În urmă cu 100 de ani, la 18 iulie 1918, se năştea în clanul Madiba din satul Mvezo, regiunea Eastern Cape, Africa de Sud, primul preşedinte de culoare al acestei ţări (1994-1999), un luptător pentru drepturile omului, democraţie şi libertate Nelson Rolihlahla Mandela, potrivit www.sahistory.org.za.

Tatăl său, Gadla Mandela, a fost principalul consilier al liderului populaţiei Thembu, Jongintaba Dalindyebo. În 1930, pe când avea 12 ani, tatăl său a murit, iar tânărul Rolihlahla a trecut în grija liderului Jongintaba. A urmat şcoala primară la Qunu, unde profesoara sa, Miss Mdingane, i-a dat numele ''Nelson'', potrivit obiceiului de a da nume creştine tuturor copiilor şcolari. A făcut studii gimnaziale la Clarkebury Boarding Institute, o şcoală în stil occidental, şi mai târziu, în 1937 s-a mutat la Colegiul Healdtown, aflat în Fort Beaufort.

Nelson Mandela şi-a continuat studiile la Universitatea din Port Harare. Aici s-a înscris în Consiliul Reprezentativ al Studenţilor, dar în urma participării la un protest studenţesc, a fost exmatriculat. Nu s-a mai întors la şcoală ajungând la Johannesburg, în 1941. S-a înscris la Universitatea Africa de Sud pentru a-şi continua studiile, prin corespondenţă. A absolvit în 1943. Între timp, s-a înscris la Universitatea din Witwatersrand pentru a-şi lua licenţa în drept. A părăsit universitatea în 1952, fără a absolvi. Şi-a reluat studiile, după închiderea sa în 1962. Abia în 1989, în ultimele luni de închisoare, Nelson Mandela a obţinut licenţa în drept prin Universitatea Africa de Sud, potrivit http://nelsonmandelas.com/.

Mandela a văzut educaţia ca parte-cheie a luptei împotriva sistemului de apartheid, susţinând, pe de altă parte, că educaţia nu are nimic de-a face cu o persoană capabilă să voteze sau să gândească. Nelson Mandela spunea deseori: ''O minte bună şi o inimă bună sunt întotdeauna o combinaţie formidabilă'' şi ''Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea''.

Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al formaţiunii politice Congresul Naţional African (1944). A fost unul dintre întemeietorii Ligii Tinerilor, alături de un grup de tineri intelectuali, precum Walter Sisulu, Oliver Tambo, Anton Lembede şi Ashley Mda, notează www.nelsonmandela.org.

În 1944 s-a căsătorit cu Evelyn Mase, o asistentă medicală. Au avut doi fii, Madiba Thembekile "Thembi" şi Makgatho, şi două fete, ambele purtând numele Makaziwe. Cea mai mare a murit în copilărie. El şi soţia sa au divorţat în 1958. La 14 iunie 1958 s-a căsătorit cu Winnie Madikizela, cu care a avut două fete, Zenani şi Zindziswa. Cuplul a divorţat în 1996.

Spiritul organizatoric al lui Nelson Mandela s-a făcut remarcat în alcătuirea unui program politic al Ligii Tinerilor. Se milita pentru egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor şi reprezentarea directă în Parlament. Totodată, programul lui Mandela specifica şi revizuirea dreptului de proprietate (în acel moment persoanele de culoare nu aveau dreptul să deţină proprietăţi funciare), precum şi accesul la educaţie şi cultură în mod liber, fără discriminări rasiale.

Lupta propriu-zisă cu autorităţile a început în 1948, când Partidul Naţional, cel care-i reprezenta pe albi şi promova politica de apartheid, a câştigat alegerile generale. În aceste condiţii, la conferinţa anuală a Congresului Naţional African din decembrie 1949, a fost adoptat un Program de acţiune al Ligii Tinerilor, prin care îndemna persoanele de culoare să se angajeze în acţiuni în masă, implicând neascultare civilă, greve, boicoturi şi alte forme de rezistenţă non-violentă. În 1952 a fost ales drept voluntar-şef naţional al campaniei de împotrivire, avându-l pe Maulvi Cachalia drept adjunct, potrivit www.sahistory.org.za şi www.nelsonmandela.org. Autorităţile au dispus arestarea sa şi a apropiaţilor săi. Mandela a primit o sentinţă de privare de libertate cu suspendare, a fost declarat persona non-grata, în Johannesburg, timp de şase luni. În ciuda restricţiei, Mandela şi-a continuat activitatea de avocat alături de Oliver Tambo, reprezentând în instanţă persoanele de culoare nedreptăţite de legea apartheidului. Mandela a fost arestat de mai multe ori, pentru ca în 1956 să fie judecat pentru înaltă trădare, iar Congresul Naţional a fost scos în afara legii. La începutul anului 1961, acuzaţiile îndreptate împotriva lui Nelson Mandela au fost retrase, procesul fiind închis.

În acelaşi an, autorităţile şi-au îndreptat atenţia către votarea noii Constituţii, în care politica de apartheid era oficializată ca politică de stat. În acest context, Nelson Mandela a adoptat o poziţie extremă, îndemnând populaţia de culoare, printr-o serie de discursuri, la grevă generală. Răspunsul autorităţilor a fost unul extrem de dur: mobilizarea armatei şi declararea stării de urgenţă. În acelaşi an, liderii africanilor de culoare în frunte cu Nelson Mandela au hotărât formarea unei grupări radicale de luptă contra guvernului. Legile apartheidului deveniseră tot mai dure, persoanele de culoare erau bătute pe stradă şi maltratate de oricine, fără ca poliţia să intervină.

Mandela a continuat lupta şi pe plan extern, în 1962 participând la Conferinţa Pan-africană pentru Promovarea Drepturilor Omului, unde a fost primit cu deosebită simpatie inclusiv de către reprezentanţii ONU. La întoarcerea în ţară, însă, a fost arestat sub acuzaţia de părăsire ilegală a ţării şi îndemn la revoltă, fiind încarcerat la închisoarea Robben Island, din largul Cape Town. Condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 26 de ani închisoare, la 11 februarie 1990.

La un an după eliberarea sa din închisoare, în 1991, la prima Conferinţă a Congresului Naţional African ţinută pe teritoriul Africii de Sud, Nelson Mandela a fost ales preşedinte, iar Oliver Tambo a fost însărcinat să organizeze alegeri generale. În acest context, a condus negocierile cu preşedintele ţării, Frederik Willem de Klerk (1989-1994) pentru abolirea politicii opresive a apartheidului şi organizarea de alegeri universale.

Anul 1993 i-a adus recunoaşterea internaţională şi respectul tuturor liderilor mondiali, prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace, alături de preşedintele Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk. A primit, de-a lungul timpului, peste 250 de distincţii şi medalii.

În 1994, Nelson Mandela a fost ales preşedinte al Africii de Sud prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială. A depus jurământul, la 10 mai 1994, devenind primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. Guvernarea liderului sud-african s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat şi a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale. De asemenea, a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică şi combaterea sărăciei.

La 18 iulie 1998, s-a căsătorit cu Graca Machel, care i-a devenit cea de-a treia soţie. Graca Machel a fost ministru al educaţiei şi culturii în Mozambique (1975-1989) şi a făcut parte din numeroase organizaţii umanitare, luptând pentru drepturile femeilor şi copiilor, potrivit www.sahistory.org.za.

Nelson Mandela a fost preşedinte al Congresului Naţional African din 1991 până în 1997. În 1996 a ratificat o nouă constituţie a statului sud-african. În 1999 s-a retras de pe scena politică, concentrându-se pe activităţi caritative în combaterea sărăciei şi a epidemiei HIV/SIDA. În 2003, a organizat primul dintr-o serie de concerte mondiale în cadrul campaniei sale anti-SIDA, numită 46664, după vechiul număr purtat în închisoare. În 2004, a creat Fundaţia Nelson Mandela, Fondul Nelson Mandela pentru copilărie şi Fundaţia Mandela Rhodes pentru a-şi continua activitatea umanitară.

În 2009, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 18 iulie (ziua sa de naştere) ca fiind Ziua Mandela.

Nelson Mandela a murit la 5 decembrie 2013, la Johannesburg, după ce timp de mai multe săptămâni a respirat cu ajutorul unui aparat de oxigenare. La ceremonia memorială oficială organizată la 10 decembrie 2013, pe stadionul FNB din Johannesburg, au venit să-i aducă un ultim omagiu aproximativ 100 de şefi de state, de guvern şi lideri politici importanţi, alături de prieteni şi membri ai familiei lui Nelson Mandela, dar şi peste 60.000 de simpli cetăţeni. La 15 decembrie 2013, după zece zile de doliu naţional, fostul preşedinte a fost înmormântat în satul Qunu. Funeraliile marcate de onoruri militare şi ritualuri xhosa au început odată cu sosirea sicriului acoperit cu drapelul sud-african, în sunetele unui cântec religios, urmat de imnul ''Nkosi sikelel' iAfrika'' (''Dumnezeu să binecuvânteze Africa''). AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)