Ortodoxe
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu (Pomenirea morţilor)

Greco-catolice
Sf. cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu. Pomenirea morţilor

Romano-catolice
Sf. Patriciu, ep.


Sfântul Cuvios Alexie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 17 martie, s-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423), din părinţi creştini, foarte bogaţi.

Eufimian şi Aglaida, aşa cum se chemau, erau cunoscuţi pentru bunătatea lor. Dacă se întâmpla într-o zi să facă prea puţină milostenie, iar la masa sa să vină prea puţini săraci, atunci tatăl Sfântului Alexie, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu" (Vieţile Sfinţilor).

Părinţii au dorit ca tânărul Alexie să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică de neam împărătesc.

În noaptea nunţii, Alexie a fugit însă, în taină, pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică). A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani la Edesa, în Siria.

În acest timp, părinţii au trimis oameni să îl caute peste tot. Au ajuns trimişii tatălui său până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au ştiut că unul din săracii din pridvorul bisericii este cel căutat, aşa că i-au dat milostenie şi s-au întors acasă.

Pentru că i-a fost descoperită viaţa sa cea sfântă şi a început să fie cinstit de oameni, Sfântul Cuvios Alexie a plecat din acel loc şi din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinţilor ca un necunoscut.

În Roma, tânărul Alexie nu mai putea fi cunoscut de nimeni, căci trupul i se uscase de multa înfrânare, iar frumuseţea feţei sale se vestejise, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Tatăl său l-a primit ca pe un om sărac şi străin, iar pentru faptul că şi el avea un fiu care se înstrăinase, a poruncit să i se ridice o căsuţă chiar în faţa uşilor palatului, ca să fie întotdeauna înaintea ochilor săi.

Sfântul Alexie a petrecut şaptesprezece ani în rugăciune, zi şi noapte, la uşile casei al cărei moştenitor şi stăpân era. Şi pentru că deasupra căsuţei sale se deschideau ferestrele de la camerele locuite de mama şi soţia sa, a răbdat în acest timp cu mare jale, plânsul mamei îndurerate de pierderea fiului, şi a miresei sale, care a rămas în palatul socrilor tânguindu-se de multe ori pentru văduvia ei.

Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, dar şi toată viaţa consemnând unele taine ştiute numai de părinţi, iar după ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul, fiind găsit a doua zi.

Trupul său a fost pus pe un pat de mult preţ şi dus în mijlocul oraşului, unde mulţimi de oameni s-au adunat, alături de papă şi de împărat, pentru a se închina la moaştele Sfântului Alexie. Toată cetatea ştia că în timpul unei Sfinte Liturghii, săvârşită în Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma, la care participa şi împăratul Honorius, s-a auzit glas mare din Sfântul Altar, care spunea: "În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu".

După o săptămână, sfintele sale moaşte au fost puse într-o raclă de marmură, împodobită cu aur şi cu pietre scumpe, unde îndată au izvorât mir şi a umplut racla, şi aşa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în ziua de 17 martie, anul 411. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)