Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei
Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.
'Suntem cu toții martorii unei premiere: prima ieșire a acestei opere din Italia, iar acest prim drum duce la Iași. Acest act de curaj al muzeului care a împrumutat lucrarea este și un act de responsabilitate, pentru că pe viitor trebuie să facă accesibile aceste opere. Pentru noi înseamnă și altceva: după pandemie, când a totul a fost blocat, a urmat un blocaj pentru circulația bunurilor culturale mobile care, știți foarte bine, a fost cauzat de acel furt al Tezaurului Dacic care a dus în România la un blocaj de aproximativ un an și jumătate. Dar de fapt normalitatea este ceea ce trăim acum la Iași: circulația bunurilor, exportul temporar al bunurilor noastre - pentru a ne face cunoscuți, și prin aducerea la noi a bunurilor care reprezintă valori ale culturii universale, cum e această expoziție', a declarat presei Demeter Andras.

Managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, apreciază că expoziția 'Giotto la Iași' este mai mult decât o expoziție, este un 'triumf istoric' și rezultatul unui partenerial fără precedent între România și Italia.

'Giotto este adus la Iași printr-un eveniment de excelență diplomatică. 'Giotto la Iași' este un eveniment unic, irepetabil, și, o dată-n viață. Nu cred că în timpul vieții noastre această lucrare va mai putea fi adusă în România, dat fiind faptul că după aproape 700 de ani de la realizare, lucrarea părăsește pentru prima dată Italia', a declarat, în deschiderea vernisajului, Alexandru Constantin Chituță.

Expoziția, care se desfășoară până pe 30 octombrie, reprezintă un moment de referință în consolidarea legăturilor culturale, instituționale, dintre Italia și România.

'Pentru mine este o mare onoare să particip și să contribuim la organizarea acestei expoziții excepționale care reprezintă unul dintre cele mai semnificative momente ale Semestrului Cultural Italia România 2026. Când mi s-a propus posibilitatea de a aduce Giotto în România, mărturisesc că am gândit 'Nu este posibil'. Când mi s-a prezentat această posibilitate am crezut că nu va fi posibil. În schimb, datorită muncii extraordinare și colaborării dintre persoane și instituții italiene și române, am reușit să transformăm această idee în realitate. Este o muncă extraordinară, pe care am avut ocazia să o urmăresc personal și să trăiesc în diverse momente, pe parcursul acestor aproape 12 luni de activitate în România, în calitate de ambasadoare a Italiei', a declarat în timpul vernisajului ambasadoarea Italiei în România.

La eveniment au fost prezenți oficiali români și italieni, reprezentanți ai mediului cultural și artistic din Iași și din țară, autorități locale.
Creată inițial pentru orașul din regiunea Emilia în timpul șederii lui Giotto de prin anul 1330, la comanda legatului papal, cardinalul Bertrando del Poggetto, Popliticul reprezintă un împrumut extrem de rar. Lucrarea a părăsit Bologna doar cu ocazia câtorva expoziții excepționale și nu a trecut niciodată până acum granițele Italiei, ceea ce face ca prezența sa în România să fie un eveniment istoric.

Expoziția 'Giotto la Iași'este prezentată publicului ieșean în perioada 4 - 30 octombrie. AGERPRES/(A, AS, redactor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu ,editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Sarcofag roman al unui copil, găsit intact; descoperire de excepție pentru patrimoniul arheologic
Un mormânt de copil din perioada romană, conținând un sarcofag intact cu resturile probabil ale unui băiețel, a fost găsit de arheologi în timpul unor săpături în municipiul Constanța, descoperirea de excepție pentru patrimoniul arheologic fiind considerată de specialiști 'descoperirea momentului din Europa'. Arheologul
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul, sâmbătă, la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut în faț
Expoziția 'Brâncuși. Sindromul' de la MNAR se prelungește până pe 14 martie 2027; trei tururi ghidate până în decembrie
Muzeul Național de Artă al României anunță prelungirea expoziției 'Brâncuși. Sindromul' până pe 14 martie 2027, cu acest prilej instituția muzeală invitând publicul să participe la trei tururi ghidate speciale, programate până în luna decembrie. Potrivit unui comunicat al MNAR transmis miercuri AGERPRES, orga
BIBLIOTECA AZI/Tulcea: Oaze de lectură inedite, pe nave și în pensiuni; Biblioteca Județeană speră la un viitor tehnologizat
O oază inedită de lectură a fost amenajată pe o navă a societății Navrom Delta SA care face curse regulate între orașul Tulcea și localitățile din Delta Dunării, în timp ce Biblioteca Județeană 'Panait Cerna' remarcă o creștere a numărului cititorilor activi în ultima perioadă. Ideea amenajării unei biblioteci pe nava 'Moldova'
Expoziția 'Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament' - de miercuri, la Palatul Suțu
Expoziția internațională 'Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament', care propune o întâlnire între istorie, numismatică și textele biblice, se va deschide miercuri seară la Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București. Reunind piese provenite în principal din colecții private, parcursul expoziț
Ciocan: Ministerul Culturii susține cu 500.000 de lei promovarea la Oscar a filmului 'Fjord' regizat de Cristian Mungiu
Filmul 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar. 'Îl susținem. O să dau două exemple: filmul care acum este favorit - și o să zic doar țara, Spania (drama spaniolă 'La Bola Negra', regia Javier Cal
Ministrul Culturii despre tabloul de Grigorescu înregistrat cu valoarea de 3,5 lei: Este o eroare umană, va fi corectată
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, marți seară, că evaluarea la 3,5 lei a tabloului 'Peisaj' de Nicolae Grigorescu de la Muzeul Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' reprezintă o eroare umană, care va fi corectată. 'Este o eroare. Bineînțeles că este o eroare. Bineînțeles că acel Grigorescu a
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la Chișinău, pe 2 noiembrie
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat pe 2 noiembrie, la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea de Studii Europene din Moldova.
Sibiu: Festivalul Astra Film continuă online cu o selecție de 35 de filme documentare, până pe 8 noiembrie
O selecție de 35 de filme documentare, dintre care șase premiate la Astra Film Festival 2026, poate fi urmărită online până pe 8 noiembrie, pe întreg teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Abonamentul Astra Online Pass costă 150 de lei și oferă acces la 30 dintre filmele incluse în sel
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie - la Colchester și Londra
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie revine la Colchester, pe 28 și 29 noiembrie, și Londra, în perioada 2 - 7 decembrie, pentru a promova cinematografia din țara noastră, a celebra Ziua Națională și a consolida legăturile dintre cineaști și publicul britanic. La Londra, festivalul se va deschide pe 2 decembrie cu premiera britanică a fil
Orchestra CEMAN, formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, concertează la București, Craiova și Pitești
Orchestra CEMAN (Central European Music Academies Network), formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, susține în România turneul de toamnă 'Dincolo de granițe'. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, concertele vor avea loc la București, pe 30 octombrie, la Craiova, pe 1 noiembrie, și la Pitești, pe 2 noiembrie, de la or
AnulBrâncuși/Gorj: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu
Peste 300 de persoane participă, marți, la o procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Turneul 'Bella voce, Bella musica': Leontina Văduva și Cătălin Răducanu - serie de opt concerte
Soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu revin cu a doua ediție a turneului 'Bella voce, Bella musica', urmând să susțină opt concerte în țară și în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, turneul a început cu o avanpremieră la Institutul Cultural Român din Londra, pe 14 octombrie
AnulBrâncuși/Gorj: Participanții la Conferința 'Filosofia Formei' au subliniat importanța critică a conservării permanente a Ansamblului 'Calea Eroilor'
Participanții la Conferința Internațională 'Filosofia Formei', desfășurată la Târgu Jiu, au adoptat, la încheierea evenimentului, o declarație prin care reafirmă valoarea universală a operei lui Constantin Brâncuși, considerată un reper al modernismului și al filosofiei formei pure, și susțin continuarea dialogului interdisciplinar dintre artă, filo










