Istoricul Marius Oprea: Doina Cornea - un exemplu de verticalitate, de putere, de tărie morală
Istoricul Marius Oprea a afirmat, vineri, că disidenta anticomunistă Doina Cornea, care a murit la vârsta de 88 de ani, a reprezentat un exemplu de verticalitate, de putere şi de tărie morală.
"Este o veste tulburătoare, pentru că doamna Doina Cornea a fost un exemplu de verticalitate, de putere, de tărie morală. A avut un curaj care ar putea părea nesăbuit, dacă stăm să ne gândim că a rostit adevăruri extrem de dure pentru regimul comunist, într-o perioadă în care lumea, bineînţeles, că se temea de orice tip de atitudine, se temea, în primul rând, în urma terorii dezlănţuite de Securitate în România", a declarat, pentru AGERPRES, Oprea.
Potrivit acestuia, originea curajului Doinei Cornea venea din faptul că era foarte credincioasă şi credea nespus în puterea binelui de a izbândi.
"Or, ceea ce se întâmpla în jurul ei nu semăna deloc cu acest bine la care ea visa. O asemăn, dacă vreţi, cu acel copil din basmul lui Andersen care spune tuturor în gura mare că regele e gol", a adăugat istoricul.
Oprea a mărturisit că a fost unul dintre apropiaţii disidentei şi că lucrează la o carte dedicată acesteia.
"Ştiţi că, în urmă cu 10 ani, a suferit un accident cerebral şi nu a mai primit vizitatori, însă, considerându-mă aproape parte din familie, eu am mai putut s-o vizitez când am avut drum la Cluj. La ultimele întâlniri am stat chiar o săptămână cu doamna Cornea, zi de zi, de vorbă. Am înregistrat acele convorbiri şi aş vrea să vă spun că lucrez şi sper ca, la anul, să pot să închei o carte despre destinul domniei sale şi despre aceste şapte zile petrecute în 'grădina îngerilor'", a precizat istoricul.
El a completat că Doina Cornea i-a desluşit "foarte multe din psihologia rezistenţei anticomuniste".
"Pentru că am observat la dânsa că aici nu este vorba de încrâncenare, ci doar de o consecvenţă de a spune întotdeauna adevărul, a spune întotdeauna ce crezi şi fără teamă. Bineînţeles că a avut şi temeri, dar niciodată îndoieli. Cea mai mare temere a domniei sale - mi-a spus doamna Cornea - a fost legată de momentul arestării după protestele de solidarizare cu muncitorii braşoveni, în 17 noiembrie 1987, când, alături de ea, a fost arestat şi fiul său, Leontin Iuhas, care n-a avut niciun moment de îndoială atunci când mama lui l-a rugat să împartă manifeste de solidarizare cu muncitorii braşoveni revoltaţi, în 15 noiembrie, cu două zile mai devreme. Atunci a simţit teamă, dar nu pentru ea, ci pentru soarta fiului său", a spus Oprea.
Istoricul a evocat momentele din Decembrie 1989 când Doina Cornea a apărut la Televiziunea Română şi clipele în care, fără niciun fel de ezitare, "l-a înfruntat pe Ion Iliescu şi puterea neo-comunistă instaurată atunci".
"Sper ca măcar acum să valorizăm moştenirea pe care ne-o lasă, cum să vă spun, un patriotism curat şi o grijă neţărmurită faţă de soarta poporului român, care a fost marea ei familie", a încheiat Marius Oprea. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d
Constantin Brâncuși, celebrat printr-o expoziție de anvergură la Museum of Modern Art (MoMA)
The Museum of Modern Art (MoMA) din New York organizează, în perioada 25 octombrie - 27 februarie 2027, expoziția retrospectivă 'Brancusi: The Artist and His Studio', dedicată unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX. Realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York, expoziția marchează contin
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă de săptămâna viitoare
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă începând de săptămâna viitoare. 'Vă informăm că, începând de miercuri, 28 octombrie, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a României se va modifica în urma trecerii la ora de iarnă. Astfel, muzeul va fi desch
Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la București; 'Fjord' - proiecție de gală, sâmbătă, la Ateneul Român
Cea de-a XVII-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest, unul dintre reperele toamnei cinematografice, începe vineri, la București. De vineri până pe 1 noiembrie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111 sunt spațiile destinate acestei ex
Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.
AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'
Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ
Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA
O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar
Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul
Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles
Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ









