logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Politologul Ioan Stanomir: Vladimir Putin are mulţi simpatizanţi şi în Occident şi în România

Image

Politologul Ioan Stanomir a afirmat vineri la Bookfest că Vladimir Putin are mulţi simpatizanţi şi în Occident şi în România, aceştia recrutându-se "şi de la stânga extremă şi de la dreapta extremă".

"Această carte e cu siguranţă o carte model din perspectivă metodologică şi etică. Metodologic este o carte impecabilă pentru că acoperă toate sectoarele interne şi externe ale domniei lui Vladimir Putin şi impecabilă etic pentru că ea explică rădăcinile istorice şi antropologice ale răului rus şi sovietic. Aici este o discuţie foarte amplă fiindcă Vladimir Putin are mulţi simpatizanţi şi în Occident şi în România. Şi, în mod interesant, ei se recrutează şi de la stânga extremă şi de la dreapta extremă. Şi în momentul în care, Doamne fereşte, invoci faptul că în Rusia există o problemă mai veche de Vladimir Putin care este şi responsabilă pentru apariţia lui Vladimir Putin, vei fi acuzat şi dintr-o parte şi din alta că ai o gândire esenţialistă şi dai vina pe poporul rus", a spus Stanomir.

Stanomir, care a participat la lansarea cărţii "Cartea neagră a lui Vladimir Putin", apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Iulian Comănescu, cu o prefaţă de Thierry Wolton, a susţinut că societatea rusă e una diferită de societăţile occidentale şi că, din păcate, deocamdată, democraţia nu este bine-venită în Rusia.

El a arătat însă că, departe de a da vina pe poporul rus, "întrebarea fundamentală este în ce măsură statul rus se află într-o simbioză cu poporul rus".

"Aceasta este într-adevăr o problemă foarte delicată şi până la ce punct poporul rus însuşi susţine şi se recunoaşte în acest regim. Regimul lui Vladimir Putin trebuie luat în serios pentru că este un regim care recuperează nu doar moştenirea sovietică, ci merge mult mai deoparte în timp, fiindcă Vladimir Putin a reuşit ceea ce ideologilor sovietici nu le putea reuşi, anume să unească autoritarismul ţarist cu centralizarea de tip sovietic. Aceasta este una din explicaţiile forţei sale de atracţie. Pentru că la baza ideologiei lui Putin se află, evident, naţionalismul radical rus, care s-a desfăşurat mult înainte de 1917 şi în al doilea rând este o altă componentă, dimensiunea sovietică", a explicat politologul.

Stanomir l-a descris pe Putin drept "un om sovietic, care s-a format, aşa cum demonstrează această carte, în climatul de violenţă, de promiscuitate morală, de 'securism', care era climatul Uniunii Sovietice de după al Doilea Război Mondial".

"Şi tot ceea ce pe unii i-a surprins este perfect inteligibil în logica lui Vladimir Putin, fiindcă Vladimir Putin este violent, este vulgar şi agresiv, pentru că asta este lumea în care a crescut. Cine are o minimă memorie despre timpurile sovietice ştie că pe lângă înalta cultură a pianiştilor, a balerinilor, a cineaştilor, a scriitorilor, exista şi cultura, la fel de bine dezvoltată, a bătăuşilor, a asasinilor şi a activiştilor de partid. Vladimir Putin şi-a dorit, cum demonstrează această carte, să fie agent secret, n-a reuşit să fie James Bond, dar a reuşit, în cele din urmă, să inoculeze în societatea rusă această fascinaţie morbidă pentru autoritarism, pentru agresivitate şi pentru măreţia sovietică", a spus analistul.

El consideră că acest lucru a fost posibil dat fiind faptul că societatea rusă şi cea sovietică au în comun o elită care, practic, "s-a reprodus" cu mare uşurinţă după pragul lui 1990 - 1991.

Pentru Ioan Stanomir, această carte este una "despre o anumită parte a Rusiei".

"Rusia, fiind o societate atât de complicată, nu trebuie privită caricatural, pentru că, să nu uităm, contemporan al lui Brejnev era Andrei Saharov, care a făcut atât de multe pentru onoarea Rusiei şi care a fost printre marii critici democratici ai autoritarismului comunist. Au existat Varlam Şalamov, Ana Ahmatova, Osip Mandelştam, Nadejda Mandelştam. Adică este o eroare grosolană să suprapui figura acestor tirani peste creativitatea rusă. Dar nu este mai puţin adevărat că o parte, aş spune eu, covârşitoare a publicului rus, imaginea pe care o au despre ţara lor şi despre leadership se confundă cu imaginea pe care o au despre Rusia şi despre leadership Vladimir Putin", a spus Stanomir.

Aceasta şi explică de ce, spune analistul, la un an şi jumătate aproape de la începerea războiului, societatea rusă nu a fost capabilă să articuleze un răspuns "limpede şi critic" la adresa acestei agresiuni.

"Unii s-au exilat, alţii sunt închişi, dar majoritatea poporului rus este, să recunoaştem, în spatele conducătorului. Au fost cel puţin două mobilizări, sunt zeci, sute de mii de victime în Rusia. Numai din Grupul Wagner se estimează că au murit 40.000 de oameni. Şi e adevărat, veţi spune, sunt condamnaţi luaţi din închisori, dar sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Iar o societate care acceptă cu seninătate ca între 50.000 şi 200.000 de oameni să moară, să nu existe niciun fel de dezbatere publică, este o societate aparte. Nu neapărat o societate malefică, dar o societate diferită de societăţile occidentale", a arătat analistul.

Stanomir a susţinut că, având în vedere aceste aspecte, "cu cât vom înţelege mai repede acest lucru, cu atât vom elimina orice fel de iluzii cu privire la posibilitatea de a exporta democraţia acolo unde ea nu este bine-venită".

"Din păcate, deocamdată, democraţia nu este bine-venită în Rusia şi speranţele noastre se leagă nu de o democratizare cu o baghetă magică, ci de reducerea potenţialului de agresivitate şi a potenţialului criminal al Rusiei", a apreciat Ioan Stanomir.

Potrivit poetei şi activistei civice Ana Blandiana, prezentă la lansarea moderată de Sabina Fati, "concepută în acelaşi format precum 'Cartea neagră a comunismului', nu doar cu marile ei dezvăluiri şi concluzii, ci şi cu marile dezbateri pe care le-a declanşat pe întreg continentul, şi reunind şi de această dată vocile celor mai importanţi specialişti în domeniu, 'Cartea neagră a lui Vladimir Putin' este o bine-venită continuare a volumului de referinţă din 1997 şi plasează personajul de la Kremlin printre consecinţele comunismului, nocive şi neepuizate încă, aşa cum într-un basm popular românesc leşul balaurului se dovedeşte mai periculos decât balaurul". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: Bookfest/facebook.com

Afisari: 39

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 11-10-2026 07:00

Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif

Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.

Cultura - Media 10-10-2026 14:24

Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea

O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr

Cultura - Media 09-10-2026 19:02

AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei

Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î

Cultura - Media 09-10-2026 15:39

REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'

Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol

Culte 09-10-2026 15:17

Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți

Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a

Cultura - Media 09-10-2026 10:34

AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)

Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original

Culte 09-10-2026 10:09

Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)

Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A

Cultura - Media 08-10-2026 19:30

AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan

Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo

Culte 08-10-2026 17:17

Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor

Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.

Cultura - Media 08-10-2026 16:55

Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie

Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.

Cultura - Media 08-10-2026 16:28

Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare

Cultura - Media 08-10-2026 16:06

MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri

Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe

Cultura - Media 08-10-2026 14:38

Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală

UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum

Cultura - Media 08-10-2026 13:55

ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo

Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic

Cultura - Media 08-10-2026 13:10

Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă

Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea