Westminster Abbey (în traducere, Abaţia Westminster) este biserica încoronării începând cu anul 1066 şi locul de veci pentru 17 monarhi. În zilele noastre, încă mai este o biserică dedicată închinării şi celebrării evenimentelor deosebite din viaţa naţiunii, arată site-ul www.westminster-abbey.org.

Nefiind nici catedrală, nici parohie, Westminster Abbey sau Biserica Colegială Sfântul Petru din Westminster (Collegiate Church of St. Peter) este proprietate exclusivă a regalităţii sub jurisdicţia unui vicar şi a unei adunări de canonici, sub autoritatea monarhului, nu a unui arhiepiscop sau episcop, evidenţiază site-ul oficial amintit.

Biserica rămasă până astăzi a fost reconstruită de Henric al III-lea în anul 1245. O capodoperă arhitecturală a secolelor XIII-XVI şi unul dintre cele mai importante edificii gotice din ţară, Westminster Abbey păstrează expuneri unice pentru istoria britanică: altarul medieval al sfântului anglo-saxon Eduard Confesorul, morminte ale regilor şi reginelor, precum şi ale unor personalităţi precum Isaac Newton, Charles Dickens sau Charles Darwin. Totodată, lăcaşul a găzduit toate încoronările, începând din 1066, când, în ziua de Crăciun, a urcat pe tronul Angliei William Cuceritorul. De asemenea, aici au avut loc 16 nunţi regale.

Abaţia îşi are originile într-o mănăstire benedictină, care a fost extinsă mult de către regele Eduard, canonizat şi cunoscut ca Sfântul Eduard Confesorul. În anul 1040, regele Eduard şi-a stabilit reşedinţa regală în palatul aflat pe malul râului Tamisa. În apropiere se afla mica mănăstire benedictină fondată sub patronajul regelui Edgar şi al Sfântului Dunstan, în jurul anului 960. Eduard a ales să extindă acest lăcaş monahal şi a construit o biserică mare de piatră în onoarea Sfântului Apostol Petru. La sfinţirea bisericii, pe 28 decembrie 1065, regele Eduard era prea bolnav pentru a lua parte la eveniment şi a murit după câteva zile. Rămăşiţele lui au fost depuse în faţa marelui altar. Singurele urme ale edificiului ctitorit de Eduard mai pot fi văzute la arcadele rotunde şi coloanele masive de susţinere ale criptei şi în Pyx Chamber. Cripta a făcut parte la început din spaţiile de locuit ale călugărilor.

Cele mai semnificative ceremonii desfăşurate în acea perioadă au fost încoronarea lui William Cuceritorul, în 1066, şi mutarea rămăşiţelor regelui Eduard într-un nou sarcofag la câţiva ani după canonizarea sa din 1161.

Abaţia lui Eduard a supravieţuit două secole până la mijlocul secolului al XIII-lea, când regele Henric al III-lea a decis să o reconstruiască în noul stil gotic, într-o epocă a catedralelor. Sub decretul regelui Angliei, Westminster Abbey a fost proiectată să fie mai mult decât o mare mănăstire şi loc de închinăciune, ci şi locul încoronării şi înmormântării monarhilor. Această biserică a fost sfinţită la 13 octombrie 1269. Vechiul scaun al încoronării încă mai poate fi văzut în interiorul bisericii de azi. Odată cu reconstrucţia, Henric al III-lea a decis şi mutarea rămăşiţelor Sfântului Eduard Confesorul într-un cavou mai impunător în spatele marelui altar din noua biserică. Acest sanctuar a rămas până în zilele noastre, iar în jurul său se află mormintele mai multor regi medievali şi ale consoartelor lor: Henric al III-lea, Eduard I şi Eleonora a Castiliei, Eduard al III-lea şi Filippa de Hainault, Richard al II-lea şi Ana de Bohemia şi Henric al V-lea.

O altă construcţie importantă anexată a fost capela construită de Henric al VII-lea, primul din dinastia Tudorilor, care acum îi poartă numele. Capela a fost sfinţită la 19 februarie 1516.

În 1745, au fost finalizare turnurile de vest, lăsate neterminate din epoca medievală.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

Vitraliile originale medievale nu au supravieţuit până astăzi, câteva secţiuni din secolul al XIII-lea mai pot fi văzute în Galeriile jubileului de diamant al reginei.

Istoria edificiului nu s-a oprit odată cu desfiinţarea mănăstirii medievale la 16 ianuarie 1540. În acelaşi an, Henric al VIII-lea a transformat Westminster în catedrală, condusă de episcopul Thomas Thirlby, un vicar şi 12 canonici. La 29 martie 1550, episcopia a fost cedată, iar dioceza reunită cu Londra, Westminster devenind printr-un act al Parlamentului catedrală în dioceza anglicană a Londrei.

Regina Mary I a restabilit mănăstirea benedictină în 1556, dar după accederea Elisabetei I la tron, în 1558, obiectivele religioase reînviate de Mary au fost transferate Coroanei de către Parlament. Regina Elisabeta I, înmormântată în latura nordică a capelei lui Henric al VII-lea, a refondat Abaţia ca Biserică Colegială, printr-o cartă datată 21 mai 1560. Statutul regal a fost reinstituit de către regină iar în locul comunităţii monastice s-a creat un organism colegial condus de vicar şi canonici, cu scopul de continuare a tradiţiei de închinare zilnică. Colegiul avea şi misiunea de a educa 40 de discipoli, scop care constituie şi nucleul instituţiei de educaţie de astăzi- Westminster School.

În 1965-1966, Westminster Abbey a celebrat 900 de ani de la sfinţirea abaţiei întemeiate de regele Eduard, tema aniversării fiind ''Un popor''. Alegerea temei a fost binevenită pentru biserica implicată de-a lungul timpului în viaţa poporului britanic şi care a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume - evidenţiază istoricul edificiului publicat pe www.westminster-abbey.org. În 2010, papa Benedict al XVI-lea a devenit primul suvernan pontif care a vizitat Westminster Abbey.

În prezent, din cauza pandemiei provocate de coronavirus, abaţia nu este deschisă publicului larg sau pentru rugăciuni private. Clerul menţine rugăciunile liturgice zilnice şi euharistia, anunţă site-ul Westminster Abbey. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)