#CentenarulMariiUniri O bijuterie ce reprezintă harta României Mari, expusă la MNU Alba Iulia
O bijuterie din argint şi aur pur, decorată cu pietre preţioase, inspirată după Colierul Reginei Maria, având ca temă centrală harta României Mari, poate fi admirată pe perioada lunii aprilie la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, într-o mini-expoziţie care a fost vernisată marţi.
Cu o valoare estimată la 6.000 de euro şi cântărind 241 de grame, bijuteria, realizată de Victoria Geutskens, a fost donată MNU la sfârşitul anului trecut, şi are o adâncă simbolistică în contextul Anului Centenar.
Inspirată după Colierul Reginei Maria, bijuteria este unică, fiind lucrată manual, din argint şi aur pur şi decorată cu pietre preţioase. Ea prezintă mai multe simboluri.
"Pornind de la harta României Mari, realizată din aur pur, bijutierul a lucrat în filigran o structură piedestal pentru piesa centrală, stilizând cu pietre lacrimile de sânge ale eroilor jertfiţi pentru libertatea şi identitatea naţională. Acestea par să plângă la hotarele ţării. Coborând apoi privirea peste cel de-al doilea nivel al obiectului de artă, Victoria Geutskens prinde României salbă, într-o horă a horelor, cu cercuri migăloase, înnobilate cu flori de colţ, aur al munţilor Apuseni, unite de mici inimi din aur pur, în care par să se fi sfârşit lacrimile de eroi", se arată în prezentarea organizatorilor mini-expoziţiei.
La rândul său, Cetatea Alba Iulia este reprezentată prin şapte cercuri străjuite de alte şapte pietre, de această dată albastre, colţuri de stea. Întreg ansamblul se sprijină pe şapte struguri cu bobiţe din pietre roşii, preţioase, "simbol al creştinătăţii în iconografia românească".
Mini-expoziţia "Bijuterie, harta României Mari" este un eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi MNU Alba Iulia. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Expoziție foto dedicată creațiilor lui Brâncuși, la Palatul Parlamentului, în luna februarie
Expoziția 'Brâncuși universal - În preajma capodoperei', semnată de fotograful gorjean Ionel Scăunașu, poate fi vizitată în perioada 1 - 28 februarie, la Palatul Parlamentului. Expoziția este găzduită de Sala 'Constantin Brâncuși', iar intrarea e gratuită, cu respectarea condițiilor de acces, informează
Buzău/Peste 500 de piese de tezaur de la Muzeul Județean nu au nicio copie, doar Tezaurul de la Pietroasa are o replică
În patrimoniul cultural al Muzeului Județean Buzău se regăsesc aproximativ 500 de bunuri încadrate în categoria juridică de clasare tezaur național, pentru niciuna dintre piese nefiind comandată o replică, singura copie expusă fiind cea a Tezaurului de la Pietroasa - 'Cloșca cu puii de aur', originalul aflându-se în patrimoniul M
Vâlcea: Cursuri gratuite de limba chineză pentru adulți, la Biblioteca Județeană
Interesul tot mai mare al vâlcenilor pentru cultura asiatică din ultimii ani i-a determinat pe bibliotecari să organizeze cursuri gratuite la Biblioteca Județeană 'Antim Ivireanul' pentru adulții care vor să se inițieze în tainele celei mai vorbite limbi din lume. Cursurile de limbă chineză de la instituția de cultură din Râmnicu V&ac
MNIR: Expoziția deschisă la Muzeul Drents din Assen (Olanda) a înregistrat 84.336 vizitatori
Expoziția 'Dacia! Regatul aurului și argintului', deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din Rom&a
Oberlander-Târnoveanu: Intenționam să-i cer doamnei ministru Intotero, pe 29 ianuarie, să nu-mi mai prelungească mandatul
Managerul interimar al Muzeului Național de Istorie a României , Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat pentru AGERPRES, că, la expirarea mandatului, în 29 ianuarie, urma să-i solicite ministrului Culturii, Natalia Intotero, să nu i se mai prelungească mandatul. 'Oficial sunt manager interimar, până expiră
UPDATE Oberlander-Târnoveanu: Restul pieselor din expoziția de la Muzeul Drents au sosit în România
Piesele din cadrul expoziției Muzeului Național de Istorie a României de la Muzeul Drents din Assen, cu excepția celor patru artefacte de tezaur furate, au sosit, vineri, în România. 'Au aterizat, încă nu au intrat în muzeu. Le așteptăm', a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al MNIR, Ernest Obe
O expoziție despre deportarea românilor de etnie germană în lagăre de muncă din URSS, vernisată la Institutul Goethe
O expoziție dedicată comemorării a 80 de ani de la deportarea românilor de etnie germană în lagăre de muncă din URSS, care cuprinde documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), a fost vernisată, vineri, la Institutul Goethe.
Baletul 'Cenușăreasa' - în coregrafia lui Renato Zanella - premieră, pe 8 februarie, la Opera Națională București
Premiera de balet 'Cenușăreasa' de Serghei Prokofiev, o poveste despre puterea dragostei adevărate și triumful binelui, va fi prezentată, pe 8 februarie, de la ora 18,30, pe scena Operei Naționale București (ONB). Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga, inform
Neamț: Povestea tezarului de la Rădeni, care a stat 10 ani pe holurile unei școli, aurul fiind confundat cu alama
Artefacte din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială și de o valoare istorică inestimabilă, au stat zece ani pe holurile unei școli dintr-un sat, până când au fost remarcate de un specialist care a făcut demersuri pentru a fi introduse în patrimoniul național, susține dr. Vasile Diaconu, cercetător în
Vâlcea: Trilogia 'Cancerul, o poveste de dragoste', la Teatrul 'Anton Pann', de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului
Teatrul 'Anton Pann' din Râmnicu Vâlcea va marca Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de pe 4 februarie prin prezentarea a trei spectacole care își propun să sensibilizeze publicul față de experiențele și provocările celor care suferă de această boală și familiilor acestora. Trilogia, intitulată 'Canc
Arad: 21 de situri arheologice, identificate pe șantierul noii căi ferate
Arad, 30 ian /Agerpres/ - Mai multe descoperiri arheologice au avut loc în ultimul an pe șantierul noii căi ferate dintre Arad și Timișoara, unde au fost identificate 21 de situri, cel mai mare fiind în zona localității Vinga, unde ies la iveală urmele unei civilizații din epoca bronzului. Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a vizitat, joi, situl
Arad: Intotero spune că a 'rugat' Ministerul Finanțelor ca bugetul Culturii să fie măcar la nivelul din 2024
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat joi, în timpul unei vizite în județul Arad, că a 'rugat', în discuțiile de la Ministerul Finanțelor, ca bugetul instituției sale din acest an să fie cel puțin la nivelul celui de anul trecut și a spus că nu crede că la nivelul instituțiilor deconcentrate din subordine vor avea loc restructurări.
Ministrul Culturii spune că trebuie îmbunătățită securitatea la scoaterea obiectelor de patrimoniu din țară
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, afirmă că legislația trebuie îmbunătățită astfel încât obiectele de patrimoniu să fie în siguranță atunci când sunt scoase din țară la expoziții, arătând că și metodele de furt au evoluat de-a lungul anilor. Prezentă într-o vizită la un sit arheologic din zona Vinga, județul Arad,
Patriarhul Daniel, mesaj la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 95 de ani, într-un spital din Atena, în urma complicațiilor survenite după ce contractase un virus. Potrivit PF Daniel, &I
Mureș: Premiera documentarului 'Bölöni - Povestea unei legende', programată în aprilie, la Budapesta
Premiera documentarului 'Bölöni - Povestea unei legende', în care se face un portret foarte detaliat despre viața fostului internațional român, Ladislau (László) Bölöni, este programată pentru luna aprilie, la Budapesta, a anunțat, joi, la Târgu Mureș, unul dintre regizorii peliculei, Szabó Attila.