Dezbatere la Academie: Carantină, comorbiditate, izoletă, pozitivat - termeni apăruţi în limba română în perioada epidemiei de COVID-19

Academia Română a organizat, luni, o dezbatere dedicată Zilei Limbii Române, unde prof. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent, a evidenţiat utilizarea, din ce în ce mai mult, în limbajul românilor, a unor termeni care au legătură cu epidemia de COVID-19.
"Pentru dinamica limbii actuale este suficient să dăm un exemplu: s-aducem în discuţie recentul şi bogatul vocabular al pandemiei cu termeni nou creaţi, cu sensuri noi, cu extinderi şi cu devieri de sens, unii formând adevărate familii şi probând o dinamică lingvistică impresionantă", a spus Dindelegan.
Ea a făcut un "prim inventar al acestei bogate terminologii".
"Asimptomatic versus simptomatic; carantină, carantinare, carantinat, carantinizare; comorbiditate, comorbidităţi; confirmat, confirmaţi; contact, contacţi; contaminat, contaminare; covid, covizi; igienizat; infectat, infectaţi, infectare; izolare, izolat, izolaţi; mască; platou; pozitiv, pozitivi, pozitivat, repozitivat; relaxare cu sensul special de respectare a regulilor; testare, testat şi alţii", a enumerat lingvistul.
În acest proces, profesorul Dindelegan a remarcat "nu numai termenii simpli, ci şi derivatele propriu-zise", precum "izoletă, după modelul bicicletă, motocicletă, trotinetă, anticovid, noncovid, derivate cu prefixe negative".
"De observat compusele prefixele propriu-zise şi cele cu prefixoide sau cu sufixoide, de tipul coronavirus, coronasceptic, pandemie, termometrizare, termoscanare, vaccinosceptic. De observat acronimele aduse în prim-plan: ATI, DSP, cu derivatul DSP-ist, DSU. COVID însuşi a fost preluat la început ca acronim, de unde şi scrierea fiecărui component cu majusculă, dar şi-a pierdut cu timpul semnificaţia acronimică", a spus Dindelegan.
În opinia prof. Gabriela Pană Dindelegan, acest fenomen pune în evidenţă "vigoarea, bogăţia şi forţa creatoare" a limbii române.
"Poate fi considerată săracă, urâtă o asemenea limbă care dă atâtea semne de vigoare, de bogăţie, de rapiditate de reacţie? Evident că nu. Şi exemplul terminologiei COVID-ului este numai unul printre multe altele", a mai spus Dindelegan.
Manifestarea a fost organizată în parcul Academiei Române, fiind moderată de acad. Bogdan C. Simionescu şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinţi ai Academiei.
Un accent a fost pus pe evoluţia limbii române şi promovarea ei în comunităţile din afara graniţelor ţării.
"Este un omagiu adus acelor români care, multă vreme, scoşi din hotarele României, au păstrat cu religiozitate ideea de limbă română. Aţi înţeles că mă refer acum la basarabeni şi am mai spus-o, o spun din nou: avem motive foarte importante, pentru că atunci când sărbătorim Ziua limbii române să ne gândim la Basarabia, pentru că acolo, la 31 august 1989, a avut loc acea magnifică proclamare a limbii române şi alfabetului latin drept limbă şi alfabet oficiale ale viitoarei Republici Moldova", a spus acad. Răzvan Theodorescu.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Au mai susţinut prezentări preşedintele interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, care a adus un elogiu Şcolii Ardelene şi Bisericii Greco-Catolice, Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, care a transmis un mesaj video.
Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 august, ca urmare a unei iniţiative legislative din anul 2011, votată de Parlament prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele "Limba Noastră", pentru a transmite mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere, precizează Academia Română. AGERPRES/(AS, A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sibiu: Ministrul Natalia Intotero a discutat cu reprezentanții Rețelei Naționale a Muzeelor din România
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a discutat vineri, la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, cu reprezentanții Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR). Natalia Intotero a precizat, într-o postare pe Facebook, că a avut 'o întâlnire aplicată'. Discuțiile au vizat 'direcții clare pentru viitorul muz
România - la cea de-a XIX-a ediție a jazzahead! de la Bremen
România este prezentă cu un stand organizat de Institutul Cultural Român, pentru a treia oară consecutiv, la cea de-a XIX-a ediție jazzahead!, care și-a deschis porțile în Germania, la Bremen. Potrivit unui comunicat al ICR transmis vineri AGERPRES, în standul de la Bremen sunt promovați artiști profesioniști și organiz
Bucharest Opera Festival - în perioada 15 - 24 iunie
Cea de-a IV-a ediție a Bucharest Opera Festival, care va alterna producții de operă, balet, operetă, musical-operă rock și operă în concert prezentate de mai multe companii, printre care două din afara țării - Teatrul Național de Operă și Balet 'Maria Bieșu' din Chișinău și Opera din Ruse, se va desfășura în perioada 15 - 24 iunie.
Festivalul Filmului European începe pe 8 mai în București și alte nouă orașe din țară
Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Filmului European va începe pe 8 mai la București și va fi urmat de ediții locale speciale în nouă orașe din România, marcând un record în ceea ce privește numărul de orașe în care festivalul va fi prezent, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. În Buc
Reprezentațiile teatrelor bucureștene vor fi precedate, sâmbătă, de momente de reculegere în semn de omagiu față de Papa Francisc
Teatrele bucureștene și-au adaptat programul de spectacole pentru sâmbătă, zi declarată de Guvernul României, prin Hotărârea nr 403/24.04.2025, Zi de doliu național, în semn de omagiu față de sanctitatea sa Papa Francisc. * Teatrul Național 'I.L. Caragiale' a anunțat că sâmbătă va fi coborât în bernă drapelul R
Izvorul Tămăduirii/PS Paisie: Maica Domnului este icoana Bisericii; simbolizează harul vindecător al lui Dumnezeu
Maica Domnului este icoana Bisericii, în Vinerea Izvorului Tămăduirii, ea simbolizând harul vindecător al lui Dumnezeu, le-a transmis, vineri, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioșilor prezenți pe Colina Bucuriei. 'Ea este acum imaginea bisericii, locul unde lucrează acest har vindecător al Domnului Hristos cel Înviat din
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală se vor desfășura vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfășura astfel:
Filmul lui Bogdan Mureșanu 'Anul Nou care n-a fost' - în cinematografele din Franța și Belgia
Lungmetrajul 'Anul Nou care n-a fost', scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, va ajunge în cinematografele din Franța și Belgia, din 30 aprilie. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, avanpremiere speciale, cu participarea regizorului, au avut loc luna aceasta la Paris și Bruxelles. Din distribuția
Muzeul Țăranului - redeschis oficial după reabilitare; Intotero: Un lăcaș al credinței, al tradiției și al artei populare autentice
Muzeul Național al Țăranului Român a fost redeschis oficial joi, după un amplu proces de consolidare și reabilitare, ministrul Culturii, Natalia Intotero, subliniind la ceremonie că instituția este 'un lăcaș al credinței, al tradiției și al artei populare autentice'. 'Muzeul Național al Țăranului Român nu este doar un muzeu, ci un lăcaș
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de București. Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va
Sibiu: Ansamblul Folcloric 'Cindrelul - Junii Sibiului' va reprezenta România la EuropaFest în Germania
Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul - Junii Sibiului' va reprezenta România, între 17 și 20 mai, la EuropaFest, eveniment găzduit de orașul german Landshut, potrivit unei hotărâri adoptate joi în ședința Consiliului Județean, instituție care finanțează acest ansamblu. 'Artiștii vor prezenta dansuri populare reprezent
Neversea Kapital - între 4 și 6 iulie, pe Arena Națională din Capitală
Prima ediție a festivalului Neversea Kapital va avea loc în perioada 4 - 6 iulie, pe Arena Națională din Capitală, organizatorii evenimentului semnând în acest sens un protocol de colaborare cu Primăria Municipiului București. Prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și
Mureș: Replici fidele ale soldaților de teracotă descoperiți la Xi'an, într-o expoziție la Muzeul Județean
Replici fidele ale soldaților de teracotă descoperiți la Xi'an, reconstituiri istorice și de obiecte de artă din timpul dinastiei Qin vor putea fi admirate în expoziția internațională 'Soldații de Teracotă - Armata nemuritoare a primului împărat chinez', care urmează să fie deschisă la Târgu Mureș de Muzeul Județean Mureș, în colaborare cu
Mureș: Tezaurul dacic de argint descoperit la Ațintiș va fi expus în premieră la Noaptea Muzeelor
Un tezaur dacic din argint, cu nouă piese, descoperit în toamna anului trecut în comuna Ațintiș de către doi detectoriști, va fi expus, în premieră, de către Muzeul Județean Mureș, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor din acest an, programat în 17 mai. 'În toamna anului 2024, un tezaur dacic de argin
Arad: 75 de spectacole de teatru sunt înscrise la ediția a XV-a a Festivalului Underground
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Underground va avea loc în perioada 20 - 29 iunie și vor participa zeci de companii de teatru din țară și străinătate, care s-au înscris cu 75 de spectacole, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Hub Cultural 'mARTA' Arad (o structură subordonată munici