Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial a proiectat un con de umbră asupra misiunii internaţionale a Ligii Naţiunilor în ce priveşte gestionarea disputelor internaţionale. Cu toate acestea, demararea ostilităţilor armate nu a determinat sfârşitul propriu-zis al organizaţiei. În existenţa sa, Liga Naţiunilor a oferit un cadru internaţional incipient de dezbatere pentru dispute între state şi a adus în atenţia statelor lumii rolul extraordinar pe care îl poate îndeplini un organism internaţional în ce priveşte gestionarea păcii şi securităţii internaţionale.

La 8 aprilie 1946, la Geneva, s-a desfăşurat cea de-a 21-a Adunare a Ligii Naţiunilor, prilej cu care lordul Robert Cecil, chiar unul dintre fondatorii organizaţiei, sublinia în discursul final că eforturile Ligii Naţiunilor nu s-au risipit, fiind valorificate pentru închegarea noii organizaţii postbelice: ''Liga a murit, trăiască Naţiunile Unite!'', potrivit https://www.unog.ch. Prin votul unanim al părţilor, la 20 aprilie 1946, toate bunurile Ligii Naţiunilor, inclusiv arhive şi biblioteci, au fost transferate noii organizaţii, Naţiunile Unite, moment în care Liga Naţiunilor a încetat să mai existe, pacea şi securitatea internaţională fiind obiectivul principal al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Liga Naţiunilor fusese inaugurată oficial la 10 ianuarie 1920, iar cele 32 de state membre erau de asemenea semnatare ale Tratatului de la Versailles, conform https://www.unog.ch.

În experienţa sa internaţională, Liga Naţiunilor a înregistrat câteva reuşite în cadrul unor diferenduri între state, printre care amintim disputa dintre Finlanda şi Suedia pentru Insulele Aaland, chestiunea din Silezia Superioară, statutul portului Memel şi problema turcă. Deopotrivă, însă, eşecurile în gestionarea unor probleme internaţionale au zdruncinat încrederea statelor membre în funcţionarea organizaţiei. Câteva dintre aceste crize care au şubrezit instituţional funcţionarea Ligii Naţiunilor au fost invadarea Etiopiei, în 1935, de către Italia, stat membru al Ligii, anexarea regiunii Sudete de către Germania, invazia Manciuriei de către Japonia în 1932. Mai mult, Germania, Italia şi Japonia s-au retras din Liga Naţiunilor nerespectând decizia organizaţiei de a nu se înarma.

În 18 aprilie 1946, la Geneva, Adunarea Ligii Naţiunilor a adoptat, printr-o rezoluţie, paşii necesari pentru încheierea activităţii Ligii Naţiunilor şi transferarea proprietăţilor, bunurilor, activităţilor şi serviciilor sale către Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi preluarea prin reangajare în cadrul Naţiunilor Unite a personalului specializat aferent fostei organizaţii, potrivit www.nccu.edu. Documentul care viza transferul către Naţiunile Unite a fost semnat, la aceeaşi dată, de Sean Lester, ultimul secretar general al Ligii Naţiunilor, şi de Wlodzimierz Moderow, reprezentant al Naţiunilor Unite, conform https://www.wdl.org.

Pentru lichidarea proprietăţilor şi bunurilor Ligii Naţiunilor a fost creat un Consiliu de Lichidare format din câte un reprezentant din Franţa, India, China, Bolivia, Norvegia, Africa de Sud, Marea Britanie, Cehoslovacia şi Elveţia. Prima şedinţă a Consiliului de Lichidare a avut loc la 23 aprilie 1946, potrivit https://biblio-archive.unog.ch.

Activitatea Consiliului de Lichidare s-a desfăşurat în conformitate cu Planul Comun, elaborat la începutul anului 1946, de Comisia de Supraveghere şi de reprezentanţi ai Naţiunilor Unite, fiind aprobat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în februarie 1946 şi de Adunarea Ligii Naţiunilor în aprilie 1946. Consiliul a trebuit să aibă în vedere soluţionarea încheierii oficiale a activităţii agenţiilor specializate ale Ligii Naţiunilor şi găsirea unor modalităţi de preluare a gestionării chestiunilor respective în formatul organizaţional al Naţiunilor Unite, potrivit https://biblio-archive.unog.ch. Spre exemplu, la 31 ianuarie 1946, judecătorii Curţii Permanente Internaţionale de Justiţie au demisionat, rămânând ca numai Registratura să se ocupe de chestiunile diverse privind lichidarea activităţii Curţii. De asemenea, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, care-şi desfăşurase activitatea la Londra pe durata războiului, şi-a reluat operaţiunile în birourile din Franţa şi Belgia şi funcţiona în strânsă cooperare cu Comitetul Interguvernamental pentru Refugiaţi. În acest sens, activitatea depusă de Consiliu a vizat şi transferul serviciilor şi activităţilor desfăşurate de fostul organism specializat al Ligii către agenţia sau organismul omolog sau apropiat ca desfăşurare a activităţii al noii structuri internaţionale - Naţiunile Unite.

La 1 august 1946, cu prilejul unei ceremonii desfăşurate, la Geneva, s-a desfăşurat transferul de bunuri, proprietăţi, activităţi, servicii, precum şi de preluare într-un nou format, printr-un sistem de reangajări, a personalului specializat aferent, între Liga Naţiunilor şi noua organizaţia postbelică internaţională care avea ca principală misiune, potrivit Cartei ONU, pacea şi securitatea în lume - Organizaţia Naţiunilor Unite, conform https://biblio-archive.unog.ch.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru)

Sursa foto: www.wdl.org