsându-şi părinţii şi s-a retras la o mănăstire de monahi. Auzind însă de Sfântul Pahomie, s-a dus în Tebaida pentru a-i fi ucenic.
După Sfântul Teodor a venit în mănăstire mama sa şi un frate, Pafnutie. Mama Sfântului Teodor a venit pentru a-şi vedea fiul care plecase de acasă fără voia părinţilor. A adus cu ea şi scrisori din partea ierarhilor prin care i se poruncea Sfântului Pahomie să-i scoată fiul din obşte şi să i-l dea acasă.
Deci, venind ea aici a fost primită în casa de oaspeţi din mănăstirea fecioarelor, în care se afla sora Sfântului Pahomie, şi înştiinţându-se că fiul său nu voieşte nicidecum, nu numai să se întoarcă acasă, dar nici s-o vadă, nu s-a mai întors nici ea acasă, ci a rămas în mănăstirea de fecioare, pentru că socotea în sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între sfinţii părinţi şi îmi voi dobândi sufletul pentru dânsul" (Vieţile Sfinţilor).
Când a împlinit 25 de ani, Sfântul Teodor a fost ales, de dascălul său, ca însoţitor în drumurile pe care acesta le făcea la mănăstirile aflate sub ascultarea sa. A fost hirotonit preot la vârsta de treizeci de ani.
Sfântul Teodor i-a urmat Sfântului Pahomie la conducerea comunităţii monahale. A îndeplinit această lucrare timp de 18 ani, vizitând mănăstirile, rostind cateheze în faţa monahilor şi reamintind permanent de importanţa păstrării comuniunii. La sfârşitul vieţii sale (în 368) comunitatea pahomiană număra 15 mănăstiri din care 3 de călugăriţe.
* Sunt pomeniţi în această zi şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei.
Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală, la Schitul Orăşeni din Botoşani. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei. În 1753, a primit ascultarea de a purta de grijă părinţilor sihaştri de aici, pe care a împlinit-o până în 1781.
Simţind că se apropie de trecerea din această viaţă, Sfântul Sila s-a retras şi a mai trăit în această lume doi ani, răbdând neputinţele trupului, în rugăciune făcută cu smerenie şi cu mulţumire. În 23 aprilie 1783, şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos.
Despre Sfântul Paisie, tradiţia spune că era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toţi cei din jur. El primise de la Hristos darul înainte-vederii, care, adăugându-se la multele sale virtuţi, l-au făcut să fie cunoscut şi cinstit de către toţi ca un adevărat păstor. Cuviosul Paisie a plecat din această lume în 16 decembrie 1784.
Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. Aici a fost hirotonit ieromonah şi i s-a dat ascultarea de eclesiarh.
Sfântul Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viaţa monahală: cea de duhovnic şi cea de copist de manuscrise şi alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6-7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan, vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei, cu ziua de prăznuire la 16 mai. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor", "Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent", vol I, Ed. Basilica, 2014; http://www.sihastriaputnei.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



