Antropologul, profesorul universitar şi directorul general al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti (2005-2011), Vintilă Mihăilescu, s-a născut la 23 mai 1951. După cum el însuşi a spus, domeniile sale de specializare au fost etnopsihologia, identitatea şi etnicitatea, studiul comunităţilor, scrie site-ul https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/.

A absolvit Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti (1974), fiind cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-1978) şi cercetător al Centrului de Antropologie în cadrul Academiei Române, între 1979-1991.

În 1993, a obţinut titlul de doctor în psihologie, cu teza "Ungureni şi pământeni. O analiză etnopsihologică". A fost profesor universitar şi şeful catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Aici a predat cursuri precum "Introducere în antropologie", "Privirea antropologică", "Comunităţi sociale", conform biografiei de pe site-ul instituţiei, http://snspa.ro/.

În 1990, a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost în perioada 1994-2000. Între 1992 şi 2000 a fost membru al Société des Européanistes, cu funcţia de secretar pentru Europa de Est. În perioada 1997-1999 a fost directorul "Observatorului Bucureşti" în cadrul programului PHARE de Dezvoltare rurală.

Începând cu anul 1998, a fost colaborator permanent la revista "Dilema Veche", cu rubrica "Socio-hai-hui". În inervalul 1998-2000, a fost editor şef al "Yearbook of the Romanian Society of Cultural Anthropology".

În anul 2000, a înfiinţat, la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA), cel mai longeviv şi mai consecvent program de masterat în antropologie din România, notează http://politice.ro/.

A fost membru în consiliul ştiinţific/director al Center for the Study of Balkan Society and Culture (Graz), Ethnobarometer (Rome/Amsterdam), International Association of South-east European Anthropology (Londra) şi South-east European Academic League (Sofia). A fost visiting professor la multe universităţi şi centre de studii avansate din Franţa, Elveţia, Germania, Belgia, Canada, Ungaria şi Bulgaria, potrivit http://snspa.ro/.

În anul 2006, a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios", în rang de Cavaler, iar în anul 2007, cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofiţer, informează pagina de facebook a Institutului Cultural Român.

Din 2005 până în mai 2010, a fost director general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român. În această calitate, a dat o faţă nouă şi actuală Muzeului, a propus înfiinţarea cinematografului şi a Clubului Ţăranului, a încurajat realizarea multor proiecte culturale, expoziţii, târguri, lansări de carte, conferinţe etnologice şi antropologice, dar şi proiecţii şi festivaluri cinematografice. În mai 2020, când a părăsit poziţia de director al Muzeului, a definit perioada în care s-a aflat în fruntea instituţiei ca fiind de "o minimă normalitate", caracterizată prin "trecerea de la muzeul-templu la muzeul-forum", după cum se arată pe site-ul http://www.muzeultaranuluiroman.ro/.

Dintre lucrările publicate, amintim: "Fascinaţia diferenţei" (1999), "Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei" (2000), "Paysans de l'histoire" (coautor, 1992), "Svakodnevica nije vise ono sti je bila" (Belgrad, 2002), "Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania" (coord., 2002), "Socio-hai-hui prin Arhipelagul România" (2006), "Antropologie. Cinci introduceri" (2007), "Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape" (coord., 2009), "Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani" (2010), "Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică" (2013), "Povestea Maidanezului Leutu" (2013), "Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog" (2014), "Apologia pîrleazului" (2015), "De ce este România astfel?: avatarurile excepţionalismului românesc" (coordonator, 2017), "Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgsiană" (2017), "Etnogeneză şi ţuică" (2018), "În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, autoanaliză şi autobiografie antropologică" (2019), mai scrie site-ul https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/.

Despre antropologia relaţiilor umane şi a ataşamentelor, Vintilă Mihăilescu afirma, în 2018, citat de site-ul https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/: "Astăzi, despărţirea de natură a dus la pierderea naturii şi la crizele ecologice; despărţirea de moarte a făcut din aceasta un obiect de servicii publice; despărţirea de corp ne-a făcut să uităm că nu avem un corp, ci suntem un corp; despărţirea de Dumnezeu ne-a făcut să ne pierdem reperele transcendentale şi să le căutăm în altă parte sau să le regăsim habotnic în religiozitate; despărţirea de ceilalţi ne-a făcut liberi, dar singuri".

Referindu-se la conceptul de autenticitate, Vintilă Mihăilescu afirma, în aprilie 2015, în cadrul conferinţei "Muzee, case şi sîni. Despre autenticitate": "Autentic, o ştim, se referă la ceva conform cu originalul. Dar ştim care este acest 'original'? Iniţial era vorba de Autenticus (de aici vine şi termenul de autenticitate), cel îndreptăţit să stabilească un text ca originar: acesta este un adevărat Platon. Apoi au venit notarii şi alţi experţi în depistarea falsurilor. În prezent, se vorbeşte despre o "epocă a autenticităţii", în care autenticitatea a devenit problema fiecărui individ faţă de el însuşi: să fie autentic, adică în conformitate cu el însuşi, cu deplina sa originalitate, mai scrie sursa citată mai sus.

Antropologul a încetat din viaţă la 22 martie 2020. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)