Arad: ''De la Moş Gerilă la Moş Crăciun'', expoziţie cu 1.000 de jucării din copilăria românilor
O expoziţie în care sunt prezentate 1.000 de jucării, cele mai vechi de la începutul secolului trecut, a fost deschisă, marţi, la Complexul Muzeal Arad, organizatorii dorind să le prezinte celor mici cum şi-au petrecut copilăria părinţii sau bunicii lor.
Expoziţia este organizată împreună cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor Bucureşti şi cuprinde figurine, păpuşi, maşinuţe, trenuleţe, roboţi, rachete sau nave spaţiale, o parte fiind aranjate în jurul unui brad de Crăciun.
Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES
Sute de copii le-au admirat încă din prima zi a expoziţiei, care va rămâne deschisă până în 15 ianuarie 2020.
Curatorii expoziţiei sunt fraţii Cristian şi Mihai Dumitru, fondatori ai asociaţiei, în colecţia căreia se găsesc peste 15.000 de jucării.
"Poate cea mai veche jucărie din colecţie este un urs din paie, îmbrăcat în pluş, cu ochii din sticlă. Are peste 100 de ani, era o jucărie foarte populară în Germania, dar s-a regăsit şi în copilăria românească în perioada interbelică. Au găsit-o nişte prieteni în podul unei case ce urma să fie demolată. De altfel, o parte dintre jucăriile din colecţie au fost recuperate din zona în care s-a construit Casa Poporului, unde podurile ascundeau adevărate comori", a declarat Cristian Dumitru.
Fraţii Dumitru au adus la Arad şi peste 300 de obiecte fabricate înainte de 1989 la fabrica de jucării "Arădeanca", în special păpuşi.
Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES
Expoziţia se numeşte "De la Moş Gerilă la Moş Crăciun", organizatorii arătând că, în copilăria lor, sărbătorile de iarnă aveau altă semnificaţie.
"Mie nu mi-a adus jucăriile Moş Crăciun, ci Moş Gerilă, de aceea ne-am gândit să numim aşa expoziţia", a explicat Cristian Dumitru.
Pe toată perioada expoziţiei, copiii au acces liber, iar adulţii plătesc un bilet de intrare de 4 lei, în timp ce pensionarii plătesc 2 lei.
Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES
"Expoziţia a fost gândită pentru a le prezenta şi copiilor de astăzi cum arătau jucăriile din alte vremuri. Le transmitem şi un mesaj, că este bine să se joace şi cu altfel de jucării, decât tableta sau telefonul", a spus directorul Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga.
Asociaţia Muzeul Jucăriilor a fost înfiinţată în urmă cu peste 10 ani, de către un grup de colecţionari, între care fraţii Dumitru. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Expoziție foto dedicată creațiilor lui Brâncuși, la Palatul Parlamentului, în luna februarie
Expoziția 'Brâncuși universal - În preajma capodoperei', semnată de fotograful gorjean Ionel Scăunașu, poate fi vizitată în perioada 1 - 28 februarie, la Palatul Parlamentului. Expoziția este găzduită de Sala 'Constantin Brâncuși', iar intrarea e gratuită, cu respectarea condițiilor de acces, informează
Buzău/Peste 500 de piese de tezaur de la Muzeul Județean nu au nicio copie, doar Tezaurul de la Pietroasa are o replică
În patrimoniul cultural al Muzeului Județean Buzău se regăsesc aproximativ 500 de bunuri încadrate în categoria juridică de clasare tezaur național, pentru niciuna dintre piese nefiind comandată o replică, singura copie expusă fiind cea a Tezaurului de la Pietroasa - 'Cloșca cu puii de aur', originalul aflându-se în patrimoniul M
Vâlcea: Cursuri gratuite de limba chineză pentru adulți, la Biblioteca Județeană
Interesul tot mai mare al vâlcenilor pentru cultura asiatică din ultimii ani i-a determinat pe bibliotecari să organizeze cursuri gratuite la Biblioteca Județeană 'Antim Ivireanul' pentru adulții care vor să se inițieze în tainele celei mai vorbite limbi din lume. Cursurile de limbă chineză de la instituția de cultură din Râmnicu V&ac
MNIR: Expoziția deschisă la Muzeul Drents din Assen (Olanda) a înregistrat 84.336 vizitatori
Expoziția 'Dacia! Regatul aurului și argintului', deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din Rom&a
Oberlander-Târnoveanu: Intenționam să-i cer doamnei ministru Intotero, pe 29 ianuarie, să nu-mi mai prelungească mandatul
Managerul interimar al Muzeului Național de Istorie a României , Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat pentru AGERPRES, că, la expirarea mandatului, în 29 ianuarie, urma să-i solicite ministrului Culturii, Natalia Intotero, să nu i se mai prelungească mandatul. 'Oficial sunt manager interimar, până expiră
UPDATE Oberlander-Târnoveanu: Restul pieselor din expoziția de la Muzeul Drents au sosit în România
Piesele din cadrul expoziției Muzeului Național de Istorie a României de la Muzeul Drents din Assen, cu excepția celor patru artefacte de tezaur furate, au sosit, vineri, în România. 'Au aterizat, încă nu au intrat în muzeu. Le așteptăm', a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al MNIR, Ernest Obe
O expoziție despre deportarea românilor de etnie germană în lagăre de muncă din URSS, vernisată la Institutul Goethe
O expoziție dedicată comemorării a 80 de ani de la deportarea românilor de etnie germană în lagăre de muncă din URSS, care cuprinde documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), a fost vernisată, vineri, la Institutul Goethe.
Baletul 'Cenușăreasa' - în coregrafia lui Renato Zanella - premieră, pe 8 februarie, la Opera Națională București
Premiera de balet 'Cenușăreasa' de Serghei Prokofiev, o poveste despre puterea dragostei adevărate și triumful binelui, va fi prezentată, pe 8 februarie, de la ora 18,30, pe scena Operei Naționale București (ONB). Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga, inform
Neamț: Povestea tezarului de la Rădeni, care a stat 10 ani pe holurile unei școli, aurul fiind confundat cu alama
Artefacte din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială și de o valoare istorică inestimabilă, au stat zece ani pe holurile unei școli dintr-un sat, până când au fost remarcate de un specialist care a făcut demersuri pentru a fi introduse în patrimoniul național, susține dr. Vasile Diaconu, cercetător în
Vâlcea: Trilogia 'Cancerul, o poveste de dragoste', la Teatrul 'Anton Pann', de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului
Teatrul 'Anton Pann' din Râmnicu Vâlcea va marca Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de pe 4 februarie prin prezentarea a trei spectacole care își propun să sensibilizeze publicul față de experiențele și provocările celor care suferă de această boală și familiilor acestora. Trilogia, intitulată 'Canc
Arad: 21 de situri arheologice, identificate pe șantierul noii căi ferate
Arad, 30 ian /Agerpres/ - Mai multe descoperiri arheologice au avut loc în ultimul an pe șantierul noii căi ferate dintre Arad și Timișoara, unde au fost identificate 21 de situri, cel mai mare fiind în zona localității Vinga, unde ies la iveală urmele unei civilizații din epoca bronzului. Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a vizitat, joi, situl
Arad: Intotero spune că a 'rugat' Ministerul Finanțelor ca bugetul Culturii să fie măcar la nivelul din 2024
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat joi, în timpul unei vizite în județul Arad, că a 'rugat', în discuțiile de la Ministerul Finanțelor, ca bugetul instituției sale din acest an să fie cel puțin la nivelul celui de anul trecut și a spus că nu crede că la nivelul instituțiilor deconcentrate din subordine vor avea loc restructurări.
Ministrul Culturii spune că trebuie îmbunătățită securitatea la scoaterea obiectelor de patrimoniu din țară
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, afirmă că legislația trebuie îmbunătățită astfel încât obiectele de patrimoniu să fie în siguranță atunci când sunt scoase din țară la expoziții, arătând că și metodele de furt au evoluat de-a lungul anilor. Prezentă într-o vizită la un sit arheologic din zona Vinga, județul Arad,
Patriarhul Daniel, mesaj la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 95 de ani, într-un spital din Atena, în urma complicațiilor survenite după ce contractase un virus. Potrivit PF Daniel, &I
Mureș: Premiera documentarului 'Bölöni - Povestea unei legende', programată în aprilie, la Budapesta
Premiera documentarului 'Bölöni - Povestea unei legende', în care se face un portret foarte detaliat despre viața fostului internațional român, Ladislau (László) Bölöni, este programată pentru luna aprilie, la Budapesta, a anunțat, joi, la Târgu Mureș, unul dintre regizorii peliculei, Szabó Attila.