VIDEO UPDATE Actrițele Gong Li și Jane Fonda au declarat deschisă cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Cannes
Actrița chineză Gong Li și actrița americană Jane Fonda au declarat deschisă, marți seară, cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, în cadrul unei ceremonii marcate de atribuirea unui trofeu Palme d'Or onorific regizorului neozeelandez Peter Jackson, informează AFP.
Acest eveniment 'ne permite să ne întâlnim și să ne conectăm' unii cu alții, a subliniat Gong Li. 'Cred că cinematografia a fost întotdeauna un act de rezistență, pentru că noi spunem povești, iar poveștile sunt cele care alcătuiesc o civilizație', a declarat la rândul ei vedeta americană Jane Fonda.
'Așadar, haideți să celebrăm îndrăzneala, libertatea și actul feroce al creației', a adăugat celebra actriță și producătoare din Statele Unite, cunoscută și pentru activismul său social.
Jane Fonda y Gong Li han sido las encargadas de dar por inaugurado oficialmente el Festival de #Cannes2026 sobre el escenario del Grand Théâtre Lumière. pic.twitter.com/Ywn32jaV1b
— Marta (@3martamp) May 12, 2026
Puțin mai devreme în timpul ceremoniei, Peter Jackson le-a mulțumit organizatorilor Festivalului de la Cannes pentru 'această recompensă miraculoasă, deoarece trofeul Palme d'Or este ceva pe care nu mi l-am imaginat vreodată că îl voi câștiga'.

Gonzalo Fuentes/REUTERS
Trofeul onorific Palme d'Or i-a fost înmânat de actorul Elijah Wood, a cărui carieră a luat avânt după ce a interpretat personajul Frodo Baggins în trilogia 'Stăpânul inelelor', regizată de cineastul neozeelandez. 'Tu i-ai arătat lumii ceva ce ea nu mai văzuse încă până atunci', a declarat actorul de 45 de ani, adresându-i-se regizorului Peter Jackson.
Peter Jackson, care a glumit apoi pe seama mustății actuale a lui Elijah Wood, pe care l-a angajat atunci când acesta avea vârsta de 18 ani pentru a interpreta personajul principal din opera cinematografică a vieții sale, a revenit în discursul de mulțumire asupra celor două experiențe ale sale la Cannes.
Prima dintre ele a vizat avanpremiera lungmetrajului său de debut, 'Bad Taste' (1987), care a fost distribuit ulterior în 50 de țări și i-a lansat cariera. Cea de-a doua, care a fost și ultima, a avut loc în 2001, când regizorul neozeelandez a prezentat pe Croazetă câteva minute din primul film al trilogiei 'Stăpânul inelelor', un moment ce a marcat începutul pasiunii spectatorilor din întreaga lume pentru acea trilogie cinematografică.
'Acele călătorii la Cannes au fost revoluționare pentru mine', a declarat Peter Jackson.
Gazda ceremoniei de deschidere, actrița Eye Haidara, l-a invitat apoi pe Peter Jackson să i se alăture într-o parte laterală a scenei pentru a asista împreună la un cover al piesei 'Get Back' din repertoriul trupei The Beatles, al cărei fan este regizorul neozeelandez. Momentul muzical a fost asigurat de cântărețele franceze Theodora și Oklou.
Lungmetrajul 'La Venus Electrique', regizat de Pierre Salvadori, a fost apoi proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editori online: Ada Vîlceanu, Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/ Coruri din Hong Kong, Filipine, România și Bulgaria concurează la Varna
Coruri din Hong Kong, Filipine, România și Bulgaria participă vineri la cea de-a 44-a ediție a Concursului Internațional de Coruri 'Prof. Gheorghi Dimitrov', desfășurat la Varna. Evenimentul a fost deschis la Centrul Festivalier și de Congrese. Concursul se desfășoară la patru categorii: coruri mixte, coruri cu voci egale, coruri de cameră și cor
VIDEO Filme românești premiate și proiecții cu regizori prezenți la Zilele Filmului Românesc din Republica Moldova
Cea de-a XII-a ediție a Zilelor Filmului Românesc se va desfășura în perioada 17 septembrie - 10 octombrie 2026, la Chișinău și în alte zece localități din Republica Moldova, cu un program care include filme recente premiate la festivaluri internaționale, o retrospectivă Florin Piersic 90, proiecții pentru copii și întâlniri cu regizori și actor
Cineasta americană Sian Heder îi face 'vizibili pe cei invizibili' cu noul său film la Festivalul de la Toronto
Lungmetrajul 'Being Heumann', regizat de Sian Heder, câștigătoare a premiului Oscar, a deschis festivalul de la Toronto cu o poveste emoționantă despre persoane cu dizabilități care, prin voință, curaj și angajament de neclintit, au realizat imposibilul, transmite vineri Reuters. 'Being Heumann' spune povestea lui Judy He
Festivalul de Film de la Veneția 2026/Gael Garcia Bernal explorează masculinitatea și clasa socială în pelicula ''Hombre al Agua''
Actorul și cineastul mexican Gael Garcia Bernal a afirmat că teme precum paternitatea, clasa socială și criza masculinității au inspirat cel de-al treilea film al său în calitate de regizor, informează Reuters. Garcia Bernal a colaborat la scenariu, a regizat, produs și face parte din distribuția ''Hombre al Agua'', peliculă proiectată &i
Mostra de la Veneția 2026: Filmul 'Un bon petit soldat' analizează brutalitatea universului corporatist
Prin intermediul filmului său 'Un bon petit soldat', care concurează pentru trofeul Leul de Aur la Mostra de la Veneția, regizorul Stéphane Brizé afirmă că a dorit să expună 'brutalitatea' sistemului capitalist, însă din perspectiva unei femei care deține o funcție de conducere, spre deosebire de filmele sale anterioare, informează AFP.
VIDEO Expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux s-a deschis la Londra într-o atmosferă de 'tapestry-mania'
Expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux s-a deschis joi dimineață la British Museum din Londra, unde publicul poate să descopere de acum acest tezaur medieval care a stârnit un entuziasm excepțional în Regatul Unit, o țară cuprinsă de câteva săptămâni încoace de o veritabilă 'tapestry-mania' ('febră a tapiseriei'), informează
Agențiile de presă din Europa de Sud-Est își consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării
Cooperarea dintre agențiile de presă și schimbul de informații verificate au fost evidențiate drept instrumente importante pentru combaterea dezinformării și asigurarea accesului publicului la informații de calitate, în cadrul reuniunii Asociației Agențiilor de Presă Balcanice - Europa de Sud-Est (ABNA-SE), desfășurate miercuri la Trieste, informează ANSA.
Festivalul Internațional de Film de la Toronto vizează un public mai tânăr mizând pe premierele unor filme independente
Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF) își propune să atragă un public mai tânăr, care este interesat în principal de producții realizate în afara industriei de la Hollywood, prin orientarea atenției organizatorilor acestui eveniment cinematografic către filme independente, a declarat directoarea de programe a festivalului canad
Ultimul sezon al serialului TV 'Babylon Berlin', o oglindă tulburătoare a Germaniei de astăzi, va fi lansat joi
Sezonul final al serialului cult 'Babylon Berlin', care se concentrează pe ajungerea la putere a lui Hitler, are o rezonanță deosebită în Germania contemporană, care se confruntă cu o nouă ascensiune a extremei drepte, informează AFP. Joi, cel de-al cincilea sezon al acestei producții TV de referință va avea premiera pe platforma
Festivalul de Film de la Veneția 2026/''Union Town'', un documentar despre lupta muncitorilor din timpurile moderne
Premiată de două ori cu Oscar în categoria documentar pentru filmele sale despre clasa muncitoare americană, cineasta Barbara Kopple prezintă miercuri, în cadru Festivalului de Film de la Veneția, o nouă peliculă consacrată de data aceasta livratorilor, acești ''sclavi moderni'' ai societăților noastre, cum i-a numit regizoarea, relatează
Extinderea UE, libertatea presei și combaterea dezinformării, în centrul reuniunii ABNA de la Trieste
Reprezentanți ai agențiilor de presă din Balcani și din Europa de Sud-Est, reuniți la Trieste, discută miercuri despre extinderea Uniunii Europene, libertatea presei, diversitatea surselor de informare și combaterea dezinformării, în cadrul conferinței 'The Balkans Meet in Trieste'. Evenimentul este organizat de agenția italiană
Numirea ca interimari la conducerea SRTv și SRR a Sorinei Matei și a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR și a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marți seara în Monitorul Oficial. Aceștia sunt numiți în funcție pentru o perioadă de 60 de zile. Deciziile au fost adoptate marți în Birourile permanente ale Camerei și Senatului.
Mostra de la Veneția 2026: Penelope Cruz și Javier Bardem interpretează un cuplu în criză în filmul 'Bunker'
Actorii spanioli Penelope Cruz și Javier Bardem, care alcătuiesc unul dintre cele mai strălucitoare cupluri din industria cinematografiei, atât în viața reală, cât și pe marile ecrane, prezintă marți la Festivalul de Film de la Veneția mult așteptatul lungmetraj 'Bunker', ce relatează povestea unei căsnicii aflate în criză, pe fundalul
Tapiseria de la Bayeux, expusă la British Museum, îi va uimi pe vizitatori prin scenele de luptă și dimensiunile impresionante
Vizitatorii expoziției de la British Museum dedicate Tapiseriei de la Bayeux, al cărei prim lot de bilete s-a epuizat deja, ar trebui să se pregătească pentru ''realitatea brutală'' a scenelor de luptă și pentru a fi uimiți de dimensiunile acestei broderii vechi de 1.000 de ani, în contextul unui entuziasm tot mai mare înaintea inaugurării
Festivalul de la Veneția 2026/Alex Gibney spune că teama a umbrit realizarea documentarului său despre Elon Musk
Mulți oameni s-au temut prea tare să vorbească public despre Elon Musk, a declarat regizorul Alex Gibney, marți, cu ocazia prezentării documentarului său maraton despre celebrul antreprenor miliardar la Festivalul de Film de la Veneția, informează Reuters. Documentarul 'Musk', cu o durată de aproape patru ore, prezintă ascensiunea lui












