logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

VIDEO Proiectul României la Expoziţia Internaţională de Arhitectură de la Veneţia 2023 - prezentat public la Biblioteca Naţională

Imagine din galeria Agerpres

Proiectul ''Acum-Aici-Acolo'', desemnat câştigător în urma Concursului Naţional pentru reprezentarea României la cea de-a 18-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură Biennale di Venezia, a fost prezentat public, joi, la sala Symposium a Bibliotecii Naţionale a României.
 


Preşedintele Uniunii Arhitecţilor, Ileana Tureanu, şi-a exprimat încrederea că publicul internaţional va vizita pavilionul românesc.
 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


"Alianţa dintre Arhitectură şi Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii vine şi propune acum un pavilion care, în sfârşit, arată publicului internaţional şi capacităţile inteligenţei româneşti. Am fost cu toate bubele şi păcatele noastre, acum mergem cu inteligenţa românească la Veneţia. Sunt convinsă că vom găsi un public căruia să-i spună ceva şi acest pavilion. Greul de-abia acum începe", a spus Ileana Tureanu.

 

Secretarul de stat Andrei Novac din Ministerul Afacerilor Externe a dat asigurări că, în anul în care se împlinesc 85 de ani de când România are un pavilion propriu la Veneţia, în Giardini, acesta va fi renovat astfel încât România să poată fi reprezentată la cel mai înalt nivel.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


"Într-adevăr, începând de anul trecut, împreună cu domnul comisar (Comisarul participării României la cea de-a 18-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia, arh. Attila Kim, n.r.) am întreprins toate demersurile în aşa fel încât cred că în mai puţin de câteva zile echipele de lucru vor intra în pavilionul României, astfel încât, în momentul în care va începe ediţia din acest an a Bienalei de la Veneţia, acesta să fie adus la cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte sistemele de ventilare. Va fi o renovare extinsă faţă de tot ce s-a întâmplat până acum, în aşa fel încât România să poată fi reprezentată şi artiştii participanţi, atât la bienalele de artă, cât şi la cele de arhitectură, să nu mai fie nevoiţi să aducă contribuţii, să spunem din zone private, pentru a renova Pavilionul României", a spus Novac.

El a arătat că pe pavilionul României din Giardini va exista o placă din bronz care să amintească faptul că Nicolae Iorga a "demarat procedurile şi a obţinut acest spaţiu".

"Mă bucur că Bienala de Arhitectură ne oferă o ocazie pe care ar trebui să o folosim mai adesea, şi anume că arhitectura reprezintă, între domeniile culturale, un foarte bun promotor al culturii române prin reprezentanţii săi, prin arhitecţi, prin proiecte de patrimoniu foarte importante şi cred că trebuie să ştim să valorificăm mai mult aceste oportunităţi pe care acest domeniu ni le oferă şi de asemenea pe care arhitectura ni le oferă ca prilej de proiecte interdisciplinare, aşa cum este şi cel la care ne referim astăzi ca proiect câştigător care va reprezenta România", a afirmat, la rândul său, preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman.

Secretarul de stat Diana Baciuna din Ministerul Culturii a reiterat sprijinul acordat artiştilor de către instituţia pe care o reprezintă.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


"Ministerul Culturii a sprijinit, sprijină şi va sprijini artiştii. Încurajăm pe toţi specialiştii din zona culturală să participe la ediţiile viitoare şi să depună proiecte inovatoare şi moderne. Cred cu tărie că România are creatori de valoare, care merită să fie cunoscuţi nu doar pe plan naţional, ci şi pe plan internaţional", a spus Diana Buciuna.

La eveniment a fost prezent Comisarul participării României la cea de-a 18-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia, arh. Attila Kim, directorul Muzeul Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida"- partenerul principal al proiectului, Laura Albani, ca şi arhitectul Emil Ivănescu, curatorul şi coordonatorul proiectului "Acum-Aici-Acolo, împreună cu echipa sa: Simina Filat, arh. Cătălin Berescu şi arh. Anca Păsărin.

***
Potrivit autorilor, pornind de la tema ediţiei curatoriate de Lesley Lokko, "The Laboratory of the Future", care are în centru Africa în ipostaza de protagonist al viitorului, proiectul românesc "Acum-Aici-Acolo" propune "soluţii inovatoare".

Expoziţia, realizată cu concursul Muzeului Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", este o cercetare a mediului social şi profesional românesc, în care profesia de arhitect se extinde şi capătă o altă influenţă în societate.

Cercetarea aduce în prim plan 100 de iniţiative româneşti locale bazate pe multidisciplinaritate creativă, prin care arhitectul, designerul, urbanistul, peisagistul lucrează alături de antreprenor, cercetător şi cetăţeni pentru a aduce un "mai bine" mediului în care trăiesc.

Conform echipei proiectului câştigător, Pavilionul din Giardini va fi transformat într-un "mare accelerator de idei", construind un mediu "inspiraţional" generat de invenţii şi inovaţii pierdute de vreme, dar mereu actuale, alături de iniţiativele analizate ale generaţiilor mai tinere de arhitecţi care se implică în mod direct în transformarea realităţii imediate.

Acestea aduc ideile legate de tehnologie, de tehnică, de invenţii, foarte aproape de acelea de arhitectură, de spaţiu locuibil, de necesar de viaţă, prin intermediul a 10 teme de analiză, fiecare temă prezentând câte 10 studii de caz, printre care se numără o serie de inovaţii realizate de mari nume ale ştiinţei şi tehnicii româneşti precum Henry Coandă sau Iustin Capră, "adevărate pedagogii alternative la modul tradiţional de educare, dar şi de vieţuire şi de consum urban".

Proiectul "Acum-Aici-Acolo" doreşte să exprime, potrivit autorilor, modul prin care tinerele generaţii de arhitecţi români transformă profesia de arhitect, dintr-un "specialist al planşetei" către unul al colaborării, comunicării, antreprenoriatului, socialului, tehnologiei, cercetării multidisciplinare pentru a putea răspunde mai bine provocărilor prezentului şi viitorului.

Acesta va fi expus, în perioada 20 mai - 26 noiembrie, în Pavilionul României - Giardini şi la Noua Galerie ICRCU, în faţa căreia va fi amplasată o instalaţie.

În galeria ICR, cercetarea va analiza nevoia şi educaţia oamenilor de a reintegra şi de a recâştiga natură în oraşele dense.

"La ICR va fi analizată zona de agricultură şi 'FutureFood', adică modul cum vom gândi hrana în viitor şi foarte mult accent pe banca genetică de seminţe. Pentru că noi avem nişte lucruri foarte interesante, suntem o ţară agrară şi nu multe ţări au bancă genetică", a declarat Emil Ivănescu.

Pe de altă parte, în piaţa din faţa galeriei, o instalaţie urbană va asigura timp de şase luni expoziţii permanente ale studenţilor arhitecţi aparţinând şcolilor româneşti, cu proiecte prin care toate aceste teme propuse la Bienală sunt analizate şi reprezentate.

Expoziţia va fi prezentată şi publicului din România la Bienala de Arhitectură Bucureşti şi la Romanian Design Week.

În 2020, România a fost reprezentată la Bienala de Arhitectură de la Veneţia de proiectul "Fading Borders", semnat de Irina Meliţă, Ştefan Simion, Cristian-Andrei Bădescu, Ştefania Hîrleaţă şi Radu Tîrcă.

Bienala de Arhitectură de la Veneţia este un eveniment internaţional de prestigiu ce ilustrează un dialog cultural de mare amploare între ţările lumii. Ediţia din 2023 a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia se va desfăşura în perioada 20 mai - 26 noiembrie, cu previzionare pentru specialişti şi presă în zilele de 18 şi 19 mai. Organizatorii reprezentării României la cea de-a 18-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia sunt: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 27-01-2025 10:56

Furt artefacte/ Muzeul Național Brukenthal - închis de luni până vineri pentru conștientizarea protejării patrimoniului

Muzeul Național Brukenthal va fi închis de luni până vineri, într-o campanie numită 'Și tu ai fost jefuit! Muzeele contează!', prin care atrage atenția asupra protejării patrimoniului cultural național, informează un comunicat de presă. 'Și tu ai fost jefuit! Muzeele contează! O campanie a Muzeului Național Bruken

Cultura - Media 27-01-2025 09:37

Furt artefacte/ Managerul Muzeului Național Brukenthal cere ca Jandarmeria să păzească muzeul din Sibiu

Managerul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Alexandru Chituță, insistă ca acest muzeu, cel mai vechi din România, să fie păzit de jandarmi, ceea ce ar spori siguranța și ar reduce cheltuielile, potrivit unui comunicat de presă. 'În mai multe rânduri am atras atenția decidenților politici că Muzeele sunt importante n

Cultura - Media 27-01-2025 09:18

Furt artefacte/Președintele Rețelei Naționale a Muzeelor susține că în România nu se putea face o expoziție ca în Olanda

Președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România, Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA din Sibiu, susține că muzeul din Olanda din care s-au furat cele patru piese de tezaur 'este probabil de zece ori mai dotat decât orice muzeu național din România', motiv pentru care o expoziție ca aceasta a fost posibilă acolo, și nu în țar

Cultura - Media 27-01-2025 08:22

Buzău: Muzeul Județean organizează ''Despre portrete #2'', un studiu al figurii umane cu artiști internaționali

Muzeul Județean Buzău organizează expoziția internațională de grup 'Despre portrete #2', eveniment având ca temă studiul figurii umane, reunind artiști din spații geografice diferite, dar și din generații diferite. Potrivit Muzeului Județean Buzău, evenimentul se desfășoară în perioada 28 ianuarie - 28 februarie iar expoziț

Cultura - Media 27-01-2025 05:15

Reprezentanțele ICR comemorează victimele Holocaustului; au loc proiecții de filme, lansări de carte, expoziții și dezbateri

Reprezentanțele ICR din întreaga lume marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului prin proiecții de filme, lansări de carte, expoziții și dezbateri. *** Pe 27 ianuarie, de la ora 19,00, Institutul Cultural Român invită publicul în Sala Mare din Aleea Alexandru nr. 38, la prezentarea proiectul

Cultura - Media 26-01-2025 13:58

REPORTAJ/Cluj: Atlantidele Europei, prezentate într-o expoziție găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Sate scufundate în apă sau pământ, apoi în uitare, cu casele lor și cu tot cu viețile celor care le-au însuflețit, fac obiectul unei interesante expoziții deschise la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, sub titlul 'Atlantida. Lumi pierdute'.  

Cultura - Media 26-01-2025 13:07

Furt artefacte/Secretar de stat Diana-Ștefana Baciuna: O reală lovitură adusă istoriei noastre

Secretarul de stat Diana-Ștefana Baciuna afirmă că furtul pieselor de tezaur românești de la Muzeul Drents din Assen, Regatul Țărilor de Jos, reprezintă o lovitură adusă istoriei noastre și moștenirii culturale a poporului român. 'La nivelul Minister

Cultura - Media 26-01-2025 11:45

Furt artefacte/Turcan: Sunt lucruri ciudate; infractorii au folosit dinamită și au sustras câteva piese

Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan a declarat că sunt 'lucruri ciudate' în cazul furtului pieselor din tezaurul dacic, menționând că atenția merită îndreptată spre faptul că infractorii au folosit dinamită, că au sustras doar câteva bunuri de tezaur și că există o suspiciune legată faptul că acest jaf s-a întâmplat &

Cultura - Media 26-01-2025 08:51

Muzeul Național de Istorie a României organizează o conferință de presă pe tema furtului pieselor din tezaurul dacic

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează, duminică, o conferință de presă pe tema furtului pieselor din tezaurul dacic. 'Având în vedere cumplitul eveniment care a avut loc în data de 25 ianuarie la Muzeul Drents din Assen, Regatul Țărilor de Jos (Olanda) - furtul a patru obiecte de patrimoniu din categoria Tezaur, a

Cultura - Media 25-01-2025 21:24

Mihail Neamțu: Solicit de urgență o anchetă privind înstrăinarea și vulnerabilizarea tezaurului dacic

Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, solicită premierului, Ministerului Culturii, Ministerului Public și Ministerului Afacerilor Interne să demareze imediat o 'investigație amplă' asupra modului în care s-a permis expunerea și punerea în pericol a tezaurului dacic, 'un patrimoniu istoric unic, de o valoare in

Cultura - Media 25-01-2025 15:50

MC: Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de la Sarmizegetusa - furate din expoziția MNIR din Olanda

Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr. și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României,

Cultura - Media 25-01-2025 14:24

MAE: Explozie și exponate furate din expoziția MNIR din Olanda 'Dacia! Regatul aurului și argintului'

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul dimineții de sâmbătă, Muzeul Național de Istorie a României și Ministerul Culturii din România au fost notificate că Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția 'Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului', organizată în co

Cultura - Media 25-01-2025 12:05

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea Arhiepiscopului Albaniei, Anastasie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de condoleanțe sâmbătă, după ce Arhiepiscopul Anastasie al Tiranei, Durresului și întregii Albanii a trecut la Domnul. 'Am primit, cu adâncă

Cultura - Media 24-01-2025 17:28

Două filme românești, selectate la cea de-a 48-a ediție a Festivalului de Film de la Goteborg

 La cea de-a 48-a ediție a Festivalului de Film de la Goteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 24 ianuarie și 2 februarie, au fost selecționate două filme din România: 'Trei kilometri până la capătul lumii' (premieră în Suedia), regizat de Emanuel Pârvu, în Competiția Internațională a

Cultura - Media 23-01-2025 18:52

24 Ianuarie/Vâlcea: Expoziție foto dedicată festivalului de blues de la Brezoi, deschisă în municipiul reședință de Ziua Micii Uniri

Cele mai bune și captivante fotografii realizate la ediția de anul trecut a Open Air Blues Festival de la Brezoi vor fi prezentate într-o expoziție specială ce va fi vernisată, vineri, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Organizatorii evenimentului - Asociația Mentor Rock, filiala Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici di