La 9 iunie 1990, Senatul şi Adunarea Deputaţilor s-au întrunit în primele şedinţe de lucru, în urma alegerilor parlamentare din 20 mai, în vederea constituirii comisiilor de validare a mandatelor obţinute. A fost reluată, astfel, după 42 de ani, activitatea legislativă democratică, bazată pe rezultatul unor alegeri libere, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

După Revoluţia din decembrie 1989, primele alegeri generale, parlamentare şi prezidenţiale au fost organizate la 20 mai 1990, fiind consemnată o participare masivă la vot, respectiv de 86,20%, notează lucrarea "România. Date şi fapte" (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, 2010).

Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României publicat în Monitorul Oficial nr. 35 din 18 martie 1990, stipula: "Guvernarea României se realizează pe baza sistemului democratic pluralist, precum şi a separaţiei puterilor legislativă, executivă şi judecătorească" (Art. 1); "Parlamentul României, alcătuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat, precum şi Preşedintele României, se aleg prin vot universal, egal, direct şi secret, liber exprimat" (Art. 2); "Reprezentarea populaţiei de toate naţionalităţile în parlament se asigură pe baza sistemului de repartizare proporţională a mandatelor rezultate în urma votării, în condiţiile prezentului decret-lege. Organizaţiile reprezentând minorităţile naţionale înregistrate la data adoptării prezentului decret-lege, care nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru a avea, potrivit alin. 1, un mandat în Adunarea Deputaţilor, au dreptul la un mandat de deputat" (Art. 4); "Adunarea Deputaţilor este formată din 387 de deputaţi, la care se adaugă deputaţii rezultaţi din aplicarea art. 4 alin. 2. Senatul este format din senatori aleşi, în funcţie de populaţia judeţelor, astfel: în judeţele cu populaţie de până la 500.000 locuitori se aleg câte doi senatori; în cele cu populaţie de la 501.000 până la 750.000 locuitori se aleg câte 3 senatori; în celelalte judeţe se aleg câte 4 senatori; în municipiul Bucureşti se aleg 14 senatori." (Art. 6), potrivit http://legislatie.just.ro/.

La 26 mai 1990, Biroul Electoral Central a dat publicităţii rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Noul Parlament al României număra 515 membri, dintre care 396 de deputaţi (387 aleşi şi 9 desemnaţi de minorităţile naţionale) şi 119 senatori (118 reprezentând formaţiunile politice şi unul, independent).

Astfel, pentru Adunarea Deputaţilor: Frontul Salvării Naţionale (FSN) a obţinut 9.089.659 voturi (66,31%), respectiv 263 mandate; Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) - 991.601 voturi (7,23%), 29 mandate; Partidul Naţional Liberal (PNL) - 879.290 voturi (6,41%), 29 mandate; Mişcarea Ecologistă din România (MER) - 2,62%, 12 mandate; Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD) - 2,56%, 12 mandate; Partidul Unităţii Naţionale Române (PUNR) şi Partidul Republican - 2,12%, 9 mandate; Partidul Democrat-Agrar din România (PDAR) - 1,83%, 9 mandate; Partidul Ecologist Român (PER) - 1,69%, 8 mandate; Partidul Socialist Democratic Român - 1,95%, 5 mandate, Partidul Social-Democrat Român (PSDR), 0,53% şi două mandate. Pentru Senat, repartizarea voturilor a fost următoarea: FSN - 9.353.006 voturi (67,2%), 91 mandate; UDMR - 1.004.353 voturi (7,20%), 12 mandate; PNL - 985.094 voturi (7,06%), 10 mandate; PNŢCD - 2,50%, 1 mandat; MER - 2,45%, 1 mandat; PUNR şi Partidul Republican - 2,15%, 2 mandate; PER - 1,38%, 1 mandat. ("Istoria României în date", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Durata mandatului acestui Parlament a fost de doi ani, între 1990-1992. În şedinţă comună, se constituia, de drept, în Adunare Constituantă, şi a avut ca sarcină principală elaborarea Constituţiei. În paralel, până la intrarea în vigoare a noii legi fundamentale, Parlamentul şi-a desfăşurat activitatea şi ca adunare legiuitoare. Potrivit Decretului-Lege pentru alegerea parlamentului şi a preşedintelui României, după intrarea în vigoare a Constituţiei, Parlamentul urma să hotărască organizarea de noi alegeri în termen de cel mult un an.
 

Foto: (c) Dan BORZAN / Arhiva istorică AGERPRES

În dimineaţa zilei de 9 iunie 1990, senatorii aleşi s-au întrunit în şedinţă de lucru la sala Omnia din Bucureşti. Potrivit Decretului-lege, a avut loc desemnarea preşedintelui Senatului, în persoana celui mai în vârstă senator şi a celor patru secretari stabiliţi din rândul celor mai tineri senatori. Preşedinte de vârstă al Senatului a fost desemnat Cezar Buda, membru al PNL, născut în 1908. Tinerii senatori Corvin Bangu, Mihăiţă Postolache, Vasile Victor Aileni şi Jenică Gioacăş, au fost desemnaţi secretari.

În cuvântul său, preşedintele de vârstă, Cezar Buda, a subliniat importanţa istorică a momentului, apreciind că "este o oră solemnă pentru întreg poporul român care trece la o viaţă nouă, spre idealurile de democraţie, de prosperitate, de demnitate şi de respectare a drepturilor omului universal recunoscute". Domnia sa a arătat în continuare că sarcina cea mai importantă este ca, "împreună cu Adunarea Deputaţilor, să dea ţării actul fundamental - Constituţia - şi a evidenţiat că opoziţia trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exprima liber opiniile. În acest sens, trebuie să se realizeze un consens prin concertarea tuturor poziţiilor". (Ştire ROMPRES, 9 iunie 1990)

La deschiderea lucrărilor Senatului au fost prezenţi şefi de misiuni şi alţi membri ai corpului diplomatic, invitaţi şi numeroşi reprezentanţi ai presei române şi străine. Principalul moment a fost cel al constituirii unei comisii de validare a mandatelor potrivit art. 79 din Legea electorală.

În aceeaşi zi, Adunarea Deputaţilor s-a reunit în prima sa şedinţă la Palatul din Dealul Mitropoliei. Cel mai în vârstă deputat, Rene-Radu Policrat, membru PNL, născut în 1910, a deschis şi a condus lucrările Adunării, în calitate de preşedinte de vârstă. El a fost asistat de Szilagyi Zsolt, Ioan Adrian Vilău, Varga Attila, Mircea Man, reprezentându-i pe cei mai tineri deputaţi. După scurte alocuţiuni, preşedintele de vârstă al Adunării Deputaţilor a propus alegerea comisiei de validare.
 

Foto: (c) MIRCEA HUDEK / Arhiva istorică AGERPRES

La lucrările primei şedinţe a Adunării Deputaţilor au participat ca invitaţi membri ai guvernului, reprezentanţi ai cultelor, alte personalităţi. Au asistat, de asemenea, şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai corpului diplomatic.

Senatul, la 18 iunie, şi, apoi, Adunarea Deputaţilor, la 19 iunie 1990, şi-au ales structurile de conducere. Alexandru Bârlădeanu (FSN) a fost ales preşedinte al Senatului şi Dan Marţian (FSN), preşedinte al Adunării Deputaţilor, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

La Senat s-au constituit trei grupuri parlamentare, respectiv Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naţionale (79 membri), Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal (14 membri), Grupul parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (11 membri) şi doi senatori neafiliaţi. La Camera Deputaţilor grupurile parlamentare constituite au fost următoarele: Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naţionale (245 membri), Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal (29 membri), Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România (29 membri), Grupul parlamentar ecologist şi social-democrat (22 membri), Grupul parlamentar democrat-agrar şi social-democrat (17 membri), Grupul parlamentar al Partidului Naţional Ţărănesc - creştin şi democrat (13 membri), Grupul parlamentar al Partidului Unităţii Naţionale a Românilor (12 membri), Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale (12 membri), un singur deputat neafiliat, potrivit http://www.cdep.ro/.
 

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO

Primul Parlament postcomunist a elaborat legea fundamentală a ţării. La 21 noiembrie 1991, Adunarea Constituantă a votat nominal proiectul noii Constituţii, care a fost aprobată prin referendum naţional la 8 decembrie, acelaşi an.

***

Adoptarea Regulamentelor Organice în 1831, în Ţara Românească şi, în 1832, în Moldova, adevărate constituţii care înzestrau Principatele cu instituţii menite să răspundă cerinţelor de modernizare a structurilor societăţii româneşti, a dus dus la înfiinţarea a câte unei Adunări Obşteşti: în Ţara Românească avea 42 de deputaţi, iar în Moldova, 35, fiecare având pe mitropolit ca preşedinte. Acestea aveau menirea de a elabora propuneri şi proiecte de legi şi de a face cunoscute domnitorului nevoile şi dorinţele ţării, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Prevederile Convenţiei de la Paris (1858), încheiată de puterile occidentale cu Poarta Otomană, după terminarea războiului Crimeei, ofereau un cadru incomplet pentru dezvoltarea regimului parlamentar. Competenţa legislativă era împărţită între domn, Adunarea Electivă (aleasă pe şapte ani) şi Comisia Centrală de la Focşani, formată din 16 membri, organ mixt aparţinând atât executivului cât şi legislativului. Iniţiativa legislativă pentru fiecare principat aparţinea domnului, iar pentru legile de interes comun, Comisiei Centrale de la Focşani. Adunarea Electivă nu dispunea de iniţiativă legislativă. Adunarea Electivă putea, totuşi, să amendeze anumite proiecte de interes comun pentru cele două principate, dar Comisia Centrală era singura în drept să stabilească textul pe care Adunările puteau să şi-l însuşească sau să-l respingă. Proiectele de lege odată votate urmau să fie sancţionate şi promulgate de domn, care dispunea de un drept de veto absolut.

Prin noua Constituţie numită "Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris" aprobată prin plebiscit la 10/22 mai-14/26 mai 1864, organizarea internă a statului român căpăta o nouă înfăţişare. Rolul puterii executive a crescut considerabil şi, totodată, s-a introdus pentru prima dată în viaţa politică românească sistemul bicameral, înfiinţându-se pe lângă Adunarea Electivă, instituţie prevăzută de Convenţia de la Paris, o a doua Adunare legiuitoare sub numele de Corp Ponderator, denumire înlocuită ulterior cu aceea de Senat, notează http://file.ucdc.ro/.

La 1/13 iulie 1866, noua Constituţie, redactată după modelul celei belgiene din 1835 (cu modificări făcute în anii 1879, 1884 şi 1917 şi care a funcţionat până la sfârşitul Primului Război Mondial), statua principiul separaţiei puterilor în stat: legislativă, executivă şi judecătorească. Sistemul bicameral a fost menţinut, însă noul Senat nu mai era un corp numit, ci unul ales. Totodată, era menţinută şi instituţia senatorilor de drept. Noua Constituţie promulgată printr-un decret la 28 martie 1923 (o revizuire a Constituţiei din 1866) avea la bază acelaşi principiu democratic al separării puterilor în stat. Puterea legislativă era exercitată colectiv de către rege şi Reprezentanţa Naţională (Parlamentul), formată din Senat şi Adunarea Deputaţilor.

Prin Constituţia din 20 februarie 1938 (promulgată la 27 februarie), regele Carol al II-lea (1930-1940) punea capăt separării puterilor în stat, atribuindu-şi atât puterea executivă cât şi pe cea legislativă, lipsind Senatul şi Adunarea Deputaţilor de orice atribut semnificativ, acestea întrunindu-se numai din iniţiativa Suveranului "cel puţin o dată pe an" etc., legiferând instaurarea autorităţii regale şi sfârşitul regimului parlamentar.

Parlamentul statuat prin Constituţia din 1938 şi-a încetat existenţa odată cu prăbuşirea regimului autoritar al lui Carol al II-lea, care la 5 septembrie 1940 i-a transmis mareşalului Ion Antonescu principalele prerogative politice, iar la 6 septembrie, prerogativele regale, fiului său Mihai (1927-1930; 1940-1947). A urmat regimul autoritar al mareşalului Ion Antonescu, proclamat conducător al statului (14 septembrie), care timp de patru ani a guvernat ţara fără Constituţie şi fără Parlament, prin decrete-legi, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

După cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul instaurării regimului-comunist (6 martie 1945), prin Decretul-lege din 15 iulie 1946, Senatul a fost desfiinţat şi s-a înfiinţat Adunarea Deputaţilor, parlament unicameral, în care puteau fi aleşi deputaţi cetăţeni de peste 25 de ani (femei, militari, funcţionari publici etc.). Constituţia Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948 a instituit modelul "democraţiei populare", separaţia puterilor în stat era eliminată, iar Marea Adunare Naţională devenea "organ suprem al puterii de stat". În Constituţia din 21 august 1965, Marea Adunare Naţională era definită drept "unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste România".

Revoluţia din decembrie 1989, care a pus capăt regimului comunist, a deschis calea României spre un regim democratic şi parlamentar. Noile reglementări constituţionale au restabilit sistemul bicameral, Senatul având aceleaşi prerogative ca şi Adunarea Deputaţilor. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Gabriela Badea) 

*** Explicaţie fotografie din deschidere: Prima sesiune a Adunării Deputaţilor, reluarea activităţii legislative democratice după 42 de ani, bazată pe rezultatul unor alegeri libere, Bucureşti, 9 iunie 1990