Romaşcanu: Dorim să putem oferi contracte de colaborare artiştilor refugiaţi din Ucraina
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, s-a întâlnit vineri, la Opera Naţională Bucureşti, cu balerini ucraineni, refugiaţi în România, care încep programul de studiu alături de soliştii şi maeştrii primei scene lirice a ţării, prilej cu care şi-a exprimat speranţa ca acestora să li se poată oferi contracte de colaborare.
"Iată că aici avem cinci balerini care au plecat de la grozăviile de acolo, iar Opera a înţeles să-i găzduiască şi să le asigure toate condiţiile pentru a-şi continua repetiţiile, astfel încât să-şi menţină forma. În funcţie de ce măsuri legislative vom reuşi să adoptăm privind integrarea în muncă a celor care vin din Ucraina, probabil că li se vor putea oferi şi lor contracte de colaborare", a declarat Romaşcanu.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
El a precizat că, dacă artiştii ucraineni vor cere azil în România, urmare unei proceduri speciale, procesul se va încheia cu acordarea cetăţeniei române.
"Pe azil este o procedură specială, nu mă pricep eu foarte bine, dar cert este că această procedură se va termina la un moment dat. Dacă vor azil, înseamnă că vor dori să rămână aici, probabil că atunci se va închide tot procesul acesta cu aprobarea cetăţeniei. Pe partea de muncă există nişte precedente la nivel european care vor fi implementate şi la noi. Am înţeles de la colegul meu Marius Budăi, de la Ministerul Muncii, că există posibilitatea să integrăm în muncă cu o durată determinată de trei ani. Sigur, este ceea ce putem oferi. Eu îmi doresc foarte tare ca această situaţie să fie cât mai scurtă şi oamenii să se poată întoarce la casele lor", a arătat ministrul.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Lucian Romaşcanu a reamintit că Ministerul Culturii s-a implicat în eforturile de uşurare a vieţii refugiaţilor prin intermediul strângerii de fonduri, colectării de alimente, ca şi prin organizarea unor concerte caritabile.
"Teatrul Naţional din Bucureşti este pregătit să primească artişti, cum o face Opera Naţională, şi să-i integreze acolo o perioadă. Au folosit autocarul lor pentru a ajuta la transportul refugiaţilor, Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" şi Muzeul Naţional de Istorie au strâns alimente pentru refugiaţi. Este firesc să facem acest lucru, iar faptul că Ministerul Culturii este unul cu foarte multe instituţii în subordine şi cu foarte mulţi angajaţi ajută să punem o amprentă importantă în acest demers de ajutorare", a mai spus ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Directorul ONB, Daniel Jinga, a declarat că, probabil, vor veni şi alţi artişti spre Operă, pentru că instituţia "primeşte în fiecare zi, pe email, noi cereri".
"Îi verificăm, ne dăm seama că avem de-a face cu artişti profesionişti, cu artişti care asta fac în Ucraina şi profităm de faptul că baletul şi opera reprezintă un limbaj universal. Deci, ei se pot integra foarte repede, atât în România, cât şi în orice altă ţară, în orice operă sau companie de balet civilizată din Europa şi din lume. Primele lor cereri au fost de foarte mare bun simţ. Nu şi-au dorit să studieze aici. Ne-au cerut doar să poată studia şi am fost foarte rapizi în a răspunde acestei cereri", a spus Jinga.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
El a adăugat că echipa ONB încearcă să le facă artiştilor ucraineni "un bine până la capăt" asigurându-le şi condiţii de cazare şi masă.
"Ne-am ocupat atât de cazarea lor, pentru cei care au avut nevoie, pentru că nu toţi au avut nevoie, cât şi de asigurarea a trei mese pe zi. Mai departe vor putea să studieze şi au fost testaţi de şeful baletului ONB, pentru a fi integraţi în activitatea noastră artistică. În acest fel le putem face şi nişte contracte de colaborare pentru a putea avea bani de buzunar cât stau în Bucureşti. Noi sperăm şi le urăm ca această şedere să fie cât mai scurtă, să fie un provizorat şi viaţa lor să intre cât mai repede în normal. Unii dintre ei vor să plece din România, au cereri pentru America, pentru Europa, sunt artişti importanţi, dar dacă se vor adapta şi o parte vor dori să rămână şi în Opera Naţională Bucureşti, îi primim cu braţele deschise", a mai afirmat Daniel Jinga. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Premieră 'Clara Haskil. Preludiu și fugă' - la TNB; Medeea Marinescu: Am vrut să fac spectacolul pentru generația tânără
One-woman show-ul 'Clara Haskil. Preludiu și fugă', în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a fost prezentat în premieră, vineri seară, la Sala Pictură a Teatrului Național 'I. L. Caragiale' din București.
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Leila Popovici preia conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'
Leila Popovici a preluat, începând de vineri, conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', în urma numirii lui Emil Pantelimon în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. 'Îi urez Leilei Popovici mult succes în această nouă responsabilitate. Am
Ministerul Culturii anunță noi investiții în muzeele și instituțiile culturale din București
Investițiile în infrastructura culturală din București înregistrează noi evoluții, prin avansarea unor proiecte de consolidare, restaurare și extindere a unor importante instituții muzeale, printre progresele recente regăsindu-se semnarea autorizației de construire pentru Muzeul 'Ion și Dr. Nicolae Kalinderu', precum și stabilirea unor direcții de
Regizorul Răzvan Ioan Dincă, despre premiera 'Giselle': E un altfel de spectacol, cel puțin la Opera Națională
'Giselle', de Adolphe Charles Adam, prezentat în premieră vineri seară la Opera Națională București, reprezintă 'un altfel de spectacolul de balet', a afirmat Răzvan Ioan Dincă, regizorul care a pus în scenă această nouă montare. 'Contactul meu cu această artă e unul profund, dar acum sunt într-o altă ipos
Olt: Zidurile unei așezări civile romane și o necropolă medievală, descoperite sub o stradă din Corabia
Un zid de incintă al așezării civile de la Sucidava, din epoca romană, și o necropolă medievală au fost descoperite pe o stradă din cartierul Celei din Corabia, în timpul cercetărilor pentru descărcarea de sarcină arheologică în vederea extinderii rețelelor de utilități. Cercetările au fost efectuate de arheologul Florin Ciulavu de la Muzeu
Paulina Popoiu - un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
Dr. Paulina Popoiu a obținut un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', în urma desfășurării analizei noului proiect de management. 'În baza prevederilor articolului 8 litera o) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea analizei noului proiect de management al doamnei Paulina Po
Festival of Thinking 2026: Patru zile de dezbateri, mentorat și proiecții de film la ICR New York
Festival of Thinking New York 2026, care va reuni antreprenori, investitori, cineaști și profesioniști din industriile creative, se va desfășura în perioada 17 - 20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din New York. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul evenimentului, un proiect cultural organizat de Asociați
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Proiectul 'România - Țară Invitată de Onoare Frankfurt 2028' - coordonat de Ministerul Culturii; parteneriat cu ICR și organizațiile profesionale
Proiectul destinat participării României în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniu. 'Pregătirile pentru participarea Rom&a
Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'
Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P
Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București
Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno
Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026
Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r










