logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi - Festivalul Serilor Filmului Românesc: Aproximativ o mie de persoane au venit la gala de deschidere

Image

Aproximativ o mie de persoane au venit, miercuri seară, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a lua parte la deschiderea celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), 9 - 13 august, care în acest an este dedicată actriţei de teatru şi film Tora Vasilescu.

Este prima apariţie feminină în acest festival, iar Tora Vasilescu, invitată specială, va fi sărbătorită la Iaşi alături de colegi de scenă, prieteni şi iubitori ai filmului românesc, în oraşul căruia deja i-a transmis mesajul "Ia'şi de la mine toată dragostea mea".

"După 13 ediţii în care am aniversat, aici, la Iaşi, actori, regizori, a venit rândul unei actriţe, unei doamne din toate punctele de vedere. Sunt convins că dumneavoastră, cei prezenţi în public în această seară, v-aţi hrănit de fiecare dată cu rolurile pe care le-a interpretat fie în film, fie în teatru. Când spun numele invitatei de onoare din acest an, spun film. Film de calitate, film bun. O personalitate, o figură cu totul şi cu totul aparte, care de fiecare dată umple ecranul. E o persoană care şi astăzi e foarte atentă la ceea ce se întâmplă în domeniu, chiar dacă s-a retras din activitate. E mereu cu dragoste faţă de artişti. I-a iubit şi îi iubeşte. Sunt peste 50 de filme, zeci de roluri în piese memorabile de teatru", a spus organizatorul SFR, Andrei Giurgia.

Marea actriţă de teatru şi film Tora Vasilescu a primit trofeul festivalului.

"Admiraţie, recunoştinţă şi iubire. Toate formează o sinceră şi specială reverenţă cinematografică rostită în Iaşiul filmului românesc. Povestea SFR a prins contur cu fiecare probă de microfon, ca o cursă spre occidentul artei, care se face cu sacrificii. Avem o lume mai frumoasă pentru că existaţi şi trăiţi în ea. Iaşiul face o reverenţă în faţa dumneavoastră pentru o Românie întreagă", este mesajul transmis Torei Vasilescu de organizatorii SFR în momentul înmânării trofeului.

 

 

Foto: (c) Daniela Malache/AGERPRES  


Un Premiu de Excelenţă al SFR14 a fost înmânat marii artiste Corina Chiriac, care a ţinut un concert extraordinar în deschiderea galei. Timp de mai bine de o oră, Corina Chiriac nu doar a "oprit timpul" pentru publicul de toate vârstele, dar l-a şi plimbat pe "Strada Speranţei", amintind că "Mama, doar mama" şi "Banii n-aduc fericirea, mult mai de preţ e iubirea", şi a dansat în mijlocul spectatoarelor entuziasmate de versurile unui alt şlagăr, "Raţa".

 

 

Sursa foto : Serile Filmului Romanesc/Facebook 


La gala de deschidere a festivalului a fost prezentă şi Raluca Turcan, ministrul Culturii, care a apreciat organizarea unui astfel de festival de film românesc.

 

 

Sursa foto : Serile Filmului Romanesc/Facebook 


"Remarcabil mi se pare faptul că v-aţi gândit la două teme semnificative: geniul feminin, distincţia feminină, într-o lume marcată de tensiune şi poate de învrăjbire socială, şi în acelaşi timp cooperarea cu artiştii şi instituţiile culturale din Republica Moldova, o inspiraţie pentru care aveţi un rol deosebit. Dragi organizatori, vă îndemn să admirăm distincţia şi eleganţa doamnelor care vor fi premiate în cadrul acestui festival, să urmărim proiecţiile şi să oferim aplauzele noastre organizatorilor", a declarat Raluca Turcan.

Festivalul Serile Filmului Românesc - ediţia a XIV-a se desfăşoară în perioada 9-13 august în mai multe locaţii din Iaşi.

 

 

Foto: (c) Daniela Malache/AGERPRES  


Ediţia din acest an reuneşte peste 60 de invitaţi, printre care Irina-Margareta Nistor, Nae Caranfil, Alexandru Papadopol, Tania Popa, Iura Luncaşu, Florin Aioane, Ana Radu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel, Ion Sapdaru, Paul Negoescu, István Teglas, Sebastian Mihăilescu, Andrei Tănase, Barbu Bălăşoiu, Iulia Rugină, Sorin Lupaşcu, Alexandru Solomon, Nora Iuga, Carla Teaha, Laurenţiu Damian.

 

 

Foto: (c) Daniela Malache/AGERPRES 


În aceste zile, spectatorii SFR14 o vor putea vedea pe Tora Vasilescu în numeroase roluri remarcabile: "Cursa" (regia Mircea Daneliuc), 1975; "Sosesc păsările călătoare" (regia Geo Saizescu), 1984; "Cuibul de viespi" (regia Horea Popescu), 1987; "Şobolanii roşii" (regia Florin Codre), 1991; "Occident" (regia Cristian Mungiu), 2002.

 

 

Foto: (c) Daniela Malache/AGERPRES  


Tot în cadrul SFR, spectatorii mai pot participa la evenimente dedicate actorului ieşean Teodor Corban, artistului Ion Popescu Gopo, pentru a marca 100 de ani de la naşterea sa, dar şi regizorului Lucian Pintilie, la 90 de ani de la naştere.

Tot anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea regizorului Liviu Ciulei, iar echipa festivalului a anunţat o proiecţie specială a filmului ''Pădurea spânzuraţilor'', unde invitată specială va fi actriţa Mariana Mihuţ, care va vorbi despre moştenirea şi impactul pe care Liviu Ciulei le-a avut în lumea cinematografiei şi culturii româneşti.


Spectatorii pot urmări şi filmul de debut al regizorului Nae Caranfil, "E pericoloso sporgersi", într-o variantă restaurată digital, la 30 de ani de la premieră.

Nu în ultimul rând, iubitorii de film vor avea ocazia să vizioneze avanpremierele a opt filme: "Încă două lozuri' (regia Paul Negoescu), "S.B.C.R.D.F" (regia Iura Luncaşu), "Între revoluţii" (regia Vlad Petri), "Mammalia" (regia Sebastian Mihăilescu), "Tigru" (Andrei Tănase), "Playback" (regia Iulia Rugină), "Arsenie. Viaţa de apoi" (regia Alexandru Solomon) şi "De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin" (regia Carla Teaha).

Potrivit organizatorilor SFR, în cadrul acestei ediţii va rula în premieră filmul "Chipuri: Victor Rebengiuc", în care regizorul Laurenţiu Damian îşi expune ideea despre rolurile abordate de maestrul Victor Rebengiuc. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto din deschidere: Serile Filmului Romanesc/Facebook

Afisari: 189

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 15-10-2026 05:10

Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României

Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio

Cultura - Media 15-10-2026 05:02

Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București

O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer

Culte 14-10-2026 22:38

Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.

Cultura - Media 14-10-2026 19:20

Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''

Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba

Cultura - Media 14-10-2026 18:54

Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad

Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,

Cultura - Media 14-10-2026 17:04

REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)

Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c

Cultura - Media 14-10-2026 15:40

Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare

Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare

Culte 14-10-2026 14:51

Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate

Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.

Cultura - Media 14-10-2026 13:52

Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027

Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea

Cultura - Media 14-10-2026 12:41

Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei

Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar

Cultura - Media 14-10-2026 12:36

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic

Cultura - Media 14-10-2026 12:23

Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz

Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.

Cultura - Media 14-10-2026 11:29

Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici

Cultura - Media 14-10-2026 10:42

Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși

Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int

Cultura - Media 14-10-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor

Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea