DOCUMENTAR: Manifestări organizate de Ziua Culturii Naţionale
Ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale.
''Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional'', se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor proiectului de lege care a fost adoptat, la 16 noiembrie 2010, de Camera Deputaţilor. Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.
Ziua Culturii Naţionale este marcată printr-o serie de manifestări organizate nu doar în ţară, ci şi în străinătate.
Academia Română marchează Ziua Culturii Naţionale în 15 ianuarie 2018, prin simpozionul "Cultura română la ceas aniversar. Centenarul Marii Uniri", urmat de vernisarea expoziţiei "Mihai Eminescu, reper al spiritualităţii române" şi de lansarea ediţiei facsimilite a "Slujebnicului arhieresc al Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei".

Sursa foto: (c) AGERPRES FOTO
Opera Naţională Bucureşti prezintă în 15 ianuarie 2018 Concertul Extraordinar - Ziua Culturii Naţionale. Pe scenă vor evolua soliştii Operei Naţionale Bucureşti: sopranele Irina Iordăchescu şi Cristina Marta Sandu, mezzosopranele Maria Jinga şi Sorana Negrea, tenorul Lucian Corchiş, baritonii Ştefan Ignat şi Iordache Basalic şi başii Marius Boloş şi Iustian Zetea, Corul Operei Naţionale Bucureşti condus de Daniel Jinga şi corul All's Choir. Pianiştii acompaniatori ai evenimentului vor fi Luminiţa Berariu, Mădălina Florescu şi Liana Mareş. Programul spectacolului include doar titluri româneşti, specifice evenimentului.
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" prezintă, în 15 ianuarie 2018, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, spectacolul de lieduri, arii şi duete din operete româneşti "La steaua care-a răsărit". Gândit ca un omagiu adus muzicii româneşti culte, programul spectacolului propune compoziţii originale, dar şi cântece populare culese şi prelucrate de compozitori români cunoscuţi. Din program fac parte pagini muzicale semnate de Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Eduard Caudella, Aurel Eliade, Alfred Alessandrescu, Gherase Dendrino, Nicolae Bretan.

Sursa foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Filarmonica "George Enescu" este decorată cu Ordinul "Meritul Cultural" cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, care este sărbătorită la Ateneul Român printr-un concert condus de Horia Andreescu.
Radio România Muzical, Forumul Cultural Austriac şi Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 17 ianuarie 2018, concertul-eveniment "Musical bridges - punţi între trecut şi prezent, punţi între culturi", un concert aflat sub semnul Centenarului României şi al Zilei Culturii Naţionale.
De asemenea, Radio România Cultural marchează Ziua Culturii Naţionale prin mai multe emisiuni, în 15 ianuarie 2018: o ediţie specială a emisiunii ''Ştiinţa în cuvinte potrivite'', transmisă în direct de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'', unde în această zi este deschisă publicului cea mai valoroasă colecţie din muzeu - colecţia de fluturi Aristide Caradja, alcătuită din peste 74.000 de tipuri de fluturi; din Aula Bibliotecii Centrale Universitare ''Carol I'' din Bucureşti este transmisă în direct ''Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2017'', unde sunt oferite premii pentru secţiunile "Tânărul Poet al anului 2017", "Tânărul Prozator al anului 2017" şi secţiunea "Tânărul Critic literar al anului 2017". Gala Tinerilor Scriitori se desfăşoară în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Maria Răducanu şi Sorin Terinte (pian).
Consiliul Judeţean Vaslui şi Muzeul ''Vasile Pârvan'', în colaborare cu Teatrul ''Victor Ion Popa'' organizează programul cultural-artistic sub genericul ''În Unire e puterea'', în 13 ianuarie 2018, la sediul central al muzeului bârlădean. Programul se deschide cu conferinţa "Poezia - 'text august, inscripţie'", susţinută de profesor univ. dr. Nicolae Creţu, un moment poetic, un fragmentarium al poeziilor eminesciene, în interpretarea actorului Simon Salcă jr. şi a criticului literar Gruia Novac.

Sursa foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES FOTO
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş organizează în 15 ianuarie 2018 un spectacol extraordinar intitulat "Dor de Eminescu", oferit de artistul din Basarabia Cristofor Aldea Teodorovici, în sala de spectacole a Centrului Cultural "Lucian Blaga" Sebeş, accesul fiind gratuit. Fiul regretaţilor artişti Ion şi Doina Aldea Teodorovici, alături de orchestra sa, aduce la Sebeş versurile poetului naţional, emoţia şi fiorul naţional, într-un eveniment unic, care îi evocă, de asemenea, pe Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, într-un spectacol care venerează limba română, cultura naţională, mândria şi demnitatea de a fi români.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, în colaborare cu Teatrul de Nord Satu Mare, cu Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi în parteneriat cu Muzeul Judeţean Satu Mare, organizează în 15 ianuarie 2018 o serie de manifestări culturale sub genericul ''Ziua Culturii Naţionale'' care include: depunere de coroane şi jerbe de flori la Colegiul Naţional ''Mihai Eminescu'' Satu Mare; spectacolul lectură ''Avioane de hârtie'' de Elise Wilk, regia Carmen Frăţilă, în Sala Studio al Teatrului de Nord; Talk Show ''Vreme trece, vreme vine'', moderator Carol Erdös, în Sala Studio; spectacol artistic în Sala Mare al Teatrului de Nord la care participă Sava Negrean Brudaşcu, Marian Buzilă, Silvia Şuth şi Darius Câmpean, George Negrea şi Edmund Francisc Balogh, grupul folk ''Gala'', precum şi evocarea ''Eminescu să ne judece'' cu Robert Laslo şi Felician Pop.

Sursa foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită, pe 15 ianuarie 2018, la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, printr-un recital de poezie românească susţinut de actorul Emil Boroghină, iar la Filarmonica "Oltenia" printr-un spectacol pe versuri de Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 168 de ani. La spectacolul de muzică şi poezie de la Filarmonica "Oltenia" participă Corala Academică a instituţiei, dirijor Pavel Şopov, iar la pian - Corina Stănescu. În program sunt compoziţii pe versuri eminesciene interpretate şi spectacolul "Pianul cu poeme" cu actriţa Daniela Nane şi pianista Ioana Marian Lipaşcu. "Pianul cu poeme" cuprinde poezii de Mihai Eminescu, Magda Isanos, Victor Eftimiu, Ernest Maftei, George Coşbuc, Costache Ioanid.
Ziua Culturii Naţionale este marcată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Focşani, prin spectacolul de muzică şi poezie "Ce-ţi doresc eu ţie Dulce Românie", la Teatrul Municipal "Maior Gh. Pastia". Participă actorii Mihaela Rădescu, Paula Grosu, Cristina Cristian, Vlad Rădescu, Adrian Damian şi Sorin Francu, care recită versuri eminesciene, iar Diana Jipa (vioară) şi Ştefan Doniga (pian) interpretează lucrări din creaţia compozitorilor George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Bela Bartok, Ciprian Porumbescu, Vasile Filip, Remus Georgescu.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj marchează, în 15 ianuarie 2018, deschiderea oficială a programului "Centenarului Marii Uniri" în Gorj la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu-Jiu, prin intonarea Imnului de stat interpretat de Yasmin Polacek, urmată de lansarea cărţii "Catagrafia Gorjului 1918-2018" (Oameni, destine, proiecte, idei) a lui Ion Cepoi, un spectacol artistic ce include Cvartetul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, concert pian Florin Berculescu, recital din poezia lui Mihai Eminescu, susţinut de actori ai Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu", romanţe, dansuri cu Ansamblul Profesionist "Doina Gorjului" şi cântece patriotice - interpret Ovidiu Homorodean din Sibiu. La Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" din Târgu-Jiu are loc în aceeaşi zi un vernisaj de expoziţii istorice.
Institutul Cultural Român (ICR) Istanbul celebrează Ziua Culturii Naţionale printr-un recital inedit, semnat de prof. dr. Vlad Dimulescu, o seară care aparţine în totalitate muzicii şi partiturilor compuse pentru pian. Evenimentul este realizat împreună cu Ambasada României la Ankara şi are loc în 16 ianuarie 2018, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale din Ankara. De asemenea, Institutul Cultural Român din Istanbul organizează un concert inedit oferit de Cvartetul ARTMUSIK, condus de renumitul Iosef Ion Prunner, în sala de concerte a Yapý Kredi Culture and Art Publications (Yapý Kredi Kültür Sanat Yayýnlarý). Partenerul evenimentului este Consulatul General al României la Istanbul.
De asemenea, ICR Stockholm şi Ambasada României în Regatul Suediei celebrează Ziua Culturii Naţionale printr-un recital de inspiraţie folclorică românească, susţinut de naista de origine română Dana Dragomir, acompaniată de pianistul suedez Mathias Hellberg. Evenimentul are loc în 15 ianuarie 2018, la sediul ICR Stockholm. Programul serii cuprinde şi lecturi din opera mai multor scriitori români traduşi în limba suedeză, acoperind o paletă vastă de genuri şi specii literare: poeme de Mihai Eminescu (în traducerea lui Inger Johansson), Nina Cassian şi Nichita Stănescu (în traducerea lui Dan Shafran), schiţa "Situaţiunea" a scriitorului Ion Luca Caragiale (în traducerea lui Inger Johansson), proză de Zaharia Stancu (în traducerea lui Ingegard Granlund şi Magda Ljungberg), Gabriela Melinescu, fragmente din "Apocalipsa după Cioran" a lui Gabriel Liiceanu (în traducerea lui Dan Shafran şi Ake Nylinder), precum şi din eseul lui Benjamin Fondane despre Constantin Brâncuşi (în traducerea lui Dan Shafran şi Ake Nylinder). Textele vor fi prezentate în limba suedeză în lectura actorului Christian Fex.
Institutul Cultural Român ''Mihai Eminescu'' din Chişinău, în colaborare cu Teatrul Poetic ''Alexei Mateevici'' din capitala Republicii Moldova, organizează, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, spectacolul muzical-poetic "Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată", dedicat poetului naţional Mihai Eminescu. Evenimentul are loc în 14 ianuarie 2018, la Teatrul Poetic ''Alexei Mateevici''. În cadrul spectacolului, cunoscutul actor Nicolae Jelescu recită câteva dintre cele mai importante şi cunoscute creaţii eminesciene. Totodată, la Sala cu Orgă din Chişinău este lansat, în 15 ianuarie 2018, CD-ului de poezie "Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată" şi are loc un recital poetico-muzical pe versuri eminesciene susţinut de actorul Nicolae Jelescu şi muzicianul Viorel Burlacu.

Sursa foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Tot în 15 ianuarie 2018, are loc o depunere de flori la bustul lui Mihai Eminescu, situat pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din grădina publică "Ştefan cel Mare şi Sfânt", urmată de recitalul de poezie organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. Ambianţa de secol XIX este asigurată de un grup de tineri actori şi artişti plastici îmbrăcaţi în costume de epocă, iar defilarea actorilor este organizată cu sprijinul Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" din Chişinău şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova. În aceeaşi ambianţă de secol XIX, este vernisată şi expoziţia "Mihai Eminescu... În mine bate inima lumii!", la Rondul din spatele statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
În 16 ianuarie 2018, Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chişinău în colaborare cu Filarmonica Naţională "Serghei Lunchievici" din Chişinău organizează o expoziţie specială de pictură, a tinerilor artişti plastici Victor Frimu şi Radu Negru. Vernisajul are loc la Galeria Filarmonicii Naţionale "Serghei Lunchievici" şi se înscrie în seria de manifestări organizate de ICR Chişinău cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.
Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la 15 ianuarie, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate al Universităţii Ca' Foscari, organizează prezentarea publică intitulată ''Scriitori români în Italia'', realizată de studenţii cursului de Literatura română din cadrul amintitei Universităţi. Prin proiecţie de imagini, discurs şi text scris, vor fi reiterate călătoriile şi sejururile în Italia ale scriitorilor şi poeţilor români: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Mircea Eliade, subliniind îndeosebi influenţa pe care spaţiul italic a exercitat-o asupra operei acestora. Prezentările vor fi punctate şi/sau urmate de lectura unor fragmente/versuri din operele autorilor menţionaţi, influenţate de cultura italiană.

Sursa foto: (c) VASILE MOLDOVAN / AGERPRES FOTO
Centrul Cultural Român din Vidin şi Ambasada României la Sofia organizează în 15 ianuarie 2018, la Casa de Cultură "G.S. Rakovski" din Sofia, evenimentul "Săptămâna culturii române", în cadrul căruia sunt prezentate lucrări ale unor artişti din Oltenia, obiecte de cultură populară specifice judeţului Olt.
Ambasada României în Regatul Spaniei organizează, la 16 ianuarie 2018, proiecţia filmului "Eminescu - călătorie virtuală în absolut", realizat de Anca Damian. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)
Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie
Este a 304-a zi a anului 2026. Au mai rămas 61 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 17 h 07 m. Luna răsare la 21 h 43 m și apune la 12 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso














