O PERSONALITATE PE ZI: Prozatorul şi dramaturgul Gib I. Mihăescu
Prozatorul şi dramaturgul Gib I. Mihăescu s-a născut la 23 aprilie 1894, la Drăgăşani, în judeţul Olt. A urmat gimnaziul la Drăgăşani, apoi a absolvit liceul la Craiova, în 1914.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti între 1914-1916, întrerupându-le din cauza războiului. A fost mobilizat în toamna anului 1916 şi a participat la luptele de la Mărăşeşti şi Muncel, fiind decorat pentru faptele sale de arme, se arată în "Dicţionarul scriitorilor români" (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucureşti, 2001). S-a reînscris apoi la Facultatea de Drept şi şi-a susţinut examenul de licenţă în 1923.
A debutat în 1919, în revista "Luceafărul", cu povestirea "Linia întâi". În acelaşi an, a lucrat în redacţia ziarului "Ţara nouă", până în 1920, când a plecat la Cluj. Aici, împreună cu Adrian Maniu şi Cezar Petrescu, a fondat revista "Gândirea", în care a scris până la sfârşitul vieţii sale. A mai colaborat cu schiţe şi nuvele la revistele "Viaţa literară", "Hiena", "Vremea", "Adevărul literar şi artistic", "Sburătorul" ş.a.
După 1923, a părăsit gazetăria şi a început să profeseze avocatura. A debutat editorial cu nuvelele adunate în volumele "La Grandiflora" (1928) şi "Vedenia" (1929). După experienţa de nuvelist a început să scrie romane - gen care l-a consacrat drept unul dintre cei mai valoroşi prozatori români moderni.
Printre romanele apreciate foarte bine de critică se numără: "Braţul Andromedei" (1930), "Rusoaica" (1933), "Femeia de ciocolată" (1933), "Zilele şi nopţile unui student întârziat" (1934), "Donna Alba" (1935). A mai scris şi piesa de teatru "Pavilionul cu umbre" (1928), care a avut un foarte mare succes pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în stagiunea 1927-1928.
"Gib I. Mihăescu a reprezentat, într-adevăr (...), o putere de creaţie impresionantă ca elementele oarbe ale firii. De la primele nuvele şi până la ultimul roman (...) am asistat la un spectacol unic de creaţie literară, dezbărat de orice artificiu formal (...). Arta lui Gib I. Mihăescu era un fenomen de substanţialitate nativ, robust şi generos în principiul lui vital", scria criticul literar Şerban Cioculescu. ("Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
În 1930 s-a stabilit la Bucureşti şi a fost numit funcţionar la Direcţia Presei şi Informaţiilor din Ministerul Afacerilor Străine. Bolnav de tuberculoză, s-a internat în 1935 într-un spital din Sibiu, apoi în Bucureşti.
Scriitorul Gib I. Mihăescu a murit la 19 octombrie 1935, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
30 iunie - Ziua internațională a parlamentarismului (ONU)
Ziua internațională a parlamentarismului este marcată anual, la 30 iunie, în această zi fiind fondată, în 1989, Uniunea Interparlamentară (UIP). Tema zilei în acest an este 'Bring human rights into focus', potrivit https://www.ipu.org/. Tema din 2026 dorește să sublinieze că drepturil
PERSONALITATEA ZILEI: Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Czeslaw Milosz a fost un poet, romancier, traducător, critic și diplomat polonez - american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. (sursă: www.britannica.com) S-a născut pe 30 iunie 1911, în Seteiniai, Imperiul Rus (acum Lituania). A fost considerat un scriitor
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 iunie
Ortodoxe Soborul Sf. 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț Greco-catolice Serbarea celor 12 Sf. Apostoli Romano-catolice Primii Sfinți Martiri din Roma Soborul Sfinților 12 Apostoli este prăznuit de Biserică în ziua de 30 iunie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 iunie
Este a 181-a zi a anului 2026. Au mai rămas 184 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 52 m și apune la 05 h 24 m. Lună Plină la 02 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
29 iunie - Ziua internațională a Dunării
În fiecare an, pe 29 iunie, cele 14 țări din bazinul fluviului Dunărea - Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, România, R. Moldova și Ucraina - sărbătoresc împreună Ziua internațională a Dunării, o tradiție anuală lansată de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunăr
29 iunie - Ziua internațională a tropicelor (ONU)
Ziua internațională a tropicelor celebrează diversitatea extraordinară a regiunii tropicale, evidențiind în același timp provocările și oportunitățile unice cu care se confruntă națiunile din regiunea tropicală. Aceasta oferă o oportunitate de a evalua progresele înregistrate în zonele tropicale, de a împărtăși povești și expertiză tropicală și de a r
29 iunie - Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România
Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România este marcată anual, pe 29 iunie, de Administrația Națională a Penitenciarelor, aflată sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar, conform https://anp.gov.ro/. Conform prevederilor celor două protocoale din 1993 (art.15) și 1997 (art.10) semnate î
CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara sau misiunile în afara țării pentru 2027 (29 iunie)
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 29 iunie 2026, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform unui anunț al Administrației prezidențială din 26 iunie. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: * obiectivele României la Summ
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 29 iunie
Ortodoxe Sf. Ap. Petru și Pavel Greco-catolice Sfinții Măriți și Întrutot Lăudați Apostoli Petru și Pavel Romano-catolice SS. Petru și Paul, ap. Sf. Emma Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună de Biserică în ziua de
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 iunie
Este a 180-a zi a anului 2026. Au mai rămas 185 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 12 m și apune la 04 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 28 iunie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan Duminica a 4-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 4-a după Rusalii. Aducerea la Roma a moaștelor Sf. Doctori fără plată, Cir și Ioan Romano-catolice Duminica a 13-a de peste an Sf. Iri
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 iunie
Este a 179-a zi a anului 2026. Au mai rămas 186 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 20 h 23 m și apune la 03 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Bud Spencer
Actorul Bud Spencer este faimos atât pentru rolul inspectorului Rizzo, supranumit Piedone, cât și pentru filmele de acțiune, western spaghetti și comedie în care a jucat alături de Terence Hill. Bud Spencer, pe numele real Carlo Pedersoli, s-a născut la 31 octombrie 1929, în Napoli, Italia, potrivit
27 iunie - Ziua întreprinderilor micro, mici și mijlocii (ONU)
La 27 iunie 2026, Organizația Națiunilor Unite celebrează a zecea ediție a Zilei internaționale a întreprinderilor micro, mici și mijlocii. Instituită în 2017, conform Rezoluției 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie, această zi recunoaște rolul fundamental al IMM-urilor în crearea de locuri de muncă, stimularea inovației și promovarea dez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana Greco-catolice Sf. cuv. Samson, primitorul de străini Romano-catolice Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv. Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomeni












