Alegerea preşedintelui Abraham Lincoln, la 6 noiembrie 1860, în fruntea Statelor Unite a marcat un moment de cotitură în istoria modernă americană. Acesta avea să fie unul dintre momentele, înscrise într-o serie succesivă, care s-au constituit drept cauze ale declanşării celui mai sângeros conflict de pe teritoriul american, cunoscut drept războiul civil american sau războiul de secesiune. Abraham Lincoln a fost primul preşedinte american republican, iar impactul schimbărilor aduse de politicile sale s-a sedimentat treptat în istoria modernă americană. A beneficiat de votul a 180 de electori şi a 1,86 milioane de voturi directe, potrivit www.historynet.com şi www.constitutioncenter.org. Abraham Lincoln a câştigat în toate statele libere şi în niciun stat în care era prezentă sclavia. Imediat după anunţarea rezultatului alegerilor, în Carolina de Sud au fost organizate reuniuni care abordau declanşarea acţiunilor de secesiune. La câteva zile de la alegerea sa ca preşedinte, la data de 10 noiembrie 1860 reprezentanţi ai Congresului au început să se întâlnească şi să expună posibilitatea declanşării secesiunii. La 20 decembrie 1860, statul Carolina de Sud a votat secesiunea.

Expunerile publice ale lui Abraham Lincoln privind abolirea sclaviei au reprezentat un important factor catalizator pentru statele din sud care au ales să declanşeze demersurile de secesiune faţă de Uniune. După Carolina de Sud, au urmat alte state, ajungându-se astfel la coagularea unei confederaţii şi ulterior la declanşarea ostilităţilor armate.

Abraham Lincoln, reputat orator, fără o bogată experienţă militară, învingător în alegeri mai degrabă ca un contracandidat, avea să declare că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a menţine Statele Unite ale Americii ca o singură entitate statală, potrivit https://www.battlefields.org şi volumului ''The American Civil War - A Military History'' (John Keegan, Alfred A Knopf, New York, 2009). Lincoln a fost mânat de convingeri politice puternice, înrădăcinate în caracterul solid al auto-guvernării populare. Discursurile sale au constituit o adevărată campanie împotriva sclaviei. A refuzat să recunoască noua formă de unificare a statelor din sud sub forma unei entităţi independente şi în primăvara anului 1861 a izbucnit războiul civil, cea mai sângeroasă confruntare desfăşurată pe teritoriul american. Pe parcursul a doi ani, 1860-1861, unsprezece state au părăsit Uniunea şi au format Confederaţia. Una dintre cauzele cele mai catalizatoare în declanşarea conflictului a fost chestiunea abolirii sclaviei. La 9 februarie 1861, fostul senator Jefferson Davis a fost ales preşedinte al Confederaţiei Statelor Americii de către membrii convenţiei constituţionale confederate.

Situaţia complicată apărută aşeza într-o postură mai mult defensivă statele din nord care nu au lansat o declaraţie de război faţă de forţele Confederaţiei, considerând că aceste state fac parte, din punct de vedere constituţional, în continuare din Uniune şi, nerecunoscându-le declarata independenţă, nu puteau, deopotrivă, să declanşeze un război împotriva unei părţi a Uniunii, potrivit lucrării ''The American Civil War - A Military History''. Statele Confederaţiei au creionat inclusiv o constituţie, inspirată din cea a Uniunii, au format un executiv, cu sediul în Richmond - care era, din iulie 1861, şi capitala Confederaţiei, pe formatul similar celui din Washington.

De la momentul declanşării fazei armate a conflictului, prin atacul forţelor Confederaţiei în 12 aprilie 1861 asupra Fort Sumter, aflat în Carolina de Sud, ofiţerii celor două forţe combatante, care fuseseră colegi la academia West Point, se înfruntau pe câmpul de luptă. Forţele Confederaţiei aveau în componenţă ofiţeri iluştri precum Thomas ''Stonewall'' Jackson, Robert E. Lee, iar în fruntea cavaleriei pe J. E. B. Stuart şi Nathan Bedford Forrest, potrivit ''The American Civil War - A Military History''. Ceea ce lipsea însă forţelor armate ale statelor din sud era o minte strategică pentru a pune pe harta războiului proiecţia victoriei. O slăbiciune inerentă a conflictului era reprezentată de poziţia strategică a Confederaţiei, care exprima vizibil neputinţa conectării cu lumea exterioară, precum şi imposibilitatea de a mobiliza forţe comparabile cu cele ale Uniunii. În condiţiile date, forţele Confederaţiei au făcut tot ce a fost posibil, din punct de vedere militar. Războiul ar fi putut continua pe o durată mai mare de timp, prin strategia sa Joseph E. Johnston a militat şi a pus în practică strategia desfăşurării unei campanii ofensiv-defensive, prin evitarea confruntării directe şi schimbarea locaţiei pentru desfăşurarea luptei astfel încât să-i ofere un avantaj în teren. Generalul Ulysses S. Grant avea să aprecieze strategia lui Joseph E. Johnston, însă nu considera că este una câştigătoare în ecuaţia întregului conflict, el la rândul său împărtăşea strategia obţinerii victoriei şi avansării treptate în terenul inamic pentru confirmarea altor victorii. Robert Lee era un tactician genial şi un adevărat lider în plan operaţional, iar campaniile sale, desfăşurate în cadrul unor ofensive limitate, în teritoriul Uniunii în anii 1862-1863 reprezintă, încă, o modalitate prin care o forţă mai mică poate exercita presiune asupra uneia exponenţial mai mari. Prin seria de victorii succesive înregistrate generalul Robert Lee urmărea să descurajeze şi să scadă capacitatea de luptă a forţelor oponente precum şi susţinerea populaţiei din nord. Capacitatea sa organizaţională a influenţat condiţiile de desfăşurare a războiului şi a determinat forţele Uniunii să poarte, pentru o perioadă, război de apărare. Un alt dezavantaj major al Confederaţiei l-a reprezentat inabilitatea de obţinere a recunoaşterii diplomatice din partea marilor puteri europene, care au înţeles rolul economic internaţional al Statelor Unite şi nu au trimis dar nici au acceptat trimişi diplomatici la şi din Richmond.

Un aspect marcant al războiului civil american a fost îndârjirea şi frecvenţa bătăliilor, pe durata celor patru ani ai conflictului fiind purtate 237 de bătălii, alături de alte acţiuni sau incursiuni de intensitate redusă, generând pierderi umane consistente de ambele părţi. Războiul civil american a fost unul dintre conflictele cele mai sângeroase, factor generat de geografia războiului, astfel că forţele inamicului, în absenţa unor obiective geografice certe, reprezentau singura ţintă vizată. În ciuda îmbunătăţirilor înregistrate la nivelul medicinei, peste 620.000 de oameni şi-au pierdut viaţa între 1861 şi 1865, una dintre cauze fiind maladiile.

La 1 ianuarie 1863, Abraham Lincoln a emis Proclamaţia de Emancipare care a abolit sclavia în toate zonele care se aflau în confruntare împotriva Statelor Unite. Proclamaţia de emancipare a constituit cadrul necesar pentru eventuala eliberare a persoanelor aflate în sclavie pe întreg cuprinsul Statelor Unite ale Americii. Documentul avea să fie adoptat drept al 13-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite. În alegerile prezidenţiale din 1864, Abraham Lincoln avea să câştige un nou mandat de preşedinte chiar în faţa contracandidaţilor săi care ţinteau să semneze un tratat de pace cu statele din sud. La 14 aprilie 1865, preşedintele Abraham Lincoln avea să fie împuşcat de un simpatizant sudist, iar în ziua următoare a murit. Andrew Johnson a fost succesorul lui Abraham Lincoln în fruntea Statelor Unite ale Americii, iar unul dintre actele emise în timpul mandatului său a fost adoptarea celui de-al 14-lea Amendament al Constituţiei SUA în 1866. A reprezentat o adevărată lege a drepturilor, garantând persoanelor afro-americane egalitate privind drepturile politice şi juridice.

Războiul civil american a fost un conflict cu o specificitate aparte, ferocitatea confruntării a expus dârzenia cu care forţele combatante au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru distrugerea oponentului. În timpul confruntărilor, spre exemplu în timpul sângeroasei bătălii de la Gettysburg (1-3 iulie 1863), doar câteva regimente de fiecare parte combatantă au avut capacitatea de a acţiona eficient pe câmpul de luptă. Războiul s-a încheiat în prima săptămână a lunii aprilie 1865, în urma încercuirii forţelor Confederaţiei, fără posibilitatea retragerii, moment în care generalul Robert E. Lee declara: ''nu a mai rămas nimic de făcut decât să merg să îl văd pe generalul Grant, chiar dacă mai degrabă aş muri de o mie de ori''. Într-o încăpere din Appotomattox Court House, Virginia, Robert E Lee şi Ulysses S. Grant conveneau, la 9 aprilie 1865, asupra încheierii ostilităţilor în Virginia, treptat alte corpuri armate ale Confederaţiei aveau să depună armele până în mai 1865. Pacea s-a instaurat pe măsură ce statele Confederaţiei s-au întors în cadrul Uniunii şi au acceptat principiile pe care funcţiona aceasta, recunoscând deopotrivă şi prevederile adoptate, în ianuarie 1865, de abolire a sclaviei. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Sursa foto: www.nps.gov