Egumenul Ioan era din ţinutul Argeşului. S-a călugărit în Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde în puţină vreme a ajuns preot şi egumen. Căci era iscusit părinte duhovnicesc al călugărilor şi credincioşilor şi bun iconom, cunoscut în toate satele din împrejurimi.

În anul 1692, a fost numit de către Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, egumen şi ispravnic al renumitei sale ctitorii de la Horezu, care atunci se zidea. Şi a condus cuviosul arhimandrit Ioan 33 de ani marea lavră de la Horezu, asemănându-se atât Mariei, iubitor de cele sfinte, cât şi Martei, bun iconom.

Arhimandritul Ioan a condus mai întâi lucrările de zidire ale Mănăstirii Horezu (1692-1697). Apoi a împodobit-o cu o frumoasă pictură, învrednicindu-se să fie şi el zugrăvit alături de familia marelui ctitor, voievodul Constantin Brâncoveanu.

A condus, de asemenea, lucrările de zidire ale bolniţei (1696) şi ale paraclisului, ctitorit prin dania soţiei evlaviosului domn. A ajutat personal la zidirea Schitului Sfântul Ştefan, peste apa Horezului, ctitorită de Ştefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu (1698), iar în partea de nord a mănăstirii a ctitorit personal Schitul Sfinţii Apostoli (1700), pe care apoi îl închină lavrei.

Cuviosul egumen Ioan a condus lucrările de zidire şi înnoire şi la alte mănăstiri, precum: Polovragi (1703); Surpatele (1706); paraclisul Mănăstirii Cozia (1710).

Călugărilor ce se nevoiau în bisericile zidite de el le cerea numai să-l pomenească la rugăciunile lor.

Era, totodată, cel mai apropiat sfetnic de taină, colaborator şi duhovnic al familiei domnitorului martir Constantin Brâncoveanu.

Cuviosul egumen Ioan şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, în vara anului 1726, fiind înmormântat de obştea mănăstirii în biserica voievodală. (sursă: "Patericul Românesc" 1, arhimandrit Ioanichie Balan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbor-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)