Puternicul seism din Myanmar a distrus numeroase pagode budiste

Mii de clădiri religioase au fost distruse în urma puternicului seism care a lovit vineri Myanmar, o țară majoritar budistă, informează DPA.
Peste 2.000 de mănăstiri și pagode doar din regiunea Sagaing s-ar fi prăbușit complet sau parțial, a scris luni pe Facebook Centrul internațional pentru educație budistă (IBEC).
Regiunea a fost grav afectată de seismul cu magnitudinea 7,7, care a provocat mii de decese.
Potrivit IBEC, este ''o pierdere importantă pentru budism'', iar seismul a fost unul dintre cele mai puternice produse vreodată în Sagaing.
Conforma relatărilor, multe structuri și statui budiste din al doilea cel mai mare oraș, Mandalay, precum și din faimosul Bagan, sit UNESCO, au fost de asemenea avariate. Cu toate acestea, nu se cunoaște cu exactitate amploarea pagubelor, mai ales în Bagan.
Potrivit World Monuments Fund, informațiile despre pagube sunt în curs de a fi culese, dar datele statistice din această țară în plin război civil sunt dificil de obținut.
Alături de templele Angkor din Cambodgia și Borobodur din Java, Bagan este unul dintre cele mai importante situri arheologice din întreaga Asia de Sud-Est.
În 2016, zeci de structuri dintre cele 3.000 datând din secolele al IX-lea și până în secolul al XIII-lea au fost avariate în urma unui seism cu magnitudinea 6,8. Orașul-templu face parte din patrimoniul UNESCO din 2019.
Aproape 90% din locuitorii Myanmar sunt budiști. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sudan/ Un centru de cercetare medicală unic în lume, distrus de război (OMS)
Singurul centru din lume dedicat cercetării micetomului, o boală tropicală infecțioasă care afectează în special populațiile defavorizate, a fost distrus la Khartoum de războiul care afectează Sudanul, a declarat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP. ''Centrul de cercetare asupra micetomului (MRC) a fost gra
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Peste 128.000 de persoane au trecut prin fața sicriului (Vatican)
Peste 128.000 de persoane au intrat începând de miercuri dimineață în Bazilica Sfântul Petru din Roma pentru un ultim omagiu la sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc, care a încetat din viață luni, la vârsta de 88 de ani, a anunțat vineri Vaticanul, transmite AFP.
Funeralii Papa Francisc/ Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif
Vaticanul face vineri ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă dimineață în Piața Sfântul Petru din Roma, credincioșii și turiștii având la dispoziție o ultimă zi pentru a aduce un ultim omagiu la sicriul deschis, transmite AFP. Majoritatea celor 50 de șefi de stat și 10 monarhi ca
Funeralii Papa Francisc/ Mormântul Papei Francisc, din marmură, va purta o singură inscripție: 'Franciscus'
Mormântul Papei Francisc, de la bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, va fi realizat din marmură și va purta o singură inscripție 'Franciscus', adică Francisc în latină, a anunțat joi Vaticanul, transmite AFP. Într-o scurtă declarație însoțită de o fotografie a proiectului, Vaticanul a anunțat că marm
Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite joi Vatican News. Cardinalul Kevin Farrell, Camerlengo al Bisericii Catolice, va conduce ritul sigilării sicriului Papei Francisc înainte de funeraliile ce se vor desfășura sâm
Serbia: 82:000 de litri de petrol s-au scurs dintr-o barjă în Dunăre
Aproximativ 82.000 de litri de petrol s-au deversat în timpul transferului pe o barjă pe Dunăre, la circa 20 km de capitala sârbă Belgrad, provocând un risc de poluare a fluviului, a confirmat joi pentru AFP institutul care analizează probele de apă. Incidentul a avut loc pe 21 aprilie la rafinăria din portul Pancevo, î
Funeralii Papa Francisc/ Mormântul Papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică, 27 aprilie
Mormântul papal de la bazilica Santa Maria Maggiore va putea fi vizitat începând din dimineața zilei de duminică, 27 aprilie, la o zi după ce Papa Francisc va fi înmormântat în biserica pe care o iubea, conform unui anunț făcut joi de directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, transmite ANSA. &nbs
Corpul maltratat și în degradare al unei jurnaliste ucrainene, decedată în captivitate în Rusia, repatriat în #Ucraina
Trupul tinerei jurnaliste ucrainene Viktoria Roșcina (28 de ani) a fost returnat Ucrainei, au anunțat joi responsabili de la Kiev, la peste șase luni după anunțul decesului său în detenție în Rusia în circumstanțe tulburi, relatează AFP și Meduza.io. 'Corpul său a fost restituit în cadrul unei recente repatrieri, la
Mexic: Drumuri blocate și vehicule incendiate în fieful unui cartel
Grupuri criminale au blocat miercuri drumuri și au incendiat vehicule în vestul Mexicului, în trei state în care un cartel puternic și grupuri criminale locale sunt în conflict, au informat autoritățile și media, relatează AFP. Ziarele mexicane au vorbit despre 'narcoblocaje' pentru a descrie amplificarea spectaculoasă a violenț
JD Vance minimalizează diferendele politice cu Papa și descrie drept norocoasă întâlnirea cu acesta
Vicepreședintele american JD Vance a minimalizat miercuri diferendele politice dintre administrația Trump și regretatul Papă Francisc declarându-se norocos că a avut una dintre ultimele întâlniri cu pontiful catolic înainte de decesul acestuia, transmit agențiile Reuters și EFE. Cei doi s-au întâlnit pentru scurt timp dumini
SUA: Un militar condamnat la șapte ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei
Un analist al serviciilor americane de informații militare a fost condamnat miercuri la șapte ani de închisoare pentru că a furnizat Chinei informații confidențiale despre armata SUA, armele și strategia acesteia, a anunțat Departamentul de Justiție (DoJ) al Statelor Unite, notează AFP. Korbein Schultz, arestat în martie 2024 la o
Mexic: 11 morți în urma unui accident rutier
În total, 11 persoane au murit și alte opt au fost rănite într-un accident rutier în statul Chihuahua din nordul Mexicului, au anunțat miercuri autoritățile, notează AFP. O camionetă a provocat coliziunea marți noaptea ieșind de pe banda sa pe o șosea între orașele Guachochi și Yoquivo, a declarat procurorul din Chihuah
Funeralii Papa Francisc/ 2.000 de jurnaliști acreditați pentru funeralii și conclavul pentru alegerea noului papă
Aproximativ 2.000 de jurnaliști au obținut acreditări de la Vatican în ultimele două zile pentru a acoperi funeraliile Papei Francisc și conclavul pentru alegerea unui nou suveran pontif, transmite miercuri ANSA care citează surse de la Vatican. Acestora li se adaugă cei aproximativ 500 de corespondenți de presă care acoperă în mod
Funeralii Papa Francisc/ Roma în stare de asediu
Roma se află sub asediu pentru înmormântarea Papei Francisc de sâmbătă. Orașul Etern și inima sa, Vaticanul, se pregătesc să primească sute de mii de credincioși și VIP-uri, inclusiv președintele american Donald Trump, în condiții de maximă securitate, transmite miercuri AFP. Aglomerată cronic de valurile de autoturisme, autobuze și veh
ECDC anunță că obiectivele intermediare privind lupta împotriva HIV și a hepatitei au fost ratate
Hepatita, HIV, tuberculoza și infecțiile cu transmitere sexuală, cum ar fi sifilisul sau gonoreea, continuă să reprezinte provocări importante pentru sistemele de sănătate din Europa, conform unui anunț făcut de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), transmite miercuri DPA. Deși aceste maladii pot fi prevenite, numărul de &icir