logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI: Buna Vestire (25 martie)

Imagine din galeria Agerpres

Buna Vestire este sărbătorită de Biserică în ziua de 25 martie, în perioada Postului Mare. Este una dintre sărbătorile pentru care se dă dezlegare la peşte, în oricare zi din săptămână ar cădea.

Sărbătoarea Bunei Vestiri este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret.

"Mai înainte de a spune altele, să ştiţi acest lucru: atât de adâncă este taina Dumnezeiescului praznic de astăzi, încât nici mintea Serafimilor şi a Heruvimilor nu poate a o pătrunde. Această părere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos, care cântă: 'Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută'" - spune arhimandritul Ilie Cleopa ("Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, 1996)

Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca istoriseşte despre evenimentele care stau la originea praznicului de astăzi (Luca, cap. 1).

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria.

Intrând îngerul la Sfânta Fecioară, a spus: "Bucură­-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei" (Luca 1, 28). Dar fecioara s-a tulburat la auzul cuvintelor lui: "Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?" (Luca 1, 28) şi Arhanghelul Gavriil, văzând-o pe dânsa aşa de tulburată, i-a liniştit sufletul spunând: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema" (Luca 1, 30-32).

Arhanghelul Gavriil i-a lămurit Sfintei Fecioare şi felul în care se va întâmpla această mare taină (din veac ascunsă şi de îngeri neştiută): "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35).

Sfânta Fecioară Maria s-a făcut ascultătoare poruncii lui Dumnezeu, trimisă ei prin Arhanghelul Gavriil, şi în mare smerenie a spus: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38). În clipa când Fecioara Maria a acceptat cuvântul îngerului şi a rostit aceste cuvinte, S-a şi zămislit Iisus Hristos în preacuratul ei pântece.

"Cine poate înţelege adâncimea smereniei care a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria?", se întreabă arhimandritul Ilie Cleopa. Că ea, înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima, ci cu mare smerenie s-a lăsat pe ea în voia lui Dumnezeu, numindu-se roabă.

Întâmplările acestui eveniment al Bunei Vestiri sunt redate de către un singur evanghelist din cei patru, Sfântul Evanghelist Luca.

Despre această mare sărbătoare părintele Ilie Cleopa spunea că: "Astăzi răsună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va lua în pântece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mântuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai veselitoare decât toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer spre pământ şi a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii". (sursa: volumul "Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, Ed. Episcopiei Romanului, 1996). AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 16-08-2026 09:00

16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt

Documentare 16-08-2026 08:00

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N

Documentare 16-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august

Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat

Documentare 16-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august

Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-08-2026 10:00

15 august - Ziua Marinei Române

La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci

Documentare 15-08-2026 09:00

15 august - Ziua Maramureșului

La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității

Documentare 15-08-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn

Documentare 15-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august

Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă

Documentare 15-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august

Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 14-08-2026 16:26

Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026

Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev

Documentare 14-08-2026 12:50

Săptămâna europeană 10-14 august 2026

Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân

Documentare 14-08-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d

Documentare 14-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday

David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,

Documentare 14-08-2026 10:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)

În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve

Documentare 14-08-2026 09:00

DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)

Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B