* Vânzător de scoarţe olteneşti, pe o stradă din Bucureşti - 1930

Meşteşugul ţeserii covoarelor de perete, unul dintre cele mai vechi meşteşuguri artistice româneşti, a fost inclus în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii (UNESCO), la 1 decembrie 2016, potrivit https://ich.unesco.org şi http://moldnova.eu/, pentru a conserva tehnicile tradiţionale de realizare care au început să dispară odată cu globalizarea.

În perioada 28 noiembrie - 2 decembrie 2016, s-au desfăşurat la Addis Ababa, în Etiopia, lucrările Comitetului Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, context în care România şi Republica Moldova au convins experţii internaţionali asupra valorii universale de necontestat a tehnicilor tradiţionale de realizare a scoarţei şi a rolului pe care îl au în îmbogăţirea diversităţii culturale şi a creativităţii umane.

Acest meşteşug, răspândit pe tot teritoriul României, cât şi pe cel al Republicii Moldova, are un rol important în comunicarea socială, afirmarea şi promovarea identităţii culturale. Covoarele de perete, obiecte tradiţionale de bază în amenajarea locuinţei populare, se întâlnesc şi sub denumirile de scoarţe, păretare, lăicere, velinţe, chilimuri, lădare, ungherare, cergi, războaie. Ele sunt atârnate pe pereţii centrali din casa mare sau odaia de locuit şi sunt cel mai frumos şi mai bogat ornamentate, potrivit http://moldovenii.md.
 

Foto: (c) TUDOR IOSIFARU / AGERPRES FOTO

Cercetările etnografice evidenţiază unele etape în dezvoltarea artei covorului popular: perioada de înflorire (secolul al XVIII-lea - prima jumătate a secolului al XIX-lea) şi etapa de decădere şi modificare radicală (sfârşitul secolului al XIX-lea) caracterizată de schimbări în decorul, cromatica şi proporţiile covoarelor.

Meşteşugul ţeserii covoarelor este practicat atât în cadrul gospodăriei ţărăneşti, cât şi în ateliere specializate din mănăstirile ortodoxe de maici şi în asociaţiile familiale de profil. Tehnicile tradiţionale de realizare sunt foarte bine reprezentate în gospodării din judeţul Maramureş, nordul şi centrul provinciei istorice Moldova (judeţele Botoşani, Neamţ, Bacău), dar şi în judeţele Prahova şi Buzău, precum şi în Oltenia (judeţele Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj). De asemenea, meşteşugul ţeserii covoarelor este o activitate curentă în mănăstirile Agapia şi Văratec - judeţul Neamţ, Hurezi - judeţul Vâlcea, Tismana - judeţul Gorj, dar şi în cadrul unor asociaţii precum Australis Prod SRL din Bechet, judeţul Dolj şi Nemţeanca din Târgu Neamţ, judeţul Neamţ. Reprezentative rămân centrele: Botiza şi Bârsana (judeţul Maramureş), Tudora (judeţul Botoşani), Târgu Neamţ şi Agapia (judeţul Neamţ), Buzău, Bechet (judeţul Dolj), Horezu (judeţul Vâlcea), potrivit https://patrimoniu.ro.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Covoarele se foloseau în vechime, în special, pentru decorul pereţilor sau în ritualurile de înmormântare, dar se găseau şi în zestrea mireselor, având valenţe iniţiatice, fetele care nu deprindeau meşteşugul aveau puţine şanse să se mărite. Ele se realizau cu ajutorul războiului de ţesut (orizontal sau vertical) prin întrepătrunderea firelor de lână vopsite cu pigmenţi vegetali. Începând din secolul al XIX-lea, urzeala de lână a fost înlocuită treptat cu cea de cânepă sau bumbac, potrivit lucrării "Arta populară în România" (Ed. Meridiane, 1964).

De asemenea, au apărut coloranţii chimici, fapt ce a dus la diversificarea gamei cromatice a motivelor decorative. În prezent, covoarele de perete sunt apreciate ca opere de artă şi reprezintă o identitate a culturii noastre. Scoarţele ţesute pe verticală sunt dese, dure, astfel că pot fi păstrate 200-300 de ani.
 

Foto: (c) TUDOR IOSIFARU / AGERPRES FOTO

Originalitatea, unitatea şi valoarea artistică a scoarţelor româneşti se datorează priceperii şi ingeniozităţii generaţiilor de femei care le-au lucrat, integrând în compoziţiile decorative motive şi simboluri de largă circulaţie europeană şi extra-europeană: geometrice (cele mai vechi), vegetale, zoomorfe ori antropomorfe, semnificând apa, cerul, pământul, soarele, pomul vieţii etc, stilizarea şi abstractizarea atingând un ridicat grad de rafinament.

Motivele sunt ordonate în compoziţii deschise sau închise de chenare, urmărind obţinerea efectului de simetrie, repetiţie şi ritm cromatic. Motivele vegetale-florale (trifoiul, busuiocul, trandafirii, bujorii, lăcrămioarele, lalelele, narcisele), stilizate în funcţie de tehnicile zonale, evocă universul familiar al satului românesc. Dintre motivele zoomorfe, redate stilizat, calul şi călăreţul alcătuiesc unul dintre cele mai frecvente motive pe scoarţele maramureşene, moldoveneşti şi olteneşti din secolul al XIX-lea. Păsările completează repertoriul ornamental al scoarţelor româneşti, fiind prezenţe cu valoare simbolică, integrate unor compoziţii ample. Silueta umană - feminină şi masculină sau numai fizionomia lor - sunt stilizate până la abstractizare, aducând în atenţie canoanele artistice ale paleoliticului şi neoliticului. Scoarţele şi păretarele din Moldova, Muntenia, Transilvania şi Oltenia oferă cele mai expresive reprezentări antropomorfe, potrivit www.patrimoniu.ro.
 

Foto: (c) TUDOR IOSIFARU / AGERPRES FOTO

Covorul oltenesc este considerat cel mai valoros tip de scoarţă românească. Se caracterizează prin predominanţa elementelor decorative florale, zoomorfe şi antropomorfe. În ce priveşte compoziţia decorativă, specific este chenarul ce mărgineşte câmpul central, de multe ori întâlnindu-se chiar două sau trei chenare. De asemenea, coloritul covoarelor din Oltenia este în general cald, odihnitor, ca fond fiind folosite culorile brun, vişiniu, verde pastelat, albastru ultramarin, în timp ce la covoarele din Moldova culorile de fond întâlnite sunt verde deschis, roşu-vişiniu, negru, aşa cum precizează lucrarea "Arta populară în România" (Ed. Meridiane, 1964).
 

Foto: (c) TUDOR IOSIFARU / AGERPRES FOTO

Dacă la covoarele din Muntenia predomină ornamentele geometrice - romburi policrome dispuse pe toată suprafaţa ţesăturii, într-o simetrie perfectă, la covoarele din Transilvania, decorul este compus dintr-o mare varietate de motive ornamentale - figuri geometrice, flori, stilizări de brazi, animale, figuri omeneşti, scene de muncă, unelte - dispuse pe un fond castaniu în diferite nuanţe. În acelaşi timp, în Banat, covoarele se caracterizează prin folosirea aproape exclusivă a motivelor geometrice şi a culorii mai vii, mai îndrăzneţe.

Munca în comun la prelucrarea firelor pentru ţesut (claca) şi ţesutul scoarţelor sunt activităţi care unesc comunităţile, determinând schimbul de experienţă în realizarea motivelor tradiţionale şi apariţia de noi modele artistice.
 

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO

Covoarele de perete ţesute în Republica Moldova, aşa numitele scoarţe moldoveneşti, ce acoperă peretele din casele ţăranilor, reuneşte cele mai multe ornamente. Motivele sunt florale, vegetale - pomul vieţii, butucul de viţă de vie sau picătura de apă. Câmpul central e aerisit, motivele sunt rare, iar acest mod de organizare a compoziţiei demonstrează spiritul omului aşezat, echilibrat, care îşi ştie rânduiala şi locul în univers. Modelul din centrul scoarţei se realizează prin tehnici precum "spărturi", "găuri", "tăieturi". Toate tehnicile au fost inventate de ţărănci, în timp ce lucrau la războiul de ţesut, şi sunt specifice doar Republicii Moldova şi României, potrivit http://moldnova.eu/ro.

În Republica Moldova, covoare autentice se realizează de meşterii populari din satele Palanca, raionul Călăraşi, satul Clişova Nouă, raionul Orhei, dar se mai fac şi la Mănăstirea Vărzăreşti din raionul Nisporeni, în satul Mihăileni din raionul Râşcani, satul Ustia din raionul Glodeni, satul Ignăţei din raionul Rezina, satul Tabăra din raionul Orhei, satul Grinăuţi din raionul Donduşeni şi satul Sofia din raionul Drochia. Aici, desenul se execută prin numărarea permanentă a firelor de urzeală şi băteală, astfel că se deosebesc covoare netede cu o faţă sau cu două feţe identice, covoare flauşate cu noduri legate, covoare buclate "alese în bumbi", ş.a. Datorită tehnicii desăvârşite, decorului original, culorilor calde obţinute din coloranţi naturali, covoarele vechi moldoveneşti au devenit cunoscute la expoziţiile de peste hotare sub denumirea de "covoare basarabene" aşa cum arată şi http://moldovenii.md.
 

Foto: (c) TUDOR IOSIFARU / AGERPRES FOTO

Printr-un lent proces de şlefuire şi combinare creativă a motivelor, compoziţiile scoarţelor s-au modificat treptat, până au reuşit să corespundă cerinţelor culturale şi exigenţelor de gust ale fiecărei generaţii.

Deşi ţesutul scoarţelor a fost un meşteşug casnic transmis în mediul familial, odată cu dezvoltarea sistemului educaţional, învăţarea tehnicilor s-a făcut şi prin şcoală şi învăţământ vocaţional. La începutul secolului al XX-lea, Casa Regală a României înfiinţa atelierele regale de ţesut covoare ce au promovat scoarţele tradiţionale ca ţesături reprezentative şi în alte medii decât cele rurale. Astăzi se afirmă asociaţii familiale şi ONG-uri preocupate de transmiterea meşteşugului, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a aşezărilor prin reconversie profesională. În ultimii ani, în multe localităţi rurale s-au înfiinţat colecţii şi case-muzeu care, pe lângă tezaurizarea pieselor reprezentative din zonă, desfăşoară activităţi demonstrative şi de iniţiere în tainele ţesutului cu elevii şi tinerii. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)