Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)
Săptămâna mondială a imunizării, care este marcată în fiecare an în ultima săptămână a lunii aprilie, îşi propune să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor.
Imunizarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi este recunoscută pe scară largă drept una dintre cele mai reuşite măsuri de prevenţie pentru păstrarea sănătăţii. Cu toate acestea, în prezent există aproape 20 de milioane de copii în lume care nu primesc vaccinurile de care au nevoie şi mulţi oameni ratează vaccinurile vitale în timpul adolescenţei, maturităţii şi până la vârste înaintate, notează site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), https://www.who.int/.
În 2021, Săptămâna mondială a imunizării se derulează în perioada 24-30 aprilie, sub sloganul "Vaccines bring us closer" ("Vaccinurile ne aduc mai aproape"). Prin acest slogan, se încurajează o implicare mai mare a populaţiei din întreaga lume în ceea ce priveşte imunizarea la nivel global, pentru a promova importanţa vaccinării şi îmbunătăţirea sănătăţii tuturor oamenilor, pe tot pe parcursul vieţii.
"Ca parte a campaniei din 2021, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, partenerii şi persoanele din întreaga lume trebuie să se unească pentru a creşte încrederea în vaccinuri, pentru a menţine şi a spori acceptarea vaccinului, pentru a creşte investiţiile în vaccinuri, inclusiv în imunizarea de rutină, pentru a elimina barierele de acces. În timp ce lumea întreagă se concentrează asupra unor noi vaccinuri în vederea protejării populaţiei împotriva COVID-19, rămâne nevoia de a se asigura că vaccinările de rutină nu sunt ratate. Mulţi copii nu au fost vaccinaţi în timpul pandemiei globale, lăsându-i în pericolul de a face boli grave, cum ar fi rujeola şi poliomielita. Circulaţia rapidă a dezinformării în jurul subiectului vaccinării se adaugă acestei ameninţări", notează site-ul OMS.
În acest context, campania din acest an are ca scop consolidarea solidarităţii şi a încrederii în vaccinare ca fiind o soluţie care salvează vieţi şi protejează sănătatea.
De peste 200 de ani, vaccinurile au protejat oamenii împotriva bolilor care le pun viaţa în pericol. Cu ajutorul lor, putem progresa fără grija unor boli precum variola şi poliomielita, care au afectat omenirea prin pierderea a sute de milioane de vieţi. Vaccinurile ajută omenirea să avanseze pe calea către o lume în care putem fi din nou împreună, aducându-ne mai aproape de o lume fără tuberculoză şi cancer de col uterin, fără a avea nimeni de suferit din cauza unor boli ale copilăriei, cum ar fi rujeola, menţionează sursa amintită.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Investiţiile şi noile cercetări permit abordări inovatoare pentru dezvoltarea vaccinurilor, care dezvoltă ştiinţa imunizării, aducându-ne mai aproape de un viitor mai sigur din punct de vedere al sănătăţii.
"Prin sloganul 'Vaccinurile ne aduc mai aproape', Săptămâna mondială a imunizării din 2021 (24-30 aprilie) arată modul în care vaccinarea ne leagă de oamenii, de obiectivele şi momentele care contează cel mai mult pentru noi, ajutând la îmbunătăţirea sănătăţii tuturor, pe întregul parcurs al vieţii. Vaccinurile ne-au adus mai aproape şi ne vor apropia din nou", mai menţionează site-ul OMS.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Sursa amintită atrage atenţia asupra faptului că vaccinurile reprezintă un instrument de luptă împotriva COVID-19, precizând că oamenii de ştiinţă din întreaga lume colaborează şi inovează pentru a face teste, a descoperi tratamente şi vaccinuri care să salveze vieţi şi să pună capăt acestei pandemii - "Împreună, putem pune capăt pandemiei COVID-19". AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: who.int
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



