Campioana olimpică Iolanda Balaş Söter este "prima femeie din ţară care a cucerit medalia olimpică de aur, singura atletă din România care a avut la activ două titluri în competiţia guvernată de cele cinci cercuri îngemănate", conform site-ului Federaţiei Române de Atletism - www.fra.ro.

Iolanda Balaş s-a născut la 12 decembrie 1936, la Timişoara. A urmat Liceul Catolic de Fete din Timişoara şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea atletism (1966). A început să practice atletismul la vârsta de 12 ani, primii paşi în acest sport fiind făcuţi la Clubul "Electrica" (devenit apoi "Progresul"), sub îndrumarea antrenoarei Luize Ernst-Lupşa, multiplă campioană naţională, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002).

În 1953, s-a transferat la Bucureşti, la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, unde sub îndrumarea antrenorului emerit Ion Söter (care i-a devenit soţ în 1967), a avut o cariera de excepţie la săritura în înălţime.

"M-am îndrăgostit de atletism atunci când, invitată fiind de nişte prieteni de familie, am putut să văd filmul Jocurilor Olimpice de la Berlin, din 1936. Atunci l-am admirat pentru prima oară pe celebrul Owens (Jesse, atlet american - n.r.), care câştigase patru medalii şi, culmea, în anul în care m-am născut!", mărturisea Iolanda Balaş, conform site-ului www.fra.ro.

Ascensiunea ei a fost rapidă. De la 1,28 metri - la 12 ani, săriţi în curtea casei părinteşti, a ajuns ca după trei ani să sară peste ştacheta înălţată la 1,48 metri, performanţă care reprezenta în acea vreme un nou record naţional de senioare.

Iolanda Balaş Söter a cucerit 19 titluri de campioană naţională - 16 la senioare şi 13 la junioare, a doborât 63 de recorduri - 41 la senioare şi 22 la junioare şi a avut 41 de selecţii în lotul naţional de atletism al României. A participat la 136 de concursuri, iar perioada decembrie 1956-iunie 1967 a câştigat toate cele 114 întreceri la care a luat parte, performanţă înscrisă în Guinnes Book of Records, menţionează site-ul https://www.cosr.ro.

În 14 iulie 1956, la Bucureşti, a reuşit o săritură de 1,75 metri, stabilind un nou record mondial, primul din seria de 14 realizate, dintre care 12 consecutive.

"Nici nu mi-am putut închipui că pot să sar atât. Cu o zi înainte de concurs, am ieşit la antrenament cu maratoniştii, în Pădurea Băneasa. Fără să-mi dau seama, am alergat aproape 20 de kilometri. Când am realizat (...), mi-a îngheţat sufletul! Mă gândeam: 'Ce am făcut? Cum o să sar?'. Cu toate astea, a doua zi, reuşeam primul meu record mondial!", spunea marea doamnă a atletismului românesc, potrivit site-ului www.fra.ro.

La Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, delegaţia României a plecat în Australia cu 30 de zile înaintea deschiderii Jocurilor, dar Iolanda Balaş nu a fost însoţită de antrenorul Ioan Söter. "A fost prima mea Olimpiadă. Fără antrenor, fără nici un sfat şi după o lună la capătul lumii. Am suportat cea mai dureroasă înfrângere din viaţă. Era cât pe ce să renunţ, locul cinci era de-a dreptul un dezastru! Nu numai că am pierdut medalia, dar americanca Mildred McDaniels a îmbunătăţit recordul lumii, sărind cu un centimetru mai mult decât mine. Un conducător al delegaţiei, securist, fireşte, m-a acuzat că am vândut medalia, considerându-mă trădătoare de ţară! Mai mult, în Satul Olimpic era un panou cu pozele noastre. S-a dus şi a rupt fotografia mea", spunea Iolanda Balaş, potrivit site-ului Federaţiei Române de Atletism.

Doi ani mai târziu, în 1958, la Stockholm, celebra campioană a sărit peste ştacheta ridicată la 1,77 metri şi a cucerit primul titlu european la săritura în înălţime din istoria atletismului românesc, precizează site-ul www.cosr.ro.

Performanţa de 1,77 metri, cu care sportiva noastră a obţinut prima sa medalie la o întrecere de acest nivel, a reprezentat un nou record al competiţiei şi a fost obţinută în condiţii de concurs deloc favorabile, ploaia şi vântul împiedicând-o să doboare propriul record mondial.

Din anul 1958 şi până la Jocurile Olimpice de la Roma, a îmbunătăţit recordul lumii cu opt centimetri. "După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice sub care scriam: 'Revanşa!'. Devenise deja un fel de instinct. La vederea acelor însemne, mi se ridica sângele în cap! Puteam să suport orice privaţiune, orice efort. Nimic nu era imposibil!", îşi spunea Iolanda Balaş, conform site-ului www.fra.ro.

În finala olimpică de la Roma, în 1960, dintre cele 15 concurente iniţiale, numai patru au sărit peste ştacheta înălţată la 1,71 metri. Între acestea se afla şi Iolanda Balaş, care a sărit 1,73 metri de la prima încercare. După ce adversarele sale au epuizat toate tentativele regulamentare, a continuat singură întrecerea, ajungând la 1,85 metri. Cu această performanţă a cucerit primul său titlu olimpic, scrie site-ul cosr.ro. Pe stadionul Olimpic de la Roma a fost protagonista unui spectacol de neuitat.

"A fost o victorie extraordinară! Poate cea mai dragă sufletului meu. Atmosfera latină din stadion se asemăna cu cea de acasă. Mai mult, după 1956 şi până în 1967, când m-am retras din activitatea competiţională, nu am mai pierdut niciodată. Pentru mine, atunci când rămâneam singură în concurs, cel mai puternic stimulent era ştacheta. Îmi doream s-o văd cât mai sus!", declara Iolanda Balaş, potrivit site-ului www.fra.ro.

Iolanda Balaş la întoarcerea de la Jocurile Olimpice de la Roma, 1960. 

Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES

Recordul său din 1961 - de 1,91 metri - a rămas neegalat timp de zece ani, precizează ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002).

Iolanda Balaş sărind la 1,91 metri, 1961. 

Foto: (c)  VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES

La ediţia a XVIII-a a Jocurilor Olimpice de vară, organizată pentru prima oară de o ţară asiatică, în oraşul Tokyo (Japonia), în 1964, Iolanda Balaş a cucerit medalia de aur la săritura în înălţime, cu o săritură de 1,90 metri, care repeta astfel succesul obţinut cu patru ani în urmă la Roma.

"Dacă îmi pare rău de ceva, este că nu am prins pista sintetică de poliuretan sau tartan, care consider că mi-ar fi dat posibilitatea să adaug cel puţin zece centimetri. Dar şi că nu am încercat stilul Floop. Poate că m-am născut cu vreo zece ani mai devreme", mărturisea marea campioană, potrivit site-ului https://www.fra.ro.

Iolanda Balaş (stânga) la plecarea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokio (Japonia), 1964.

Foto: (c) PETRE DUMITRESCU/Arhiva istorică AGERPRES

Iolanda Balaş Söter s-a retras din activitatea competiţională în 1967, după 19 ani de atletism, din cauza unui traumatism la tendonul lui Achile al piciorului de bătaie. După abandonarea activităţii de performanţă a fost antrenoare, profesoară, metodistă la Cabinetul metodic şi cercetări ştiinţifice la Clubul Steaua Bucureşti.

În strălucitul său palmares de remarcabilă săritoare în înălţime se înscriu: 19 titluri de campioană naţională (16 la senioare şi trei la junioare), 63 de recorduri naţionale (41 la senioare şi 22 la junioare), evoluând în lotul naţional de atletism de 41 de ori, menţionează "Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România".

În 1990 a fost aleasă preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, funcţie pe care a deţinut-o până în 2005, iar în 1994 a devenit şi preşedinte executiv al Fundaţiei Atletismul Românesc, înfiinţată chiar de ea în 1993 şi fiind una dintre primele fundaţii cu profil sportiv, având drept scop susţinerea atletismului românesc şi a echipei reprezentative a României.

A făcut parte din Comisia tehnică a Asociaţiei Europene de Atletism, iar din 1995 a fost cooptată în Comisia de femei a Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), scrie site-ul www cosr.ro.

În perioada 1998-2002 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (COR).

A fost desemnată cetăţean de onoare al oraşului Timişoara în 1998, iar în 2001 - cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti.

Marea campioană a mai primit, în 1958, titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1962 - Ordinul "Steaua României", în 1966 - Ordinul "Meritul Sportiv". În 1963, Comitetul Olimpic Internaţional i-a decernat Trofeul "Mohammed Taher Pacha" - pentru propagarea olimpismului, iar în 2000 a fost nominalizată printre primele 10 atlete ale Secolului XX. Tot în 2000 i-a fost conferit Ordinul naţional "Steaua României" în grad de ofiţer, precizează site-ul cosr.ro. În 2006, a primit ''Colanul de Aur'' - cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român - "pentru serviciile aduse sportului românesc în general şi atletismului în special".

În octombrie 2009, cu prilejul evenimentului intitulat ''Legendele Stelei'', desfăşurat la sediul Ministerului Apărării Naţionale, Iolanda Balaş Söter s-a aflat printre sportivii de legendă care au fost premiaţi. Regele Mihai i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc, conform site-ului fra.ro.

Iolanda Balaş Soter la inaugurarea Casei Olimpice, 2011. 

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO

La 27 noiembrie 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existenţă, Federaţia Internaţională de Atletism şi-a premiat "eroii de ieri şi de azi". Cu acest prilej, a fost inaugurat Hall of Fame-ul atletismului mondial, Iolanda Balaş Söter fiind unul dintre cele 13 nume importante alese.

Iolanda Balaş Soter a primit Trofeul Omagial la Gala 2013 a Federaţiei Române de Atletism care a premiat personalităţile care au marcat un secol de atletism românesc.

Foto: (c)  ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO

A scris lucrări metodice consacrate sportului de înaltă performanţă, fiind şi autoarea lucrării "Studiu şi istoric al pregătirii sportivilor de înaltă performanţă la altitudine" (1988). Totodată, a iniţiat apariţia revistei "Atletismul Românesc".

Iolanda Balaş Söter a murit la 11 martie 2016, în Bucureşti. Preşedinţia României i-a conferit, post-mortem, Ordinul naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer, menţionează site-ul https://www.cosr.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)