Ziua Culturii Naţionale în reprezentanţele ICR: concerte, expoziţii, recitaluri, proiecţii de filme, dezbateri
Ziua Culturii Naţionale va fi marcată online în reprezentanţele Institutului Cultural Român (ICR) prin organizarea unei ample serii de concerte, expoziţii, recitaluri, proiecţii de filme şi dezbateri.
Preşedintele interimar al ICR, Mirel Taloş, a afirmat că peste 20 de proiecte culturale vor fi propuse vineri, într-o singură zi, dedicată creativităţii româneşti, dată la care Institutul Cultural Român invită marele public să celebreze cultura română.
"Creativitatea românească menţine România pe harta lumii în orice timpuri, chiar şi în cele dificile, cum sunt cele pe care le trăim acum. De Ziua Culturii Naţionale, zeci de proiecte culturale ale ICR vorbesc despre creativitatea românească în cel puţin 17 ţări, prin reprezentanţele ICR. Fie că vorbim despre film, dezbateri, concerte, expoziţii sau despre istorie, arhitectură, artele spectacolului, esenţa creativităţii româneşti ajunge la mintea şi sufletul atâtor popoare, care îşi pot forma o imagine pozitivă despre ţara noastră, evitând clişeele păguboase cărora le cădem deseori victimă", a spus Mirel Taloş, potrivit unui comunicat al ICR transmis, miercuri, AGERPRES.
Între proiectele ICR organizate de Ziua Culturii Naţionale 2021, transmise pe canalele de comunicare ale reprezentanţelor ICR şi ale ambasadelor României din străinătate, se numără cele organizate de:

* ICR Berlin: Regal muzical cu Orchestra de Cameră "Constantin Silvestri" şi expoziţie documentară
Un concert susţinut de Orchestra de Cameră "Constantin Silvestri", sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-i ca solişti pe violistul Răzvan Popovici şi pianiştii Zsuzsa Balint şi Cristian Niculescu, va fi prezentat, sâmbătă, începând cu ora 20,00, de ICR Berlin de Ziua Culturii Naţionale. Pe durata concertului, va rula expoziţia documentară bilingvă "100 de ani de la naşterea Societăţii Filarmonica.
* ICR Bruxelles: George Emil Palade şi Emil Racoviţă, printre personalităţile evocate
11 personalităţi ale culturii române, care au primit recunoaşterea celor mai importante instituţii din Belgia pentru contribuţia adusă în domeniile artei şi ştiinţei, sunt prezentate, în perioada 10-20 ianuarie, în cadrul unui proiect online pe pagina de Facebook a ICR Bruxelles. Printre acestea se numără Ion Adameşteanu, Anna Elisabeth Bibesco-Brancovan, Lola Bobescu, Ştefan Constantinescu, Ioan Cantacuzino, Mircea Eliade, George Enescu, Corneliu Gheorghiu, Florentina Mosora, George Emil Palade, Emil Racoviţă.
* ICR Budapesta: Vlad Stănculeasa interpretează "Lăutarul", de George Enescu, pe o vioară ce i-a aparţinut muzicianului
Un recital al violonistului Vlad Stănculeasa, care va interpreta piesa "Lăutarul" de George Enescu, pe o vioară Sanctus Seraphino din 1739 ce i-a aparţinut muzicianului, va fi prezentat de ICR Budapesta cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
* ICR Chişinău: Filmul "Un bulgăre de humă" va fi difuzat la TVM 1
Difuzarea lungmetrajului "Un bulgăre de humă", (România, 1989, 84 min), regia Nicolae Mărgineanu, la postul de televiziune TVM 1 va avea loc vineri, în intervalul orar 19,30 - 20,55.
Totodată, pe pagina de Facebook a reprezentanţei va fi prezentată, în aceeaşi zi, expoziţia "Eminescologia la începutul mileniului trei", ce reuneşte cele mai importante ediţii din opera eminesciană, noile investigaţii eminescologice şi traducerile din opera marelui poet, realizate la începutul acestui mileniu. Ediţiile vor fi însoţite de comentarii critice realizate de acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău.
* ICR Istanbul: De la clasic la contemporan, cu Ansamblul Violoncellissimo
O înregistrare a concertului extraordinar susţinut la Istanbul, în urmă cu un an, de Ansamblul Violoncellissimo, unul dintre cele mai vestite ansambluri instrumentale româneşti, va fi prezentată de ICR Istanbul pe pagina de Facebook şi pe canalul Youtube vineri.
* ICR Londra: Patru voci creative feminine în seria "Generation 2020"
Pe platformele de socializare şi site-ul reprezentanţei vor fi prezentate vineri: un material video cu o selecţie de poeme scrise de Anastasia Gavrilovici, în lectura poetei; scurtmetrajul "Iedera", produs şi regizat de Sarra Tsorakidis; un material video cu lecturi susţinute de actriţa Bianca Temneanu; cartea de bucate tradiţionale româneşti "Carpathia", scrisă de Irina Georgescu, care se bucură de succes la nivel internaţional.
* ICR Lisabona: Dinu Flămând şi Rui Zink, printre invitaţii la maratonul de lectură dedicat literaturii române
Un maraton de lectură dedicat literaturii române contemporane tradusă în limba portugheză va fi prezentat vineri, sub forma unui material video caleidoscopic, ce reuneşte înregistrări ale unor lecturi literare realizate de personalităţi portugheze, dar şi de români rezidenţi în Portugalia.
Printre personalităţile care vor participa la maratonul de lectură se numără, alături de poetul şi traducătorul Dinu Flămând, Paulo Borges, Ricardo Gil Soeiro, Helena Carvalhao Buescu, Rui de Noronha Ozorio, Jose Luis Jorge, Leonidio Paulo Ferreira, Sofia Marcal, Vitor Sousa, Rui Zink, Manuel S. Fonseca, Corneliu Popa, Doru Simion Cristea, Tantzy Ungureanu, Antonia Verenca.
* ICR Madrid: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" - spectacol de poezie, muzică şi dans
Spectacolul "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată", o producţie a Teatrului "Regina Maria" din Oradea, va fi prezentat vineri, ora 19,00 (ora Spaniei), cu subtitrare în limba spaniolă, de ICR Madrid. Înregistrarea poate fi vizionată pe reţelele de socializare ale reprezentanţei până la 30 ianuarie.

Sursa foto: Institutul Cultural Român / facebook.com
Tot cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, absolvenţi ai cursurilor de limba română, sesiunea octombrie-decembrie 2020, vor recita în limba română o poezie sau o strofă de Mihai Eminescu, materialele video fiind difuzate pe reţelele de socializare ale ICR Madrid în perioada 11-15 ianuarie.
* ICR New York: Newyorkezii recită în cadrul "Essentials. Eminescu. Essential"
Proiectul "Essentials. Eminescu. Essential", un material video original creat pe baza lecturilor realizate de invitaţi speciali - personal medical newyorkez, responsabili cu menţinerea ordinii publice, şoferi de autobuz etc - va fi difuzat în premieră vineri, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe canalele de comunicare ale ICR New York şi pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei României în Statele Unite.
* ICR Paris: Poezia "Glossă", spusă de 40 de iubitori ai culturii române pe străzile pariziene
40 de iubitori ai culturii române (personalităţi româneşti ale vieţii culturale pariziene, alături de tineri actori, muzicieni, scriitori, plasticieni, studenţi români la Paris, dar şi francezi pasionaţi de cultura română), care locuiesc la Paris, vor recita câte două versuri din poezia "Glossă" de Mihai Eminescu, plimbându-se în locuri emblematice ale Oraşului Luminilor, într-un material video prezentat, vineri, de ICR Paris, de Ziua Culturii Naţionale. Materialul a fost realizat de artistul vizual Mircea Cantor.
Şi tot pentru celebrarea Zilei Culturii Naţionale, ICR Paris a colaborat cu Mircea Cantor şi cu Ecole Roumaine de Paris, elevii Şcolii Româneşti din Paris răspunzând întrebării adresate lor de artist, pe un format grafic semnat de acesta: "Dacă Eminescu ar fi trăit în 2021, el ar fi scris o poezie despre...". Acest al doilea film va fi prezentat de ICR Paris la 16 ianuarie.
* ICR Praga: Spectacol de muzică şi poezie susţinut de Ansamblul Musica Viva
Materialul audio-video al Ansamblului Musica Viva, cu interpretări ale unor poezii şi creaţii muzicale, prezintă şi fotografii cu peisaje româneşti. Versurile vor fi recitate în limba română, cu subtitrare în limba engleză. În proiect vor fi implicaţi pianista Andreea Butnaru, actriţa Ioana Calotă, violonistul Adrian Florescu şi violoncelistul Florin Mitrea.
* Accademia di Romania din Roma: Voci lirice feminine româneşti, într-un recital în limba italiană
Protagoniste ale unei inedite seri de lectură dedicate Zilei Culturii Naţionale vor fi voci lirice feminine din comunitatea românească din Italia, care creează în limba italiană: poetele şi traducătoarele Laura Barbu, Mariana Cornea, Tatiana Ciobanu, Alexandra Firiţă, Lăcrămioara Maricica Niţă, Iuliana Olariu, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Alina Monica Ţurlea, Rodica Vinău şi Marioara Vişan, care vor recita vineri seară. Coordonator al proiectului este jurnalistul şi scriitorul Valeriu Barbu, cunoscător al activităţii literare a comunităţii româneşti.
* ICR Tel Aviv: Eminescu, evocat prin interpretări susţinute de Constantin Chiriac şi de actori israelieni ai Teatrului Karov
Sub genericul "Domnule şi frate Eminescu", ICR Tel Aviv propune, de Ziua Culturii Naţionale, un colaj video dedicat operei şi personalităţii marelui poet român, prezentat, joi, pe reţelele de socializare ale reprezentanţei. Materialul video include un recital de poezie susţinut de actorul Constantin Chiriac la Tel Aviv (în 2019), un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, precum şi un recital susţinut de actorii israelieni Nicu Nitai, Martin Blumenfeld şi Yoav Sadowsky, de la Teatrul Karov. Momentele poetice vor fi prefaţate de o introducere în creaţia eminesciană, realizată de Cleopatra Lorinţiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, prezentată cu subtitrare în limba ebraică.
* IRCCU Veneţia: O nouă traducere în limba italiană a poemului "Luceafărul"
Un dialog despre importanţa operei eminesciene pentru cultura naţională, între prof. univ. Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa), cunoscut traducător şi prieten al culturii române, şi Grigore Arbore Popescu, directorul IRCCU Veneţia, va fi transmis pe canalele de comunicare ale reprezentanţei la 15 ianuarie. Dialogul are ca orizont de referinţă noua traducere a poemului "Luceafărul", realizată de ziaristul, poetul şi traducătorul Viorel Boldiş, rezident de peste două decenii la Brescia.
* ICR Viena: Dezbatere despre scenografie, în seria "Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu"
Dezbaterea "Arta care nu hibernează niciodată: Scenografia de teatru, la timpul prezent", o ediţie specială a "Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu", va fi difuzată, vineri, pe pagina de Facebook a ICR Viena, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. La discuţie vor participa: Dragoş Buhagiar, cel mai premiat scenograf al spaţiului românesc, Adrian Damian, autorul unor decoruri de o plasticitate hipnotică, veritabile instalaţii aduse la viaţă de energiile actorilor, şi Cristina Milea, laureata Premiului UNITER pentru scenografie în 2020, adepta unei ecologii teatrale cu miză estetică şi umană deopotrivă.
De asemenea, un moment muzical susţinut de Adela Liculescu (pian) şi Ioana Cristina Goicea (vioară), cu un repertoriu ce include cele şase dansuri româneşti de Bela Bartok, va fi prezentat, duminică, pe pagina de Facebook a ICR Viena.

Sursa foto: Institutul Cultural Român / facebook.com
* Un concert extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, înregistrat la Palatul Tinerimea Română, va fi prezentat vineri, pe reţelele de socializare ale ICR Stockholm, ICR Varşovia, ICR Chişinău şi ICR Praga, şi sâmbătă, pe pagina de Facebook a ICR Viena, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la recomandarea Ministerului Afacerilor Externe.
În acelaşi cadru, Orchestra Metropolitană Bucureşti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, va oferi un concert extraordinar, înregistrare transmisă, vineri, pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român.
Totodată, documentarul "Eu, Eminescu", realizat de Cristina Chirvasie, după un scenariu de Emanuel Bădescu, va fi prezentat, vineri, pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român. Producţia a fost realizată de Asociaţia pentru Educaţie Teofor, cu sprijinul Ministerului Culturii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: 'Giganți printre firele de iarbă' - aproape 60 de machete ale unor insecte expuse la Sfântu Gheorghe
Aproape 60 de machete de insecte, unele ajungând până la 120 de centimetri, vor fi prezentate în cadrul expoziției 'Giganți printre firele de iarbă', ce va fi vernisată săptămâna aceasta la Muzeul Cinegetic și de Științele Naturii din Sfântu Gheorghe, au anunțat, miercuri, organizatorii. Potrivit acestora, în cadrul
Mureș: Lungmetrajul 'Cazul Samca' deschide a 34-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native
Lungmetrajul românesc 'Cazul Samca', regizat de Horia Cucută și George ve Gänæaard, deschide, miercuri după-amiază, cea de-a 34-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native de la Târgu Mureș. Potrivit organizatorilor, povestea urmărește o echipă de documentariști redeschide o anchetă la 15 ani după co
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Ministerul Culturii primește 43,4 milioane de lei în plus, în urma rectificării bugetare
Ministerul Culturii a primit fonduri suplimentare în sumă de 43.376 mii lei, pentru finanțarea cheltuielilor urgente ale instituțiilor subordonate, finanțate din venituri și subvenții de la bugetul de stat, ca urmare a rectificării bugetare. 'Deblocarea sumelor reținute la nivelul ordonatorului principal de credite în temeiul art. 21 alin. (5)
Romanul 'Eu sunt labirint' de Alea Zar, lansat pe 11 noiembrie, la Librăria Humanitas Lipscani
Romanul 'Eu sunt labirint', semnat de Alea Zar, pseudonimul Alinei Voicu, va fi lansat pe 11 noiembrie, la Librăria Humanitas Lipscani. Din România interbelică până în anii comunismului și ai tranziției postcomuniste, romanul urmărește firele unei istorii fragmentate, în care memoria individuală și cea colectivă se împlete
Congresul Românității Balcanice/ Mircea Roșca (PNL): Reuniunea demonstrează că românitatea nu este o temă periferică
România trebuie să fie pentru românii din Balcani nu doar o patrie a amintirii, ci un partener al prezentului și o garanție a speranței pentru viitor, a afirmat miercuri deputatul PNL Mircea Roșca, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, la Congresul Românității Balcanice, desfășurat la Palatul Parlamentului.
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Hunedoara: Biblioteca Județeană 'Ovid Densusianu' - în elita internațională a bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
Biblioteca Județeană 'Ovid Densusianu' Hunedoara - Deva a aderat, cu drepturi depline, la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii, asociație profesională ce reunește instituții similare de cultură din China și 41 de țări și regiuni ale lumii. Invitația de aderare a fost formulată de Biblioteca Națională a Republicii
Expoziție dedicată scriitorului Vasile Andru - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Expoziția 'Epifaniile lui Vasile Andru - pași într-un pelerinaj', dedicată comemorării a 10 ani de la dispariția scriitorului Vasile Andru (Vasile Andrucovici), se va deschide, săptămâna viitoare, la sediul din strada N. Crețulescu 8 (demisol) al Muzeului Național al Literaturii Române. Despre scriitorul, omul, confra
Claudiu Șerban, consilier onorific al ministrului Culturii, Ioana Ciocan
Claudiu Șerban este noul consilier onorific al ministrului Culturii, Ioana Ciocan. 'Cu peste 30 de ani de experiență în comunicare, jurnalism și management, Claudiu Șerban se alătură echipei ministrei Culturii, Ioana Ciocan, în calitate de consilier onorific', informează Ministerul Culturii, miercuri, într-o postare p
Bihor: Prima ediție 'Les Films de Cannes a Oradea' a avut succes la public, transmit organizatorii
Prima ediție a festivalului 'Les Films de Cannes a Oradea', desfășurată în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, a atras un public numeros, interesat atât de filmele premiate, cât și de întâlnirile cu profesioniști din lumea cinematografiei și de un concert vocal-simfonic. 'Sălile au fost pline, iar spe
Filmul 'Ultimele scrisori ale bunicii', documentarul de debut al regizoarei Olga Lucovnicova, de vineri în cinematografe
Filmul 'Ultimele scrisori ale bunicii', documentarul de debut al regizoarei Olga Lucovnicova, originară din Republica Moldova, va intra, începând de vineri, în cinematografele din România. Pelicula va rula la București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Union), Botoșani (Cinema Unirea), Cluj-Napoca (Cinema Arta, Cin
Congresul Românității Balcanice, la Parlament; lideri ai organizațiilor românești istorice din 5 țări, prezenți la eveniment
Lideri ai organizațiilor românești istorice din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia și Macedonia de Nord vor fi prezenți, miercuri, la Congresul Românității Balcanice. Congresul este organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului, Comisia pentru românii din afara granițelor țării a Camerei Deputaților, &
Iași: Obiectele din patrimoniul Muzeului Enescu transferate la Palatul Culturii vor fi evaluate și restaurate
Managerul Palatului Culturii - Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Constantin Chituță, a declarat, marți, că obiectele din patrimoniul Muzeului Național 'George Enescu' București care vor fi transferate la Iași urmează să fie evaluate și apoi conservate ori restaurate, urmând ca ulterior să fie depozitate sau expuse publicului.
Iași: Expoziția 'Matisse la Palat', vernisată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă
Litografii, picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, sunt expuse, până pe 10 ianuarie 2027, în cadrul expoziției 'Matisse la Palat' organizată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași.










