După anunţarea, la Stockholm, a laureaţilor Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină şi a celor pentru Fizică, miercuri, 3 octombrie, urmează anunţarea laureaţilor sau a laureatului Premiului Nobel pentru Chimie, acordat de Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.

Începând cu primul premiu, acordat în 1901 lui Jacobus H. van't Hoff, pentru descoperirile privind legile dinamicii chimice şi a presiunii osmotice în soluţii, Premiul Nobel pentru Chimie a reflectat realizările ştiinţifice, care au dus la o mai bună înţelegere a proceselor chimice şi a bazelor moleculare şi care au reprezentat fundamentul multora dintre progresele tehnologice realizate până în prezent.

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat de 109 ori, el nefiind acordat în anii: 1916, 1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941 şi 1942. În total, sunt 178 de laureaţi ai acestui prestigios premiu.

De 63 de ori acest premiu a fost acordat unui singur laureat pe an. Biochimistul britanic Frederick Sanger este singurul care a fost recompensat de două ori cu acest premiu pentru două dintre cele mai importante descoperiri din domeniul biologiei moleculare, în 1958 şi în 1980. Între laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie se numără patru femei: Marie Curie, Irene Joliot-Curie, Dorothy Crowfoot Hodgkin şi Ada Yonath, potrivit www.nobelprize.org.

Cel mai tânăr laureat al acestui premiu este Frédéric Joliot, care avea 35 de ani atunci când a primit recompensa, în 1935, împreună cu soţia sa, Irene Joliot-Curie. Cel mai în vârstă laureat este John B. Fenn, care avea 85 de ani când a devenit laureat, în 2002.

Doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie au fost obligaţi de autorităţi să refuze distincţia. Adolf Hitler le-a interzis unor cercetători germani să participe la ceremoniile de decernare a Premiului Nobel. Este vorba de Richard Kuhn în 1938 şi de Adolf Butenandt în 1939, care au primit diploma şi medalia mai târziu, dar nu şi premiul în bani.

Printre laureaţii în domeniul chimiei, de-a lungul istoriei de peste un secol a Premiilor Nobel, s-au numărat: Adolf von Baeyer (1905, pentru cercetările aduse chimiei organice şi industriei chimice); Linus Pauling (1954, pentru cercetările privind natura legăturilor chimice şi aplicarea în elucidarea structurii substanţelor complexe); Lars Onsager (1968, pentru descoperirea relaţiilor reciproce, fundamentul proceselor ireversibile ale termodinamicii); Yves Chauvin, Robert Grubbs şi Richard Schrock (2005, pentru lucrări care deschid calea fabricării unor noi medicamente şi materiale plastice); Roger D. Kornberg (2006, pentru descoperirea felului în care informaţiile stocate în gene sunt copiate şi transferate secţiunilor din celule responsabile cu producerea proteinelor); Gerhard Ertl (2007, pentru lucrările privind procesele chimice pe suprafeţe solide); Roger Tsien şi Martin Chalfie şi Osamu Shimomura (2008, pentru cercetările în domeniul proteinelor); Venkatraman Ramakrishnan, Thomas Steitz şi Ada Yonath (2009, pentru activitatea de cercetare în domeniul ribozomilor, cu implicaţii importante pentru studiul antibioticelor); americanul Richard F. Heck şi japonezii Ei-ichi Negishi şi Akira Suzuki (2010, pentru studii efectuate în domeniul sintezei organice ce ar putea permite crearea de substanţe chimice la fel de complexe precum cele care se găsesc în natură); cercetătorul israelian Daniel Shechtman (2011, pentru "descoperirea remarcabilului mozaic de atomi ce formează cvasicristalele" - sau cristalele cvasiperiodice); cercetătorii americani Robert J. Lefkowitz şi Brian K. Kobilka (2012, pentru studii cu privire la receptorii cuplaţi cu proteina G - RCPG).

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat de Academia regală suedeză, în 2013, trioului Martin Karplus (SUA-Austria), Michael Levitt (SUA-MB) şi Arieh Warsherosl (SUA-Israel), pentru "dezvoltarea unor modele pentru sistemele chimice complexe".

În 2014, biofizicianul german de origine română Stefan W. Hell, chimistul şi cercetătorul american Eric Betzig şi fizicianul şi chimistul american William E. Moerner au fost laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie, pentru "dezvoltarea microscopiei fluorescente".

Cercetătorul suedez Tomas Lindahl, cercetătorul britanic Paul Modrich şi biochimistul american Aziz Sancar au câştigat Premiul Nobel pentru Chimie în 2015, pentru studii privind mecanismele de reparare a ADN-ului. Conform Comitetului Nobel, activitatea lor a oferit informaţii fundamentale despre modul de funcţionare a celulelor vii şi poate deschide calea spre dezvoltarea de noi tratamente oncologice.

În 2016, trei oameni de ştiinţă, Jean-Pierre Sauvage, de la Universitatea din Strasbourg (Franţa), Sir J. Fraser Stoddart de la Northwestern University (SUA) şi Bernard L. Feringa de la Universitatea din Groningen (Olanda), şi-au împărţit în mod egal Premiul Nobel pentru Chimie, ce a fost atribuit, "pentru conceperea şi sinteza de maşini moleculare".

Anul trecut, în 2017, Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit cercetătorilor Jacques Dubochet, de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, Joachim Frank, de la Columbia University, New York, SUA, şi Richard Henderson, de la Laboratorul de Biologie Moleculară de la Cambridge, Marea Britanie, "pentru dezvoltarea crio-microscopiei electronice (cryo-EM) pentru determinarea structurii moleculelor vii în imagini de înaltă rezoluţie', conform comunicatului de presă al Comitetului Nobel din Stockholm. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: nobelprize.org