Ortodoxe
Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu;
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat (Harţi)

Greco-catolice
Arătarea pe cer a Sf. Cruci la Ierusalim; Sf. m. Acachie. Harţi

Romano-catolice
Ss. Roza Venerini, călug.; Ghizela, regină; Anton Pecerski, pustnic


Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în vinerea din Săptămâna Luminată, prima săptămână după Învierea Domnului.

Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Mai târziu, după ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este închinată Maicii Domnului şi aminteşte de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma mică.

* Astăzi se dă cinstire şi Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva zeci de kilometri de Ploieşti. Icoana datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.

Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani şi vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoţit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoşăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preţ.

* Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 7 mai.

După moartea primului împărat creştin, Constantin I (304-337), a urmat la conducerea Imperiului fiul său, Constantius al II-lea (337-360), care a fost un susţinător al ereziei ariene.

În această perioadă în care Biserica era grav tulburată de arianism, pentru întărirea celor dreptcredincioşi, un semn minunat s-a arătat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh.

"Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit şi s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; şi se potrivea lăţimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumuseţea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu faţa curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea" (Vieţile Sfinţilor).

Semnul minunat al Sfintei Cruci apărut într-o perioadă extrem de încordată pentru Biserică a făcut ca mulţi oameni să creadă şi să se boteze.

Patriarhul Ierusalimului (348-386), Chiril, a trimis o scrisoare împăratului, prin care făcea cunoscut că Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci a ridicat mulţimea din Ierusalim: "Alergau oamenii de toate vârstele şi rânduiala, străinii şi nemernicii, creştinii şi cei de altă credinţă şi toţi cu o gură şi printr-un glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari" (Vieţile Sfinţilor). (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.manastireaghighiu.ro) AGERPRES(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)