La 15 decembrie 1876, în ajunul Războiului pentru Independenţă de Stat a României, a fost înfiinţat Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, ca simbol al identităţii şi demnităţii Armatei Române.

Conform www.cmn.ro, la 18 martie 1896, prin Înaltul Decret Regal nr. 1612 promulgat de regele Carol I, Asociaţia corpului ofiţeresc din garnizoana Bucureşti împreună cu cele din Iaşi, Craiova şi Galaţi, sunt recunoscute ca persoane juridice şi instituţiuni de interes general al armatei, sub denumirea de ''Cercul Militar''.

Până în aprilie 1897, Cercul Militar a funcţionat cu chirie în localul Eforiei (Bdul. Regina Elisabeta), iar apoi s-a mutat în casa Greceanu, lângă Biserica Doamnei. Cerinţa imperativă de a avea un local propriu se concretizează în 1899, când a fost ales, pentru construcţia Palatului Cercului Militar, proiectul elaborat de arhitectul Dimitrie Maimarolu (1859-1926), personalitate a arhitecturii româneşti.

Lucrările pentru construcţia Palatului Cercului Militar Naţional au început în anul 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos. Din cauza solului umed şi nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny şi Elie Radu se adoptă soluţia unei fundaţii pe piloni de stejar, înfipţi în terenul ferm de sub mlaştină.

Inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar a avut loc la 4 februarie 1923, în prezenţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, şi a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ştefan Holban.

Cercul Militar (instituţia şi palatul în care îşi are sediul) a purtat, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, fără ca scopul şi destinaţia iniţială să se schimbe: până la 1948 - Cercul Militar; între 1948 şi 1991 - Casa Centrală a Armatei; din 1991 - Cercul Militar Naţional.

Cercul Militar Naţional are mai multe săli reprezentative. Astfel, Sala de Marmură poate fi socotită una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii româneşti. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta îşi găsesc echilibrul în şirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspiraţie antică, cu stilizări şi prelucrări în stilul epocii. Sala Maură are pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Sala Bizantină îşi trage numele de la concepţia în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiţionale româneşti. Sala Gotică reprezintă o ambianţă arhitecturală caracterizată prin arcuri frânte în ogive şi prin candelabrele simple. Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor.

Pe lângă aceste săli, Cercul Militar Naţional dispune de săli de expoziţie, o sală de spectacole, dar şi de restaurant şi braserie. De asemenea, în incinta clădirii se află Biblioteca Militară Naţională. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Simona Aruştei)