logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REVOLUŢIA DE LA 1848-1849, 170 de ani: A fost semnată Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman

Imagine din galeria Agerpres

La 19 aprilie/1 mai 1849 a fost semnată Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman, care consemna în plan internaţional înfrângerea Revoluţiei române de la 1848 din Ţara Românească şi Moldova. Prin prevederile ei, Convenţia de la Balta Liman a reprezentat o gravă încălcare a autonomiei interne a Principatelor Române, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

În Moldova, mişcarea revoluţionară a început cu marea întrunire de la Iaşi, din 27 martie/8 aprilie 1848, la care au participat cca. 1.000 de oameni din toate stările sociale şi în cadrul căreia s-a hotărât redactarea unei petiţii către domn, în care erau înscrise cerinţele populare. Vasile Alecsandri a fost desemnat să redacteze ''Petiţia-proclamaţie'' cu 35 de articole, care au fost incluse în programul mişcării românilor din Moldova. Programul cuprindea şi prevederi care contraveneau dispoziţiilor cu caracter feudal ale Regulamentului Organic, documentul legiuitor cel mai important la nivel administrativ.

La 28 martie/9 aprilie 1848, Petiţia-proclamaţiune a fost înmânată domnului Mihail Sturdza care a acceptat 33 din cele 35 de puncte, respingând pe cele referitoare la dizolvarea Adunării Obşteşti şi crearea gărzii naţionale. A doua zi, însă, la miezul nopţii au fost declanşate operaţiunile de prindere a fruntaşilor revoluţionari şi de înăbuşire a mişcării. Peste 300 de revoluţionari au fost arestaţi, unii dintre ei, printre care Vasile Alecsandri şi Al. Ioan Cuza, au reuşit să fugă de sub escortă şi s-au refugiat fie în Transilvania fie în Ţara Românească sau în Bucovina, potrivit lucrării ''Revoluţia română din 1848'' (Bucureşti, 1969).

În Muntenia, primul moment important al revoluţiei a avut loc la 9/21 iunie 1848, când a fost citită Proclamaţia de la Islaz, care avea 22 de articole şi prevedea ca revendicări esenţiale: ''independenţa administrativă şi legislativă'', egalitatea drepturilor politice, suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţăranilor, emancipaţia mănăstirilor închinate, desfiinţarea robiei, conform volumului ''Scurtă istorie a românilor'' (Bucureşti, 1977). La 11/23 iunie 1848, proclamaţia a fost citită şi la Bucureşti, fapt care a marcat începerea Revoluţiei în Ţara Românească. Domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) a semnat proclamaţia şi a acceptat formarea unui nou guvern provizoriu format din Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Constantin Kretzulescu, C.A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu.

Încă de la declanşarea Revoluţiei în Moldova şi în Ţara Românească aceasta a stat sub semnul ameninţării armatelor otomane şi ţariste. În 28 iunie/10 iulie 1848, trupele ruse au ocupat oraşul Iaşi. La 13/25 iulie, o armată otomană de cca. 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, a sosit la Rusciuk (Ruse), gata să intervină în Ţara Românească. La 19/31 iulie, aceasta a trecut Dunărea, la Giurgiu, cu scopul de a restabili ''ordinea legală'' şi a proteja ''vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării'', potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

O mare demonstraţie populară a avut loc la 6/18 aprilie 1848, la Bucureşti, când au fost arse, în piaţa publică, textul Organic şi condica rangurilor boiereşti (''Arhondologia''), demonstrându-se astfel ataşamentul faţă de ideile revoluţiei.

La 13/25 septembrie 1848, trupele otomane comandate de Fuad Paşa, au intrat în Bucureşti. Colonelul Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi şef al garnizoanei Capitalei îşi deplasase subunităţile în Dealul Spirii pentru iminenta confruntare ce urma să aibă loc. Ostaşii pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au insistat să se alăture şi ei trupelor la cazarma din Dealul Spirii. În Bătălia din Dealul Spirii, care a rămas în istorie sub denumirea de ''baia de sânge de la Bucureşti'', soldaţii români au purtat o luptă eroică, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă.

Revoluţia din Muntenia a fost astfel înăbuşită în sânge, vechiul regim a fost restaurat, regulamentar, printr-o drastică proclamaţie a lui Fuad Paşa. La 15/27 septembrie, trupele ruse, comandate de generalul Aleksandru Nikolaevici Luders, au trecut Milcovul în Ţara Românească.

Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman practic înlocuia Regulamentele Organice, devenind actul după care urma să se desfăşoare viaţa internă a Ţărilor Române. Ea stipula că: domnii celor două ţări vor fi numiţi direct de sultan cu acordul puterii protectoare (Rusia), pe un termen de şapte ani, fiind asimilaţi înalţilor funcţionari ai Porţii. Se anula astfel prevederea din Regulamentele Organice prin care domnii erau aleşi de Adunarea obştească extraordinară pe viaţă. Adunările obşteşti ordinare şi extraordinare se suspendau, fiind înlocuite cu consilii sau divanuri ad-hoc, formate din boierii "cei mai notabili şi mai demni de încredere", potrivit lucrării ''Istoria românilor. Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. VII, TOM I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

A fost întreruptă domnia lui Mihail Sturdza, deşi el fusese numit pe viaţă în 1834, cât şi cea a caimacamului Constantin Cantacuzino. În baza Convenţiei au fost numiţi ca domni, pe şapte ani, Barbu Dimitrie Ştirbei, frate al fostului domn Gheorghe Bibescu, în Ţara Românească, şi respectiv, Grigore Alexandru Ghica, nepot al lui Mihail Sturdza, în Moldova. Barbu Ştirbei, de orientare conservatoare, era un om luminat, cu însuşiri de administrator, dar rece şi lipsit de bunăvoinţă. Grigore Al. Ghica era deschis către înnoire, cu tendinţe naţionale şi liberale, conform sursei de mai sus.

 

Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

 

Ceremonial militar prilejuit de dezvelirea bustului domnului Moldovei Grigore Alexandru Ghica, întemeietorul Jandarmeriei Române, la Iaşi.


La Iaşi şi Bucureşti s-au înfiinţat comisii speciale însărcinate cu revizuirea Regulamentelor Organice. Rezultatul lucrărilor celor două comitete trebuia supus Porţii Otomane care, după consultarea Sankt-Petersburgului, urma a-l sancţiona, în consens cu guvernul Rusiei, printr-un hatişerif. Convenţia încheiată pe şapte ani, între marele vizir şi ministrul de Externe al Porţii cu trimisul Rusiei, scotea Principatele, pentru tot acest timp, din cadrul lor legal de existenţă, fiind supuse unui regim de control şi represiune.

Moldova şi Ţara Românească au rămas mai departe sub ocupaţie militară, prelungindu-se staţionarea a câte 25.000-30.000 de soldaţi pentru fiecare dintre cele două mari puteri până la "restabilirea liniştei" după care numărul urma să fie redus la 10.000. Convenţia mai stabilea ca pe timpul ocupaţiei ruso-turce să fie prezent câte un comisar extraordinar rus şi otoman pentru a urmări mersul lucrurilor şi a oferi domnilor ''avizurile şi sfaturile lor''. Barbu Ştirbei şi Grigore Al. Ghica şi-au început domniile sub atenta privire a celor doi comisari Duhamel şi Fuad Efendi, precum şi a comandanţilor armatelor de ocupaţie, generalul Aleksandru Nikolaevici Luders şi Omer Paşa.

La începutul lui aprilie 1850, în Principate se mai găseau 16.000 ruşi şi 8.000 de otomani. Locul lui Luders a fost luat de generalul Hasford. În iulie 1850, în Principate se mai aflau 10.000 de ruşi. În 1851, Duhamel a fost înlocuit interimar de Halcinski, care avea să-şi asume apoi sarcina de consul general, în momentul în care şi Ahmed Efendi a părăsit Principatele. În aprilie 1851 a fost comunicată prin firman evacuarea completă a Principatelor de către trupele de ocupaţie. La 28 aprilie/10 mai 1851 s-a anunţat retragerea trupelor ruse şi otomane din Bucureşti, însă în timp ce otomanii şi-au aşezat trupele la sud de Dunăre, trupele ruse au fost masate de-a lungul Prutului.

Convenţia a impus o politică de reforme celor doi domni, reforme dorite şi de aceştia, pe fondul efectelor Revoluţiei de la 1848, chiar dacă menţinerea regimului de ocupaţie şi controlul exercitat de comisarul otoman şi, în special, de cel rus, au impus limite şi obstacole, uneori, de netrecut. S-au iniţiat reforme în mai multe direcţii: dezvoltarea forţelor armate ale ţării, atenţia acordată învăţământului (în iunie 1849 a intrat în vigoare ''Aşezământul pentru reorganizarea învăţăturilor publice în Principatul Moldovei'', un fel de lege a instrucţiunii publice, care fixa treptele de învăţământ - primar, secundar şi ''înalte ştiinţe''), culturii, spitalelor, lucrărilor edilitare, măsuri economice, reglementarea relaţiilor agrare (legiuirile au vizat situaţia ţăranilor uşurându-le oarecum situaţia prin mărirea lotului pe care moşierul trebuia să-l dea în folosinţă, prin reducerea unor obligaţii şi simplificarea, în Ţara Românească, a formelor de strămutare), desfiinţarea completă a robiei (în Ţara Românească a fost dat un ofis prin care se interzicea despărţirea familiilor de ţigani prin vânzare sau donaţie).

Comitetul Democratic Român de la Paris a adresat la 25 mai 1849, Adunării Naţionale a Franţei, un protest împotriva convenţiei de la Balta-Liman şi a ocupării Principatelor de către Rusia. La 27 iunie, Nicolae Golescu, Ion Heliade-Rădulescu şi Christian Tell au adresat un protest cu un conţinut asemănător Ministerului de Externe al Franţei. În ianuarie 1850, Nicolae Bălcescu s-a aflat într-o misiune diplomatică la Londra, unde a avut întrevederi cu personalităţi politice engleze, inclusiv cu lordul Palmerston (5/17 ian.), căruia i-a înmânat un memoriu în care se cerea, printre altele, evacuarea neîntârziată a trupelor ruso-turce din Principatele Române.

La 21 iunie/3 iulie 1853, trupele ruse au ocupat din nou Principatele Române, stare care a durat până în august-septembrie 1854. Domnii români s-au retras la Viena, autoritatea fiind reprezentată prin generalul rus Andrei de Budberg, pentru ambele Principate. La 6/18 august 1854, trupele austriece sub comanda generalului Johann von Coronini-Cronberg, au intrat în Ţările Române. Ocupaţia lor a durat până în martie 1857. În Ţara Românească, până în decembrie 1854, şi în Moldova, până în septembrie 1855, s-au aflat şi trupe otomane, comandate de generalul Omer Paşa. În septembrie, cei doi domni ai Principatelor s-au reîntors în ţară.

După Congresul de Pace de la Paris (13/25 febr. - 18/30 mart.1856), care a pus capăt Războiului Crimeii (1853-1856), prin partea de tratat privitoare la situaţia Principatelor Române (semnat la 18/30 martie) se prevedea înlăturarea protectoratului rus care dominase timp de aproape 25 de ani Ţara Românească şi Moldova, fiind menţinută suzeranitatea otomană, dar sub garanţia colectivă a Marilor Puteri (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Regatul Sardiniei, Prusia, Imperiul Otoman). S-a hotărât convocarea de Adunări (Divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări, potrivit dorinţelor românilor, s-a stabilit libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre, precum şi înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, iar Rusia a retrocedat Moldovei judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

În locul domnilor celor două Principate, au fost numiţi la 17/29 iulie 1857, caimacami (locţiitori domneşti): în Ţara Românească - Alexandru Dimitrie Ghica (din 17/29 iul.), fostul domn regulamentar al Ţării Româneşti, iar în Moldova - boierul Teodor Blaş, din 11/23 iul., fiind succedat în urma decesului (17/29 febr.1857) de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Daniel Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 896

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit

Documentare 15-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie

Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &