Mureş: Începe construcţia Muzeului "Gheorghe Şincai" la Râciu, localitatea natală a cărturarului
Muzeul Judeţean Mureş a anunţat, joi, începerea construcţiei Casei in memoriam Gheorghe Şincai în comuna Râciu, localitate în care cărturarul s-a născut în urmă cu 270 de ani, mai exact în 28 februarie 1754, acesta fiind unul dintre reprezentanţii de bază ai Şcolii Ardelene.
"În prezenţa autorităţilor locale, reprezentanţilor Muzeului Judeţean Mureş şi a constructorului, astăzi, 23 mai 2024, a avut loc şedinţa de lucru privind începerea execuţiei lucrărilor la Casa in memoriam Gheorghe Şincai din comuna Râciu. Un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Mureş (...). În crearea naţiunii moderne la români, majoritatea istoricilor recunosc importanta învăţaţilor Şcolii Ardelene, din rândul cărora a făcut parte şi Gheorghe Şincai. Prin opera sa, de lingvist, filolog, teolog şi istoric, Gheorghe Şincai s-a numărat printre părinţii naţiunii române moderne. Cartea 'Hronica românilor şi a mai multor neamuri' reprezintă prima sinteză de istorie a românilor. Împreună cu Samuil Micu, Gheorghe Şincai a tipărit prima gramatică a limbii române, 'Elementa linguae daco romanae sive valachice', apărută la Viena în anul 1780. Ca inspector al 'şcolilor naţionale unite' din toată Transilvania, Gheorghe Şincai a organizat peste 300 de şcoli, pentru care a tipărit numeroase manuale didactice", a arătat Muzeul Judeţean Mureş, pe Facebook.
Primarul comunei Râciu, Ciprian Belean, declara recent jurnaliştilor că ideea construirii unui muzeu sau a unei case în memoria cărturarului Gheorghe Şincai s-a născut în timpul unei expediţii la Svinica, în Slovacia, locul unde este îngropat cărturarul.
"La Svinica am amenajat o piatră funerară în memoria marelui nostru cărturar, născut la Râciu. Atunci mi-am pus problema că noi îl avem pe Şincai, care este între întemeietorii Şcolii Ardelene, cu peste 300 de şcoli înfiinţate, şi nu avem în comuna lui natală o casă memorială sau un muzeu. Am avut discuţii cu cei de la Consiliul Judeţean Mureş şi Muzeul Judeţean, care au fost foarte deschişi", a declarat primarul Ciprian Belean.
Casa in memoriam Gheorghe Şincai va fi construită de Muzeul Judeţean Mureş în comuna Râciu, în urma unei investiţii de peste două milioane de lei, aprobată de Consiliul Judeţean Mureş, în curtea Casei de Cultură, pe un teren cu o suprafaţă de 568 metri pătraţi.
"Va fi o construcţie de la zero. Noi ne-am documentat cum a arătat casa lui Gheorghe Şincai, pentru că nu mai există casa şi atunci nici n-am putut să facem o casă memorială. Sperăm de anul acesta să ne apucăm de lucru şi, dacă Dumnezeu ne ajută, anul viitor se va finaliza. Dorim ca acest muzeu memorial să fie inclus în circuitul turistic şi în circuitul turistic şcolar. Când eram elev, mergeam la Coşbuc sau la Rebreanu în judeţul Bistriţa-Năsăud sau în alte zone, aşa ne dorim ca acest muzeu să intre în circuitul şcolar, iar elevii vor putea veni şi la Râciu, la Gheorghe Şincai", a precizat primarul.
El spune că muzeul va găzdui o expoziţie care să reflecte aspecte reprezentative din viaţa şi opera cărturarului Gheorghe Şincai.
Gheorghe Şincai s-a născut la Râciu în 28 februarie 1754 şi a decedat în 2 noiembrie 1816, în localitatea Svinica din Slovacia, însă locul în care a fost îngropat nu mai există, întrucât vechiul cimitir unde se afla mormântul cărturarului român a fost bombardat în 1944 şi multe dintre morminte au fost distruse sau strămutate. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciocan: Ministerul Culturii susține cu 500.000 de lei promovarea la Oscar a filmului 'Fjord' regizat de Cristian Mungiu
Filmul 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar. 'Îl susținem. O să dau două exemple: filmul care acum este favorit - și o să zic doar țara, Spania (drama spaniolă 'La Bola Negra', regia Javier Cal
Ministrul Culturii despre tabloul de Grigorescu înregistrat cu valoarea de 3,5 lei: Este o eroare umană, va fi corectată
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, marți seară, că evaluarea la 3,5 lei a tabloului 'Peisaj' de Nicolae Grigorescu de la Muzeul Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' reprezintă o eroare umană, care va fi corectată. 'Este o eroare. Bineînțeles că este o eroare. Bineînțeles că acel Grigorescu a
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la Chișinău, pe 2 noiembrie
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat pe 2 noiembrie, la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea de Studii Europene din Moldova.
Sibiu: Festivalul Astra Film continuă online cu o selecție de 35 de filme documentare, până pe 8 noiembrie
O selecție de 35 de filme documentare, dintre care șase premiate la Astra Film Festival 2026, poate fi urmărită online până pe 8 noiembrie, pe întreg teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Abonamentul Astra Online Pass costă 150 de lei și oferă acces la 30 dintre filmele incluse în sel
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie - la Colchester și Londra
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie revine la Colchester, pe 28 și 29 noiembrie, și Londra, în perioada 2 - 7 decembrie, pentru a promova cinematografia din țara noastră, a celebra Ziua Națională și a consolida legăturile dintre cineaști și publicul britanic. La Londra, festivalul se va deschide pe 2 decembrie cu premiera britanică a fil
Orchestra CEMAN, formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, concertează la București, Craiova și Pitești
Orchestra CEMAN (Central European Music Academies Network), formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, susține în România turneul de toamnă 'Dincolo de granițe'. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, concertele vor avea loc la București, pe 30 octombrie, la Craiova, pe 1 noiembrie, și la Pitești, pe 2 noiembrie, de la or
AnulBrâncuși/Gorj: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu
Peste 300 de persoane participă, marți, la o procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Turneul 'Bella voce, Bella musica': Leontina Văduva și Cătălin Răducanu - serie de opt concerte
Soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu revin cu a doua ediție a turneului 'Bella voce, Bella musica', urmând să susțină opt concerte în țară și în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, turneul a început cu o avanpremieră la Institutul Cultural Român din Londra, pe 14 octombrie
AnulBrâncuși/Gorj: Participanții la Conferința 'Filosofia Formei' au subliniat importanța critică a conservării permanente a Ansamblului 'Calea Eroilor'
Participanții la Conferința Internațională 'Filosofia Formei', desfășurată la Târgu Jiu, au adoptat, la încheierea evenimentului, o declarație prin care reafirmă valoarea universală a operei lui Constantin Brâncuși, considerată un reper al modernismului și al filosofiei formei pure, și susțin continuarea dialogului interdisciplinar dintre artă, filo
Spectacolul 'K-Pop Forever!' - de la ora 20:00, la Romexpo
Spectacolul 'K-Pop Forever!', inspirat de universul K-Pop Demon Hunters, care aduce pe scenă muzica, coregrafiile și estetica unora dintre cele mai iubite nume din industrie, are loc marți, la Romexpo. Potrivit Eventim, se vor prezenta hituri emblematice ale scenei coreene: de la melodiile care au transformat BTS în lideri mondiali, la carisma Bl
Bihor: Concertul vocal-simfonic 'Clopotele', prezentat joi de Filarmonica de stat Oradea, în preajma Luminației
Filarmonica de Stat Oradea va prezenta, joi, un concert vocal-simfonic dedicat Sărbătorii Tuturor Sfinților și Luminației, marcate la începutul lunii noiembrie în comunitatea catolică, evenimentul propunând publicului o reflecție muzicală asupra vieții, morții, spiritualității și memoriei celor dispăruți, a informat, marți, instituția de cultură.
Catalogul donației și expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste', lansat la MNIR
București, 26 oct /Agerpres/ - Muzeul Național de Istorie a României a lansat luni seară catalogul expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste'. Volumul reunește o selecție de obiecte și documente din colecția donată muzeului de artistă. Evenimentul a marcat și aniversarea Corinei Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949.
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Ministerul Culturii: Attila Kim - numit Comisar al României pentru participarea la Bienala de artă de la Veneţia
Arhitectul Attila Kim este noul Comisar al României pentru participarea la Expoziția Internațională de Artă - La Biennale di Venezia. ''Attila Kim a fost numit de către ministra Culturii, Ioana Ciocan, Comisar al României pentru participarea la cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - La Biennale di Venezi













