Marea Britanie părăseşte la 1 februarie 2020, Uniunea Europeană, fiind prima ţară care se retrage din blocul comunitar. Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia Uniunii Europene se va reduce până la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%, conform agenţiei Reuters.

Totul a început de la momentul 23 iunie 2016, când cetăţenii britanici s-au exprimat prin vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

La 29 martie 2017, premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană, potrivit BBC News online. Scrisoarea a fost înmânată preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, de către ambasadorul britanic la UE, Sir Tim Barrow.

Marea Britanie s-a alăturat Comunităţii Economice Europene în 1973. În anul 1979, guvernul de la Londra a refuzat să participe la sistemul monetar european, invocând suveranitatea naţională. Apoi s-a opus oricărei iniţiative de aprofundare a integrării politice europene, în anul 1985 a refuzat să se alăture acordurilor Schengen, iar în 1993 nu a vrut să intre în zona euro, conform agenţiilor internaţionale de ştiri.

Articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene stipulează: "Orice stat membru poate decide retragerea din Uniune în conformitate cu propriile necesităţi constituţionale", potrivit www.consilium.europa.eu. Activarea clauzei Articolului 50 reprezintă începerea procedurii formale prin care Marea Britanie poate părăsi Uniunea Europeană.

La 29 aprilie 2017, liderii UE 27, reuniţi în primul summit de la activarea oficială a Articolului 50 de guvernul Regatului Unit, au adoptat în unanimitate documentul intitulat "Orientările Consiliului European pentru negocierile privind Brexitul". Documentul definea cadrul de negociere şi stabilea poziţiile şi principiile generale ale Uniunii Europene, indică www.consilium.europa.eu.

În data de 22 mai 2017, Consiliul a adoptat decizia de autorizare a începerii negocierilor privind Brexitul cu Regatul Unit, iar Comisia Europeană a fost desemnată drept negociator al blocului comunitar în acest dosar.

Comisia Europeană a publicat la 28 februarie 2018 proiectul de acord de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care transpune în termeni juridici Raportul comun al negociatorilor Uniunii Europene şi ai Guvernului Regatului Unit din decembrie 2017 privind prima etapă a negocierilor. Acordul cuprinde şase părţi şi un protocol pentru Irlanda şi Irlanda de Nord. Aceste părţi vizează: dispoziţiile introductive; drepturile cetăţenilor; alte chestiuni legate de separare, cum ar fi mărfurile introduse pe piaţă înainte de data retragerii; regimul tranzitoriu; dispoziţiile financiare; dispoziţiile instituţionale.

La 15 noiembrie 2018, negociatorul şef al UE, Michel Barnier, i-a înmânat preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, proiectul de text al acordului privind Brexitul. O săptămână mai târziu, la 22 noiembrie 2018, preşedintele Consiliului European a transmis celor 27 de state membre ale UE proiectul de declaraţie politică de stabilire a cadrului viitoarelor relaţii dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit.

Reuniunea extraordinară a Consiliului European din 25 noiembrie 2018 a consemnat aprobarea de către liderii UE 27 a proiectului de acord de retragere a Regatului Unit şi proiectul de declaraţie politică privind viitoarele relaţii dintre Londra şi Bruxelles.

Comisia Europeană a lansat la 5 decembrie 2018 procedura pentru semnarea şi încheierea acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

La 11 ianuarie 2019, Consiliul European a adoptat o decizie privind semnarea acordului de retragere. Consiliul a mai adoptat şi un proiect de decizie privind încheierea acordului de retragere şi a decis transmiterea respectivului proiect de decizie Parlamentului European, spre aprobare.

Câteva zile mai târziu, la 14 ianuarie 2019, a avut loc schimbul de scrisori între preşedinţii Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker, pe de o parte, şi premierul britanic Theresa May, de cealaltă parte. În scrisoarea trimisă, cei doi preşedinţi au răspuns la punctele abordate de premierul britanic şi au clarificat asupra faptului că amândoi vor fi pregătiţi să semneze acordul de retragere de îndată ce se va obţine un vot semnificativ în parlamentul Regatului Unit.

Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker şi premierul britanic Theresa May au convenit, la Strasbourg, asupra textului a două documente, respectiv: un instrument referitor la acordul de retragere, care include clarificări şi garanţii juridice privind natura soluţiei de protecţie şi asupra unei declaraţii comune în completarea declaraţiei politice, care stabileşte cadrul viitoarelor relaţii. Aceste texte fuseseră definitivate anterior la nivel de negociatori şi aprobate de Comisia Europeană la 11 martie 2019.

Între echipele de negociatori ale executivului de la Londra şi ale Comisiei Europene s-au desfăşurat numeroase runde de negocieri pentru convenirea asupra calendarului şi principiilor directoare ale părăsirii blocului comunitar de către Marea Britanie.

Climatul politic intern al Marii Britanii a fost dominat de dezbaterile interne pentru Brexit, guvernul Theresa May fiind înlocuit de executivul condus de Boris Johnson. În data de 28 octombrie 2019, guvernul britanic al premierului Boris Johnson a acceptat propunerea Uniunii Europene privind o "amânare flexibilă" a Brexitului până la 31 ianuarie 2020.

Legislativul britanic a votat favorabil la 20 decembrie 2019 asupra acordului privind Brexitul pe care l-a convenit guvernul de la Londra cu Uniunea Europeană şi care prevede ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar la 31 ianuarie 2020, conform Reuters. Acordul a fost votat cu 358 de voturi pentru şi 234 împotrivă. Actul normativ, denumit Legea privind Acordul de Retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), a fost revizuit de premierul Johnson după câştigarea alegerilor şi a stabilit astfel că prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit dincolo de data de 31 decembrie 2020 este ilegală. A fost, de asemenea, eliminată posibilitatea ca parlamentul să se pronunţe asupra abordării negocierilor privind viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană. Potrivit termenului stabilit de Boris Johnson, guvernul său trebuie să încheie cu UE un acord comercial până la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit.

La 9 ianuarie 2020, parlamentul britanic a aprobat legislaţia care permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie cu un acord. Membrii Camerei Comunelor au aprobat cu 330 de voturi pentru şi 231 voturi contra legea privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, care implementează un acord convenit în 2019 de Londra şi Uniunea Europeană. Textul adoptat de parlamentul britanic transpune în legislaţia britanică acordul de 535 de pagini negociat de Boris Johnson cu Uniunea Europeană.

Camera Lorzilor a votat la 20 ianuarie 2020 cu 270 de voturi pentru şi 229 de voturi împotrivă un amendament care protejează drepturile cetăţenilor Uniunii Europene în Regatul Unit după Brexit, potrivit Reuters. Amendamentul propus de liberal-democraţi le acordă cetăţenilor comunitari eligibili dreptul automat de a rămâne în Regatul Unit după Brexit, fără a mai fi nevoie de a face demersuri pe lângă guvern. Totodată, ei ar urma să primească un document care să le ateste dreptul de a rămâne în Marea Britanie.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, la 29 ianuarie 2020, membrilor echipei sale proiectul de mandat pentru negocierea viitoarei relaţii post-Brexit cu Londra, conform DPA.

După prima rundă a negocierilor privind Brexitul, Regatul Unit şi UE au căzut de acord asupra aspectelor financiare ale raportului comun din decembrie 2017, Londra urmând să achite o ''factură a divorţului'' în valoare de aproximativ 39 de miliarde de lire sterline net. Regatul Unit, al doilea contributor net la bugetul Uniunii Europene, după Germania, va continua să plătească până la finalul perioadei de tranziţie.

Parlamentul European a ratificat, la 29 ianuarie 2020, la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, potrivit Reuters.

Documentul a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri, ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate (conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană).

Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat la 30 ianuarie 2020, acordul formal privind Brexitul, ultimul pas în procesul retragerii Regatului Unit din blocul comunitar, conform agenţiei DPA. Acordul a fost aprobat prin procedură scrisă, a indicat Consiliul European.

La 31 ianuarie 2020, la 23.00 GMT, ora capitalei Belgiei, Brexitul devine efectiv, drapelul Regatului Unit va fi retras de la instituţiile comunitare. ''Din acel moment Regatul Unit nu va mai fi stat membru al UE şi va fi considerat o ţară terţă'', a indicat Consiliul. Şeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE.

Odată cu acest pas începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia la 31 decembrie 2020. În acest interval de timp, Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, fără să participe la procesul decizional al UE, iar executivul britanic şi Uniunea Europeană vor începe un proces de negociere dedicat relaţiei lor viitoare. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)