logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

15 mai - Ziua Poliţiei Militare

Imagine din galeria Agerpres

La 15 mai este sărbătorită Ziua Poliţiei Militare. În 1990, a fost emis Ordinul ministrului Apărării Naţionale, prin care s-au înfiinţat unităţile şi subunităţile de poliţie militară din Armata României.

Este o structură specializată a Statului Major General care desfăşoară activităţi privind disciplina militară, controlul traficului rutier, serviciul interior, protecţia demnitarilor militari, precum şi atribuţii de elaborare a actelor normative specifice acestei structuri, coordonând activităţile din Armata României pentru îndeplinirea misiunilor specifice pe timp de pace, în situaţii de criză sau de război, potrivit ''Calendarului Tradiţiilor Militare'' (2010).

Sarcina sa principală este controlul, menţinerea şi restabilirea disciplinei militare, care se realizează prin asigurarea disciplinei militare în garnizoane, prin patrulare, controale filtru, razii şi acţiuni de supraveghere a zonelor aglomerate şi des frecventate de militari. În plus, printre misiunile principale ale poliţiei militare se numără şi asigurarea ordinii şi disciplinei militare în timpul unor activităţi şi ceremonii la care participă efective militare, paza şi apărarea unor obiective militare sau de interes militar, a unor transporturi militare speciale, acţiuni de prindere sau de reţinere a dezertorilor, evadaţilor sau infractorilor militari şi investigarea şi rezolvarea incidentelor ce au loc între militari sau între aceştia şi civili. În vederea îndeplinirii acestor obiective, unităţile de poliţie militară pot acţiona în vederea îndrumării şi controlului traficului rutier, prin supravegherea circulaţiei autovehiculelor militare, şi pot executa acţiuni de apărare şi de protecţie antiteroristă a obiectivelor sau demnitarilor militari în timpul vizitelor oficiale sau altor activităţi cu caracter militar.

Istoricul Poliţiei Militare este strâns legat de istoricul Jandarmeriei Române, unde îşi are originile, primele atestări ale activităţii de ''poliţie a trupei'' regăsindu-se în documentele de înfiinţare a ''Gendarmeriei'' din 3 aprilie 1850, emise de domnitorul Grigore Alexandru Ghica, potrivit www.forter.ro. Termenul de Poliţie Militară datează din 1893, când legiuitorul Lascăr Catargiu a promulgat ''Legea asupra Gendarmeriei rurale'', cu aprobarea Regelui Carol I. Ulterior, au fost promulgate noi legi în anii 1908, 1911 şi 1913. Odată cu demobilizarea armatei, care a început la 1 iulie 1918, formaţiunile de poliţie militară au organizat: ''punctele de trecere peste demobilizaţi, posturi, patrule şi detaşamente pentru supravegherea acestora, ca demobilizarea să se desfăşoare în linişte'', contribuind, de asemenea, şi la cea de-a doua mobilizare a armatei române, în octombrie 1918, concomitent cu organizarea noilor servicii pretorale şi a măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară. După intrarea României în al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941, trupele de poliţie militară au desfăşurat misiuni specifice, precum combaterea acţiunilor teroriste; paza unor obiective economice importante; întărirea măsurilor de ordine internă etc. Această structură şi-a adus o contribuţie semnificativă şi în cea de-a doua etapă a participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial.La încheierea conflictului mondial, formaţiunile specializate de poliţie militară au fost desfiinţate.

În anul 1947 a fost necesară înfiinţarea unei structuri care să gestioneze menţinerea şi controlul disciplinei militare, dar şi acţiuni de îndrumare a circulaţiei autovehiculelor militare. În acest sens, au fost înfiinţate: Ordine şi Disciplină, Controlul şi Îndrumarea Circulaţiei, Cercetarea Penală Specială, Închisoarea Militară, etc.

În 1990, a fost înfiinţată o structură unică, în conformitate cu tendinţele de modernizare a armatelor şi cu pregătirea structurii de integrare în NATO. După înfiinţare, efective de poliţie militară au desfăşurat acţiuni de menţinere a ordinii publice (1990-1991), şi au fost implicate într-o serie de activităţi ale MAPN, precum: vizite oficiale, escortări sau căutări ale dezertorilor, acţiuni de menţinere a păcii, alături de state membre NATO, în teatre diferite din Angola, Albania şi Somalia, Kosovo, Bosnia şi Afganistan.

Pe fondul gestionării pandemiei cu noul coronavirus, din 16 martie 2020, în urma decretării stării de urgenţă pe teritoriul României, efective ale Poliţiei Militare au participat la misiuni comune cu forţe ale Ministerului Afacerilor Interne pentru respectarea deciziilor specificate în ordonanţele militare şi pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. AGERPRES/(Documentare- Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&

Documentare 20-10-2026 18:00

Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &

Documentare 20-10-2026 17:58

Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i

Documentare 20-10-2026 17:57

Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini

Documentare 20-10-2026 17:55

Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar

Documentare 20-10-2026 17:53

Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia

Documentare 20-10-2026 17:45

Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat

Documentare 20-10-2026 17:44

Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs