Ziua mondială a teatrului este aniversată anual la 27 martie. Instituită în 1961, la Viena, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale institutului. ITI a fost înfiinţat în 1948, la iniţiativa UNESCO, şi reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic.

Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări naţionale şi internaţionale de teatru, dar şi spectacole şi concerte, evenimente în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiştii preferaţi.

Momentul cel mai importantă al manifestării rămâne însă, transmiterea mesajului tradiţional internaţional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional e invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. Mesajul, tradus în peste 50 de limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentaţiei din seara zilei de 27 martie, apoi este publicat în ziare şi reviste, difuzat la radio şi televiziune. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de Jean Cocteau, potrivit site-ului www.world-theatre-day.org.

În acest an, la cea de-a 70-a aniversare a Institutului Internaţional de Teatru, pentru a sublinia aspectul transcultural şi internaţional al teatrului şi al ITI, Consiliul Executiv ITI a selectat cinci personalităţi (câte una pentru fiecare regiune UNESCO: Africa, America, Ţările Arabe, Asia şi Europa) pentru a transmite un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului aşa cum indică www.uniter.ro şi www.world-theatre-day.org.

Într-un fragment din mesajul său (din partea regiunii America), scriitoarea şi jurnalista mexicană Sabina Berman afirmă: " (...) Ce paradox! Azi, pe ultima treaptă a Umanismului - epoca numită Antropocen - era în care omul este forţa naturală care a schimbat şi schimbă cel mai mult planeta - misiunea teatrului este exact opusul a ceea ce a strâns împreună tribul atunci când teatrul se juca în adâncul peşterii: azi trebuie să ne salvăm legătura cu lumea naturală (...)".

Simon McBurney, actor, scriitor, regizor de teatru din Marea Britanie, co-fondator "Theâtre de Complicite", subliniază în mesajul transmis (din partea regiunii Europa): "(...) Mulţi sunt cei care spun că teatrul nu schimbă sau nu poate schimba nimic din toate acestea. Dar teatrul nu va pleca. Pentru că teatrul e un loc, sunt tentat să spun un refugiu. Unde oamenii se adună şi formează instantaneu comunităţi. Aşa cum am făcut dintotdeauna. Toate teatrele sunt de mărimea primelor comunităţi umane, de la 50 până la 14.000 de suflete. De la o caravană nomadă la o treime din Atena antică (...)".

Regizoare de teatru Maya Zbib din Liban, interpretă, scriitoare, co-fondatoarea companiei de teatru "Zoukak" a transmis un mesaj (din parte Ţărilor Arabe) în care susţine: "(...) Azi, viteza informaţiei este mai importantă decât cunoaşterea, sloganurile sunt mai preţioase decât cuvintele, iar imaginile cadavrelor sunt mai venerate decât corpurile umane vii, adevărate. Teatrul are menirea de a ne aminti că suntem făcuţi din carne şi sânge, iar corpurile noastre au greutate. Rolul lui este acela de a ne trezi toate simţurile şi de a ne spune că nu trebuie să luăm şi să consumăm numai cu privirea. Teatrul este aici pentru a ne restitui puterea şi sensul cuvintelor, pentru a le fura discursul politicienilor şi de a-l repune la locul lui în arena ideilor şi a dezbaterilor, spaţiul viziunii colective (...)".

Din partea regiunii Asia Pacific mesajul este semnat de regizorul şi actorul de teatru şi film din India, Ram Gopal Bajaj, academician, fost director al Şcolii Naţionale de Teatru din Delhi care subliniză că: "(...) azi nu forma teatrului se află în criză, ci conţinutul, ceea ce transmite. Trebuie să atragem omul de azi, pentru a salva planeta şi, implicit, 'teatrul'. La nivel pragmatic, arta actorului şi spectacolele live trebuie să fie accesibile încă de la vârste mici, să fie incluse în educaţia primară. Astfel, generaţiile viitoare vor fi mai sensibile, mai generoase cu viaţa şi cu natura. Folosim limba în acest mod, prin teatru, putem educa oamenii să fie mai respectuoşi cu Pământul şi cu alte planete. Mai mult, teatrul va deveni foarte important pentru viaţă şi supravieţuire; el va da putere atât actorului, cât şi spectatorului, fără ca aceştia să se ameninţe reciproc, în această eră cosmică aşezată sub semnul apropierii, al vieţuirii împreună (...)".

Mesajul din partea regiunii Africa este semnat de artistul din Coasta de Fildeş, Were Were Liking: "Într-o zi, / Un Om se hotărăşte să-şi pună întrebări în faţa unei oglinzi (un public) / Să-şi inventeze răspunsuri şi, în faţa acestei oglinzi (publicul său), / Să se critice, să-şi ia în râs propriile întrebări şi răspunsuri, / Să râdă sau să plângă, nu contează ce, dar la final / Să salute şi să binecuvânteze oglinda (publicul său) / Pentru că i-a acordat această clipă de ciudă şi de răgaz, / Se apleacă şi o salută pentru a-şi exprima recunoştinţa şi respectul / În adâncul lui, căuta Pacea, / Pacea cu el însuşi şi cu oglinda lui: / Făcea teatru (...)".

Istoria teatrului românesc începe în mai 1798, când un grup de actori primea autorizaţie, din partea domnitorului Hangerli-Vodă, să înfiinţeze o trupă de teatru.

Primul teatru public bucureştean a fost "Teatrul de la Cişmeaua Roşie", înfiinţat în 1816, prin contribuţia domniţei Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja. Aici au avut loc o serie de reprezentaţii până la incendiul din 1825, când clădirea a fost mistuită de flăcări.

În 1848 a început construcţia în stil baroc a Teatrului Mare din Bucureşti, după planurile arhitectului vienez Heft. Acesta a fost deschis patru ani mai târziu, în 1852. Primul director a fost Costache Caragiale, iar prima reprezentaţie a avut loc la 31 decembrie 1852 cu piesa "Zoe sau Un amor românesc", potrivit www.tnb.ro/ro/istoricul-tnb.

În 1864, Teatrul cel Mare a devenit instituţie publică de cultură, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, iar în 1875, directorul Alexandru Odobescu punea pe frontispiciu numele instituţiei - Teatru Naţional.

În anul 1952, la sărbătorirea centenarului, Teatrul Naţional a primit numele lui Ion Luca Caragiale, iar în noiembrie 2014 Teatrul Naţional "l. L. Caragiale" a fost reinaugurat după ample lucrări de consolidare şi reamenajare.

Cu o vechime de peste 160 de ani, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti rămâne o instituţie-reper pentru cultura românească şi cel mai vizitat dintre teatrele româneşti bucurându-se de prezenţa a circa 20.000 de spectatori pe lună.

În acest an, de Ziua mondială a teatrului pe scena naţionalului pot fi vizionate: "Fetiţa soldat" de Mihaela Michailov în regia Silviei Roman, o producţie realizată de Centrul de Creaţie şi Cercetare Ion Sava, şi "Allegro, ma non troppo" de Ion Minulescu, în regia lui Răzvam Popa.

De asemenea Ziua mondială a teatrului va fi marcată în acest an la Teatrul "Gong" din Sibiu prin premiera spectacolului "Visând Glasuri", după un concept de Nicoleta Lefter, în cadrul căruia pentru prima data în ţară va fi folosit limbajul semnelor şi vor urca pe scenă doi copii cu deficienţe de auz. Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" din Sibiu, înfiinţat în anul 1949, este singurul teatru din România ce deţine o secţie germană de teatru de animaţie pentru copii, care funcţionează, cu o mică întrerupere de patru ani, încă din anul 1950, potrivit www.teatrulgong.ro. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)