Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Pacientele vor putea fi însoțite în timpul travaliului și nașterii - inițiativa USR a primit raport de admitere în Comisia de sănătate din Camera Deputaților
Inițiativa legislativă depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, care consolidează drepturile pacientelor în perioada sarcinii, a travaliului și a nașterii, a primit raport de admitere cu unanimitate de voturi din partea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților. Proiectul, adoptat anterior de Senat cu o majoritate covârșitoare de voturi, face astfel un nou pas important spre adoptarea sa.
Inițiativa urmărește să contribuie la un sistem medical mai atent la nevoile femeilor și la respectarea drepturilor acestora, pornind de la experiențele și preocupările exprimate de numeroase paciente care au semnalat nevoia unui nivel mai ridicat de intimitate, respect și siguranță în timpul sarcinii, travaliului și nașterii.
'Mii de femei din România au născut singure, în timp ce omul pe care și-l doreau lângă ele aștepta pe hol, doar fiindcă așa scria în regulamentul maternității. Într-o maternitate partenerul putea intra în sala de naștere, în alta nu avea voie nici în salon, iar multe femei nășteau în saloane comune, fără nicio perdea între ele. Legea spune limpede că lipsa resurselor sau felul în care e organizat spitalul nu mai pot fi motive pentru a refuza aceste drepturi, cu excepția situațiilor justificate medical.
Proiectul s-a născut din dezbaterea despre violența obstetricală pe care am organizat-o în Parlament, din poveștile femeilor care au trecut prin naștere singure, speriate și fără să fie întrebate nimic. Am pornit de la ele și am ajuns, pas cu pas, la o lege votată de toate partidele din comisii', spune senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu.
Inițiativa clarifică și consolidează drepturile pacientelor în maternități, în special în ceea ce privește protejarea intimității și posibilitatea de a beneficia, la cerere, de sprijinul unei persoane alese pe durata travaliului și a nașterii. Totodată, proiectul introduce garanții suplimentare pentru respectarea demnității și a drepturilor pacientelor pe întreaga perioadă a îngrijirii medicale.
Proiectul urmează să intre în etapa dezbaterilor și a votului în plenul Camerei Deputaților, care este camera decizională.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.