Emil Cioran, filosof şi scriitor român stabilit în Franţa, "scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof" după cum se autointitula, a abordat în opera sa, teme precum contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sfârşitul civilizaţiei, sensul tragic al istoriei, rolul vieţii şi al morţii, refuzul consolării prin credinţa religioasă. Trăsătura omniprezentă a operei lui Cioran este pesimismul, dus până la nihilism.

Născut la 8 aprilie 1911, la Răşinari, în judeţul Sibiu, Cioran a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1928-1931), încheiate cu o teză despre Henri Bergson (1936), apoi a fost bursier al Fundaţiei Humboldt, la Berlin (1933-1935), potrivit volumului 'Dicţionarul Scriitorilor Români' (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995) şi 'Dicţionarul General al Literaturii Române' (Ed. Univers, Enciclopedic, 2004).

În 1938, s-a stabilit în Franţa, obţinând o bursă la Facultatea de Litere a Universităţii din Paris, rămânând un ''veşnic student'', cum chiar el declara. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană, lecturi începute cu mult înainte, prin 1926, devenind, în timp, ''o formă de existenţă'' în Franţa. 

În ţară a debutat în publicistică de timpuriu (1931), colaborând cu diferite articole şi eseuri la multe ziare şi reviste, printre care ''Gândirea'', ''Vremea'', ''Mişcarea'', ''Discobolul'', ''Floarea de foc'', ''Calendarul'', ''Convorbiri literare'', ''Azi'', devenind unul dintre numele de referinţă ale mişcării spirituale cunoscute sub denumirea de ''tânăra'' sau ''noua generaţie''.

Editorial a debutat, în ţară, în 1934, cu eseul filosofic ''Pe culmile disperării'', pentru care a obţinut "Premiul Scriitorilor Tineri" al Fundaţiilor Regale. Ulterior a publicat ''Cartea amăgirilor'' (1936; 1991, 1996); ''Schimbarea la faţă a României'' (1936, 1941; ediţie revăzută în 1990, 1993, 1995), una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, ''Lacrimi şi sfinţi'' (1937; 1991); ''Amurgul gândurilor'' (1940; 1991); ''Îndreptar pătimaş'' (1940-1945; 1991).

Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO

Vernisajul expoziţiei aniversare "Emil Cioran", la Biblioteca Academiei Române - 2011

Apreciată şi, în acelaşi timp, contestată sa operă constă în cele şase cărţi amintite, publicate în ţară şi mai mult de zece publicate în Franţa, la prestigioasa Editură ''Gallimard'' din Paris. După plecarea din ţară totul a fost scris şi publicat în limba franceză. Lucrările apărute în Franţa au fost publicate în România, după 1990, la Editura Humanitas: ''Syllogismes de l' amertume'' (1952) - ''Silogismele amărăciunii'' (1992); ''La tentation d' exister'' (1956) - ''Ispita de-a exista'' (1992); ''Histoire et utopie'' (1960) - ''Istorie şi utopie'' (1992); ''La chute dans le temps'' (1964) - ''Căderea în timp'' (1994); ''Le mauvais Demiurge'' (1969) - ''Demiurgul cel rău'' (1995); ''De l' inconvenient d'etre né'' (1973) - ''Despre neajunsul de-a te fi născut'' (1995); ''Ecartelement'' (1979) - ''Sfârtecare'' (1992, 1995); ''Exercices d' admiration'' (1986) - ''Exerciţii de admiraţie'' (1993); ''Aveux et anathemes'' (1987) - ''Mărturisiri şi anateme'' (1994); ''Eseuri'' - antologie publicată în ţară (1988); ''Convorbiri'' (1993); ''Scrisori către cei de acasă'' (1995); ''Mon pays/ţara mea'' (1996, scrieri în limba română).

Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO

Vernisajul expoziţiei aniversare "Emil Cioran", la Biblioteca Academiei Române - 2011

Prima carte remarcată de critica franceză a fost ''Precis de decomposition'' (1949) - ''Tratat de descompunere'' (1992), pentru care i s-a conferit Premiul ''Rivarol''. Acesta a rămas, dealtfel, singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincţii pe care i le-a oferit cultura franceză, şi continuând să trăiască foarte modest până la moarte. Nu a cerut niciodată cetăţenia franceză.

Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995 (după unele surse la 26 iunie), la Paris şi a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse. În anul morţii sale Editura ''Gallimard'' i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ''Oeuvres'' - ''Opere'', în care sunt adunate toate cărţile sale.

În 2009 a fost declarat membru postmortem al Academiei Române, for care păstrează, din 2011, manuscrisele din fondul Cioran donate de omul de afaceri George Brăiloiu.

În memoria marelui om de cultură a fost dezvelit în 2015, la Bucureşti un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu. De asemenea, imagini cu marele filosof au rămas în filmele realizate la Paris în iunie 1990: ''Exerciţiu de admiraţie'' şi ''Apocalipsa după Cioran'', difuzate de Televiziunea Română în 1992.

Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO

Ceremonia de dezvelire a monumentului dedicat filosofului şi scriitorului Emil Cioran, organizată de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti - 2015

Emil Cioran este încadrat de George Călinescu în ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'' (1941), în capitolul ''Filosofia neliniştii şi a aventurii. Literatura experienţelor", alături de Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mihail Celarianu, Anton Holban ş.a. Criticul îl plasează în descendenţa gândirii lui Nae Ionescu (al cărui elev a fost) şi a unor ecouri din Kierkegaard , Schiller şi Hegel. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă; editor: Liviu Tatu, editor online: Irina Giurgiu)