Unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi artişti din muzica românească, Gabriel Cotabiţă, a absolvit o facultate cu profil tehnic din oraşul natal, Craiova. Pasiunea pentru muzică l-a îndreptat mai întâi spre chitară, pe care a studiat-o la Şcoala populară de artă. A debutat ca solist vocal în 1975, la Braşov, alături de grupul Redivivus. Între anii 1983-1985, numele său se regăseşte în componenţa grupului Holograf, unul dintre promotorii de notorietate ai rock-ului autohton, pentru ca din 1986 să aleagă o carieră solo în muzica uşoară. În următorii ani, a participat la multe concursuri şi festivaluri muzicale, devenind în scurt timp una dintre vocile de succes ale muzicii de la noi. În 2015, a trecut printr-o cumpănă din punct de vedere al sănătăţii, dar a depăşit cu bine acest moment dificil. Debutul său în muzică, premiile câştigate, atmosfera turneelor din perioada '80-'90, căldura pe care a primit-o din partea colegilor şi a publicului după accidentul din 2015 sunt câteva dintre subiectele discutate cu Gabi într-un interviu în care a rememorat momente din cariera lui artistică, suprinse de fotografiile din Arhiva AGERPRES.

AGERPRES: Bine-ai venit, Gabi! Să ştii că ţi-am pregătit nişte surprize care sper că te vor bucura. Sunt fotografii cu tine, din Arhiva foto a Agenţiei, în care apari în diferite perioade ale activităţii tale artistice...
Gabriel Cotabiţă: Bine te-am găsit! Sunt curios să le văd! De fapt, mi-ai stârnit curiozitatea din momentul în care mi-ai spus că e un interviu în care nu pui întrebări, ci doar ne uităm la fotografii! N-am mai acordat un interviu în care să nu mi se pună întrebări...

AGERPRES: Prima fotografie pe care ţi-o arăt e din 1992, erai în culise la festivalul de la Mamaia.
Gabriel Cotabiţă: Da, eram tot la un interviu... Dar cu întrebări! (râde - n.r.)

Foto (c) : MIHAI SAVU / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Iar aici eşti tot la Mamaia, tot în 1992, dar pe scenă!
Gabriel Cotabiţă: O, ce multe şi frumoase amintiri am legate de Mamaia! Eu sunt cel mai premiat solist la acest festival! Cu tot felul de premii... Pentru că poza e din 1992, ştiu că atunci am câştigat trofeul, cu piesa "Lasă-mi pe cer o stea", la secţiunea creaţie, compusă de Ion Cristinoiu. Dar am câştigat şi locul 2 la creaţie cu piesa "Dacă lumea ar fi a mea", de Horia Moculescu, şi locul 2 la şlagăre, cu "Balada ultimului soldat", compusă de George Natsis.
Prima mea participare la Mamaia a fost în 1986, cu melodia "Chemarea pământului", compusă de Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei. Fără premiu, dar cu... cutremur. Am chemat bine pământul! (în 31 august 1986 s-a produs un cutremur cu o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Munţii Vrancei - n.r.). Anul următor, în 1987, am participat cu piesa "Stea a vieţii, Terra" - compusă tot de Ionel Tudor, pe un text semnat tot Andreea Andrei, melodie care a fost laureată. În 1988, am câştigat trofeul Mamaia cu melodia "Dă-mi o şansă", pe muzica lui Cornel Fugaru, iar în 1989, melodia "Trepte spre albastru" a fost laureată, iar atunci am susţinut şi un recital. Un an mai târziu, în 1990, am câştigat trofeul cu piesa "Ave Maria" a lui Cornel Fugaru şi locul 3 cu "Mă tem să sper" de George Natsis. Am avut şi recital cu Chris Carter din Anglia.
Anul 1991 a însemnat premiul pentru şlagărul anului cu "Te rog domnişoară nu pleca" - muzica Ionel Tudor, text Andreea Andrei - şi locul 3 la şlagăre cu melodia "Ce mai vrei?" a lui Horia Moculescu. Am susţinut din nou un recital, cu grupul Vodevil - din care făceau parte Walter Dionisie, Cristi Dumitrescu. Tot atunci, la creaţie, am primit locul 2 pentru "Copiii noştri" de Ionel Tudor şi "Nu e gelozie" de Ion Cristinoiu.

Foto (c): MIHAI SAVU / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Trecem la o altă fotografie, tot de la Mamaia, în 1993.
Gabriel Cotabiţă: Atunci am cântat "Voice from Above", de Ionel Tudor. A fost pentru prima dată când la Mamaia a fost premiată o piesă în limba engleză! A fost şlagărul anului şi am obţinut premiul întâi la creaţie. Textul era scris de Joey de Alvare.

Foto (c): SORIN LUPŞA / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Urmează mai multe fotografii, tot de la Mamaia. Aici eşti cu Angela Similea şi regretatul compozitor George Grigoriu.
Gabriel Cotabiţă: A fost un recital care s-a numit "Medalion George Grigoriu", unde au participat mulţi artişti cărora maestrul Grigoriu le-a încredinţat melodii - Angela Similea, eu, Marina Florea... După tunsoare, cred că e în 1994, atunci mi-am făcut părul creţ şi blond. Am cântat o piesă compusă de George Grigoriu, care a fost pe coloana sonoră a filmului "În fiecare zi mi-e dor de tine".

Foto (c): SORIN LUPŞA / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Încă una, tot la Mamaia...
Gabriel Cotabiţă: Poza asta e din 1995, sigur!

AGERPRES: O recunoşti după vesta pe care o purtai?
Gabriel Cotabiţă: Da! În 1995, la Mamaia, melodia "Raiul e pe pământ" de Ion Cristinoiu a fost şlagărul anului. Atunci am fost şi în recital, alături de Orchestra compozitorilor... Retromania. A fost o retrospectivă Mamaia - 53 de melodii în interpretarea mai multor solişti. Am cântat şi eu, dar şi Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Elena Cârstea, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu...

Foto (c): SORIN LUPŞA / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Uite o poză în care eşti cu Monica Anghel, la Mamaia, că tot ai pomenit de ea... Să ştii că i-am arătat şi ei poza asta - când am făcut acest gen de interviu, cu fotografii de arhivă - şi, când a văzut-o, a zis: "Uite-l pe Piso!".
Gabriel Cotabiţă: Da, aşa îmi zice Monica, asta şi datorită faptului că am fost împreună în multe turnee, inclusiv în Australia, în 1998! Acolo am câştigat locul 3 cu piesa "You Went Away", la secţiunea Soul R&B. Revenind la festivalul de la Mamaia, în 1996 am cântat melodia "Atunci când nu eşti", de Ion Cristinoiu, am obţinut locul 3 la şlagăre. Apoi, în 1997, am cântat, tot la Mamaia, "Poate că da, poate că nu", de Ionel Tudor - locul 2 la şlagăre, şi "Să nu ne spunem adio", tot de Ionel Tudor - locul 2 la creaţie. În 1998, am obţinut trofeul cu "Balada timidului etern", a lui Andrei Kerestely, cu versuri scrise de mine. Ţi-am spus deja că sunt cel mai premiat artist la Mamaia!

Foto (c): AUREL VIRLAN / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Da, constat că ai câştigat foarte multe premii. Îţi propun să trecem la alt capitol, Festivalul Callatis. Uite, în poza asta prezentai festivalul cu Sorana Belciu.
Gabriel Cotabiţă: Din 2000 până în 2008, eu am făcut toate ediţiile. A fost "rupere de nori" atunci. Noi am încercat să facem un proiect nou - eu şi Cornel Diaconu, care a murit în urmă cu câţiva ani - care să fie în concordanţă cu muzica de atunci. Era altă muzică, faţă de cea de acum. Atunci aveam şi o seară de muzică etno. Acum nu mai există acest gen muzical. Pe vremea când organizam Festivalul Callatis, nu se mai putea intra în Mangalia, era coadă de maşini pe şosea...

AGERPRES: Uite o poză cu tine şi Cătălin Măruţă, din 2005!
Gabriel Cotabiţă: Da, în 2005 prezenta şi el Festivalul Callatis, care era transmis de TVR. Repet, prima ediţie în care m-am implicat a fost în 2000.

AGERPRES: Iar aici eşti la Callatis, în 2008, cu Alina Sorescu...
Gabriel Cotabiţă: Era ultima ediţie în care am fost prezentator şi director artistic al festivalului. Alina e o fată frumoasă şi are şi copii frumoşi! Dar şi soţul ei, Alexandru Ciucu, e frumos... Iar Sorana Belciu, Măruţă şi Alina atunci lucrau în TVR, de-aia erau prezentatori ai festivalului, împreună cu mine.
Festivalul Callatis dura şapte zile, deci erau şapte zile de spectacol, de luni până duminică. Ideea a pornit în 1999, când a fost eclipsa de soare. Întrucât la Mangalia se vedea cel mai bine eclipsa, primarul de atunci al oraşului, Zamfir Iorguş, a zis: "Hai să facem un spectacol mare pentru evenimentul ăsta!". L-am făcut şi am fost primul care a prezentat eclipsa în direct! (râde - n.r.). Apoi a venit ideea să facem o scenă plutitoare, am făcut rost de barjă, a fost o nebunie... Şi aşa, în 2000, a fost primul spectacol pe apă! Festivalul a început pe 1 iunie şi s-a terminat de sărbătoarea Sfintei Marii, în 15 august, în fiecare săptămână era un spectacol. Dar era prea scump - multă lume care trebuia cazată, echipa (operatori, sunetişti, maşinişti) trebuia să stea în Mangalia. Şi nu exista niciun fel de susţinere din partea Consiliului Judeţean. Am hotărât să facem un festival de şapte zile, cu şapte seri tematice diferite. TVR a transmis tot festivalul, din 2000 până în 2008, mai puţin într-un an, când l-a transmis altă televiziune.

Foto (c): RADU BURAGA / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Avem o poză cu tine şi cu "nea Beni" - Benone Sinulescu...
Gabriel Cotabiţă: Asta e undeva în Europa. Existau nişte turnee... Mai ales înainte de Revoluţie! Apoi au mai fost unele deplasări care nu mai erau turnee. Pe mine Revoluţia m-a prins la Focşani, avusesem spectacol în ziua respectivă. Nu uit că eram pe scenă, la Focşani, iar pe străzile Bucureştiului era nebunie, dar nu aveam voie să spunem nimic. Îţi dai seama? Eram pe scenă, cu microfonul în mână, dar nu puteam să strig: "Băi, cade prostul!". Recunosc, mi-a fost frică. Aveam trei copii acasă şi nu-mi trebuiau probleme de genul ăsta. După spectacolul de la Focşani, aveam altul la Oradea. Traversam ţara. Transportul nostru de la Focşani la Oradea se făceau cu un autobuz din ăla, vechi, cu motorul înăuntru... Băieţii mei aveau hărţi, găseau tot felul de trasee, că făceam şapte ore pe drum. Am luat-o pe un traseu găsit de ei şi, la un moment dat, s-a terminat şoseaua. Nu mai puteam înainta. Până la urmă ne-a îndrumat un cioban, ne-a spus pe unde s-o luăm şi am ajuns la Oradea exact în momentul în care trebuia să intru pe scenă să cânt. Am mai avut un turneu cu peripeţii şi cu filarmonica din Ploieşti, cântam cu trupa Vodevil.
Tot înainte de Revoluţie, în 1988, am avut un turneu pe litoral. Atunci erau "zei" Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, ei jucau în toate teatrele de vară!

Foto (c): SIMION MECHNO / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Şi după 1990? Cum erau turneele?
Gabriel Cotabiţă: Atunci a fost inventat faimosul spectacol "Teroriştii de la miezul nopţii", unde erau pe scenă toţi actorii de comedie, în frunte cu Stela şi Arşinel. Au rupt litoralul cu spectacolul ăla!
În 1990-1991, Teatrul muzical din Constanţa a avut ideea să facem un turneu - eu cu Vodevil, cu Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu') şi cu Anca Ţurcaşiu. Aveam nişte afişe aşa de frumoase! Dar mici, comparativ cu afişele lor, care erau uriaşe. Practic, eram la concurenţă cu ei, "Teroriştii". Ştii cum am reuşit să facem faţă? Dimineaţa, sunetistul şi tehnicianul din echipa noastră mergeau pe plajă şi vindeau biletele direct acolo, printre turişti. A fost o chestie genială! La teatru ni se spunea că nu se prea vând biletele, aşa că le-am vândut direct pe plajă. Şi am avut sala plină. Era "bătălie" între noi şi "Teroriştii de la miezul nopţii", cine să vândă mai multe bilete!
Din 1992, am început să facem turneu în ţară, cu filarmonica din Botoşani, am "făcut ţara" de vreo două ori. Eu cu Vodevil, Ancuţa (Ţurcaşiu - n.r.) şi Codruţ Kegheş - Dezbrăcatu'. El avea momente umoristice. Apoi, în 1993, m-am apucat de televiziune, m-am dus la Tele 7 abc, am lucrat acolo vreo trei ani. Am făcut spectacole frumoase, Gala Tele 7... După câţiva ani, a venit la mine domnul Pocorschi (Mihai - n.r.) şi m-a întrebat dacă nu vreau să facem o formaţie, "să mai cântăm şi noi". Am zis: "Facem, de nu?". Aşa a apărut VH2.

AGERPRES: Bine aţi făcut că aţi înfiinţat VH2! Dar înainte de a ajunge la pozele cu trupa, vreau să-ţi mai arăt două fotografii. Aici erai la Gala "10 pentru România", în 2006. Eşti foarte elegant în poza asta!
Gabriel Cotabiţă: Da, şi cu burtă!(râde - n.r.)

AGERPRES: De la acelaşi eveniment, o fotografie cu tine şi cu Florin Piersic...
Gabriel Cotabiţă: Aaa, iubitul meu! De Florin mă leagă o amintire foarte frumoasă... Aveam un turneu împreună cu el, prin ţară. Florin a hotărât să nu mergem cu autocarul, ci cu maşina. Şi am plecat. Să ştii că omul vorbeşte încontinuu! (râde - n.r.). Pe drum, la un moment dat, Florin mă întreabă: "Tu n-ai nimic de-al tău? Muzică de-a ta, să ascult şi eu ce cânţi!". I-am pus să asculte "Prizonier", era primul CD al unui cântăreţ român, care apăruse în 1993. Florin ascultă, ascultă... Şi ajunge discul la piesa "Un simplu trecător". Îmi spune: "Trage pe dreapta!". Am oprit, el a coborât din maşină şi a început să plângă. Şi de-atunci, când ne întâlnim prin emisiuni, zice: "Cotabiţă trebuie să cânte piesa aia, 'Un simplu trecător'!". A rămas piesa lui preferată. Adevărul e că Andreea (Andrei - n.r.) a avut o inspiraţie senzaţională când a scris textul. Ea a pornit de la cântecul "I'm just a Stranger in this Town", am păstrat ideea, pentru că era frumoasă, dar am adus-o mai aproape de noi. Să ştii că sunt nişte cântece la care am reacţii foarte puternice atunci când le cânt, şi mie îmi dau lacrimile! Iar ăsta e unul dintre ele. Altul e "Ave Maria", dar şi cel mai recent, compus de Andrei Tudor - "O nouă zi", tot pe versurile Andreei Andrei. Eu am avut marele noroc că am găsit nişte oameni talentaţi, care au reuşit să-mi pună în cântece, în vorbe, chestii pe care eu le-am putut trăi. Şi atunci, automat, trăirile pe care l-am transmis eu prin cântec s-au văzut, s-au simţit, pentru că au fost trăiri reale, nu au fost luate de la altcineva. La un moment dat, am început să fac eu textele şi, ulterior, am început să le trăiesc.

Foto (c): GRIGORE POPESCU / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Vorbeai despre VH2. Uite o poza cu trupa la Mamaia, în 2007...
Gabriel Cotabiţă: Am cântat cu ei vreo 10-12 ani.

AGERPRES: Şi încă una, tot cu VH2, în 2008, la semifinala Eurovision...
Gabriel Cotabiţă: Da, am concurat acolo, bine că nu ne-am calificat! (râde - n.r.)

Foto (c): ALEX TUDOR / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Ajungem la alt capitol. Festivalul "Cerbul de aur", 2008. Sunt mai multe fotografii de la acel moment - una în care apari cu Monica Anghel şi cu Marcel Pavel, alta în care eşti cu Paula Seling, iar în poza a treia eşti cu mulţi colegi.
Gabriel Cotabiţă: A fost o seară a muzicii româneşti, am fost mulţi artişti care am cântat atunci - eu, Angela Similea, Nicola, Nico, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Paula Seling, Marcel Pavel, Laurenţiu Cazan. Îmi amintesc că Laurenţiu a cântat "Say Something". Apropo de Festivalul "Cerbul de aur"... Nu pot să uit ediţia din 1992, când Patricia Kaas nu putea să intre pe scenă din cauza mea. De fapt, din cauza bisurilor mele... (râde - n.r.)

Foto (c): BOGDAN BĂRBULESCU / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Altă poză, tot de la "Cerbul de aur"...
Gabriel Cotabiţă: Aici cântam "My Way", eram cu gaşca mare de colegi, în seara muzicii româneşti...

AGERPRES: Revenim la VH2. O fotografie de la lansarea albumului "2", în 2011.
Gabriel Cotabiţă: Noi am reuşit o performanţă incredibilă! Am supravieţuit 10 ani cu un singur disc. Dar, la un moment dat, am zis: "Trebuie să facem ceva!". Mihai (Pocorschi - n.r.) n-a fost de acord să ia piese de la altcineva, s-a încăpăţânat să facă el cântecele, dar discul nu a avut prea mare succes.

AGERPRES: Îmi place mult videoclipul piesei "Fiecare zi", în care "cântă" multă lume cu tine - Horia Brenciu, Liana Stanciu, Ivan Patzaichin, Crina Matei, Marius Florea Vizante, Florin Călinescu, Dan Chişu, Andi Moisescu... Cine a avut ideea de a-l realiza astfel?
Gabriel Cotabiţă: Eu. A fost singura idee de acest fel.

AGERPRES: Te felicit! A ieşit un videoclip foarte vesel. Şi original. Continuăm cu fotografiile pregătite pentru tine. Am ajuns la una din 2014, de la Bruxelles.
Gabriel Cotabiţă: Aaaa, ce frumos e acolo! În Bruxelles există nişte oameni foarte drăguţi, care fac foarte multe spectacole pentru comunitatea de români, m-au chemat de multe ori la ei. Îi felicit pentru ceea ce fac!

Foto (c): FLORIN ŞTEFAN / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Fotografia următoare e din 2016. Ai participat la un concert în memoria Laurei Stoica, la Târgovişte...
Gabriel Cotabiţă: Dumnezeu s-o odihnească... Ce fată frumoasă şi talentată! Mă uit uneori la pozele pe care le am împreună cu Laura. Mă uit şi mi-e dor de ea.

AGERPRES: Ultima fotografie pe care ţi-o arăt e din 2017, de la o lansare de album al Silviei Dumitrescu. Eşti împreună cu Silvia şi cu Stela Enache.
Gabriel Cotabiţă: Am multe amintiri legate de turneele în care mergeam cu Silvia, eram amândoi la "Tinerimea Română". În 1988, am avut turnee cu ea, cu Loredana... Vali Mareş lucra acolo, el a vrut să ajute muzica românească tot timpul. Am fost împreună şi în turneu în Rusia, am ajuns şi la Moscova, era ultimul schimb cultural între ţări, în '89.

Foto (c): CRISTIAN NISTOR / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Erau multe turnee atunci...
Gabriel Cotabiţă: Da, iar revenind la ce spuneam mai devreme, legat de turnee, ce s-a întâmplat la Oradea, când am intrat pe scenă exact în momentul în care trebuia să intru să cânt, să ştii că mi s-a mai întâmplat, chiar de curând. Am avut recent o invitaţie la concertul Bere Gratis şi aveam o piesă pe care o cântam cu ei. Înainte de concertul lor, a trebuit să mă duc la o... chermeză. Nu puteam lipsi, că îmi dădeau organizatorii un premiu. Am pornit spre locul concertului, dar aproape de "locul faptei", pe strada pe care treceam, era o maşină care lua gunoiul şi care blocase drumul. N-avea nicio treabă că noi ne grăbeam! Până la urmă, am ajuns la Sala Palatului, dar am intrat pe scenă exact când trebuia să cânt! La fel mi s-a întâmplat şi la Teatrul Naţional, când am cântat cu Temişan (Aurelian - n.r.). Trebuie să spun că relaţia pe care o am cu Temişan, cu Adrian Daminescu, dar şi cu alţi cântăreţi e cu totul specială. Eu nu pot uita ce au făcut la "Gala Chapeau". A fost o gală făcută de fiică-mea, după ce eu am avut accidentul din 2015, când piesele mele au fost cântate de artiştii care au venit la spectacol. La acea gală, eu trebuia să intru pe scenă cu Daminescu şi cu Temişan, să cânt la o singură piesă - "Ave Maria". Îmi revenisem după accident, dar era destul de recent. Iar până în acea seară, eu nu mai cântasem deloc. Nici nu ştiam dacă pot cânta.
Mirela Fugaru ne-a luat pe toţi trei acasă la ea, pentru repetiţii. Temişan şi Daminescu mi-au lăsat mie să cânt părţile cele mai uşoare, ca să zic aşa. La spectacol, cu toată frica pe care o aveam, am cântat. Am simţit că vine spre mine energia aia bună din sală şi am cântat bine. Momentul a fost impresionant. Oamenii au aplaudat 10 minute în picioare. Apoi, am descoperit cu stupoare, analizând cele 200 şi ceva de cântece pe care le am, că am fost sortit să-mi trăiesc cântecele! Asta e bine, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că ele conţin sentimente reale şi sunt sincere. Ăsta e motivul, cred eu, pentru care piesele mele au ajuns la inimile oamenilor. Pentru că sunt nişte texte care au reuşit să transmită ceea ce sunt eu. Oamenii cu care am lucrat au fost atât de apropiaţi de mine, încât au ştiut ce să scrie în textul cântecului. Mai ales Andreea Andrei! În aceste texte există o energie cu totul specială. Foarte puţină lume realizează că nu performanţa actului artistic e importantă, ci trăirea. Uite-l pe Leonard Cohen! Ce ambitus are el? N-are! Dar a avut succes pentru că piesele lui transmit ceva. Iar muzica de acum este... Am ascultat nişte piese la care m-a apucat râsul. Doamne, Dumnezeule! E muzica tineretului, ştiu, dar mie îmi pare rău pentru ei că au parte de aşa ceva...
Revenind la concerte, indiferent de publicul care este acolo - şi care nu e pentru mine neapărat, uneori suntem mulţi artişti -, în momentul în care cânt piesele mele, toată lumea este fericită, e bucuroasă şi aplaudă. La fel se întâmplă şi când vine Corina Chiriac, care este un om de show. Acum am o piesă nouă, minunată, pe care a făcut-o prietenul meu, Mugurel (Iulian - n.r.) Vrabete!

Foto (c): SIMION MECHNO / ARHIVA AGERPRES

AGERPRES: Gabi, îţi plac fotografiile noastre?
Gabriel Cotabiţă: Sunt minunate! Mi-au amintit multe momente frumoase.

AGERPRES: Dacă îţi plac, ţi le dăruim!
Gabriel Cotabiţă: Doamne, ce bucurie îmi faci! E o surpriză extraordinară!

AGERPRES: Îţi mulţumesc pentru faptul că ai găsit timp să ajungi la noi şi să comentăm aceste fotografii...
Gabriel Cotabiţă: Şi eu îţi mulţumesc!

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor arhiva foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Simona Aruştei)