Bihor: Pianistul Thurzo Zoltan anunţă că a reuşit un concert de 130 de ore, nou record mondial
Pianistul orădean Thurzo Zoltan a anunţat duminică seara, pe pagina sa de facebook, faptul că a doborât recordul mondial pentru cel mai lung concert din lume, reuşind să cânte la pian 130 de ore, cu o pauză de 5 minute pe oră, începând de lunea trecută până duminică dimineaţă.
Reuşita lui - în cea mai grea categorie Guinness din lume, legată de pian - urmează să fie înscrisă în Cartea Recordurilor.
"Noul record este de 130 de ore! (La doar trei luni după Nepal!) Cu ajutorul bunului Dumnezeu, Erika, Kira, echipa uriaşă de observatori, medici şi de susţinători de suflet, am reuşit să mergem puţin mai departe pentru cel mai lung pian continuu din categoria Guinness World Records, care până acum a fost 127 de ore 8 minute şi 38 de secunde", a scris pianistul, în mesajul său.
El a precizat că au fost 130 de ore de cântat continuu la pian, cu doar cinci minute pauză la fiecare oră, într-un sistem teribil de strâns de reguli. În fond, a afirmat el, rezultatul se datorează pregătirii sale serioase de mulţi ani, dar şi susţinătorilor deosebiţi, cărora le poartă o recunoştinţă enormă.
Thurzo Zoltan a doborât, astfel, recordul mondial anterior, cea mai lungă astfel de reprezentaţie fiind înscrisă în anul 2015 în Cartea Recordurilor de către indianul Mrityunjay Sharma, care a rezistat la pian 127 de ore, 8 minute şi 32 de secunde.
Pianistul orădean a devenit astfel pentru a doua oară recordman Guiness după ce a cântat pe 13 iunie, în Nepal, timp de 132 de minute, la cea mai mare altitudine de până atunci, la 5.324,77 metri, în tabăra de bază de pe muntele Everest. Orădeanul a doborât atunci recordul reuşit în anul 2018 de o artistă din Marea Britanie care a cântat la 4.964 de metri.
Thurzo Zoltan şi-a început recitalul de muzică clasică susţinut la o temperatură sub 3 grade Celsius pe un pian adus cu elicopterul cu interpretarea imnului României şi al Ungariei.
Artistul orădean doreşte să intre astfel în atenţia publică mondială pentru a reuşi să strângă fondurile necesare pentru a înfiinţa un Muzeul al Muzicii la Oradea.AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Thurzó Zoltán - concert pianist, zongoraművész / facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Evenimente liturgice - vineri, la Catedrala Patriarhală 'Sfinții Împărați Constantin și Elena', de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii
O serie de evenimente liturgice dedicate sărbătorii Izvorului Tămăduirii vor avea loc vineri la Catedrala Patriarhală 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' de pe Colina Bucuriei. Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, programul liturgic este următorul: * Între orele
Tulcea: Lucrările de restaurare a celei mai vechi biserici din municipiu, aproape de finalizare
Lucrările de restaurare a celei mai vechi biserici din municipiul Tulcea, biserica 'Buna vestire', se vor finaliza anul acesta, după aproape cinci ani de la începere. Preotul paroh al lăcașului de cult, Daniel Petre, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul de reabilitare a bisericii a fost început în anul 2016, atun
A murit scriitorul Mihai Cantuniari, distins poet, romancier și traducător
Scriitorul Mihai Cantuniari, distins poet, romancier și traducător, a murit la vârsta de 81 de ani, anunță Uniunea Scriitorilor din România și Filiala București - Poezie a Uniunii. 'Mihai Cantuniari va rămâne mereu în memoria colegilor ca un autor dedicat cu pasiune literaturii și un om de o desăvârșită elegan
Un volum cu predicile Patriarhului Daniel rostite la Sfintele Paști, publicat la Editura Basilica
Un volum care cuprinde predicile Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, rostite la Sfintele Paști a fost publicat recent la Editura Basilica. În paginile cărții se regăsesc cuvântări rostite de-a lungul timpului la Catedrala Patriarhală istorică din Capitală cu ocazia primiri Sfintei Lumini (începâ
Sezonul de evenimente comunitare 'Timpul Grădinii' - lansat, duminică, în curtea Palatului Suțu
Sezonul de evenimente comunitare 'Timpul Grădinii', un proiect derulat timp de trei luni (aprilie-iunie) și dedicat redescoperirii și reimaginării spațiilor verzi din centrul Bucureștiului, va fi lansat duminică de Club Clorofila, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, în curtea Palatului Suțu. 'Începem
Arhiepiscopia Ordodoxă de Alba Iulia condamnă ferm actul de vandalism din Cimitirul Evreiesc de la Reghin
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia își exprimă solidaritatea și compasiunea față de membrii comunității evreiești, după actul de vandalism petrecut în Noaptea de Paște în cimitirul evreiesc din Reghin, condamnând ferm asemenea manifestări. Potrivit unui comunicat dat joi publicității, Arhiepiscopia Alba Iuliei a luat
Prahova: Mii de credincioși, așteptați la Mănăstirea Ghighiu de 'Izvorul Tămăduirii'
Mii de credincioși sunt așteptați să participe vineri, 17 aprilie, la slujba care va fi oficiată cu ocazia sărbătorii religioase 'Izvorul Tămăduirii' la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova. La mănăstirea situată la câțiva kilometri distanță de municipiul Ploiești există un izvor cu apă tămăduitoare de la care lăcașul de cult ș
Maramureș: Invitați din Ucraina la evenimentul 'Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor' de la Muzeul Satului
Ediția din acest an a evenimentului 'Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor, organizat în weekend-ul 25-26 aprilie de Muzeul Satului din municipiul Baia Mare, va avea invitați din Ucraina, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul instituției de cultură, Monica Mare. 'Evenimentul nostru a ajuns la a opta ediție și are ca
Soprana Iulia Isaev și pianista Liana Mareș - recital extraordinar, pe 4 mai, la Tokyo
Un recital extraordinar susținut de soprana Iulia Isaev și pianista Liana Mareș, dedicat promovării excelenței artei lirice românești în fața publicului japonez, va avea loc pe 4 mai, la Tokyo. Evenimentul, care anticipează ediția din 2026 a Bucharest Opera Festival, este organizat de Institutul Cultural Român de la Tokyo și
Liviu Jicman (ICR): Festivalul Filmului European #30 - o generație, o aniversare a tradiției lansate în 2006
Festivalul Filmului European (FFE), ediție aniversară #30, va avea loc de joi până pe 1 iunie în 12 orașe din țară și în Capitală, ambasadori onorifici fiind producătoarea Ada Solomon și regizorul Igor Cobilianski. Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, a afirmat în cadrul unei conferințe de
Emisiunea 'Curiozitățile faunei' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea tematică intitulată 'Curiozitățile faunei' va fi introdusă în circulație, începând de vineri, a anunțat Romfilatelia. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, emisiunea, ce are în componență patru mărci poștale și un plic 'prima zi', este dedicată unor curiozități din lumea animală - situ
Ministerul Culturii: Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice, prezentate pe 21 aprilie la Muzeul de Istorie
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice recuperate vor fi prezentate la Muzeul Național de Istorie a României pe 21 aprilie, iar ulterior vor fi expuse pentru public, a anunțat, joi, Ministerul Culturii. 'Este un moment de mare bucurie, care aduce în prim-plan nu doar valoarea excepțională a acestor artefacte, ci și semnificația pr
Expoziţie la Academia Română, la 160 de ani de la înfiinţare; Ioan-Aurel Pop: O fărâmă din istoria instituţiei
Sala "Theodor Pallady" a Bibliotecii Academiei Române găzduieşte, până pe 21 aprilie, o expoziţie aniversară la 160 de ani de la înfiinţarea celei mai înalte instituţii de cultură şi de ştiinţă a ţării. Potrivit preşedintelui în funcţie al Academiei, Ioan-Aurel Pop, expoziţia "Academia Română la 160 de ani" pr
Arad: Domeniul Regal Săvârșin va găzdui cea mai mare ediție a Festivalului 'Suflet de România'
A patra ediție a Festivalului 'Suflet de România' va fi cea mai mare de până acum și se va desfășura pe 25 și 26 aprilie pe Domeniul Regal Săvârșin, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, Domeniul Regal Săvârșin va deveni 'locul în care prinde viață lumea satului
AnulBrâncuși/Gorj: 'Brâncuși Hour. Ora de Mondialitate' - inițiativa inedită a unui medic din Târgu Jiu
'Brâncuși Hour. Ora de Mondialitate' este inițiativa inedită a unui medic din Târgu Jiu, care vrea să transforme această idee într-un proiect prin care, 'așa cum planeta se stinge pentru Earth Hour, o lume întreagă s-ar putea aprinde prin conștiință'.












