Buzău: Trei echipe de robotică, cu rezultate deosebite la nivel internațional, vor fi prezente la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'
Echipa de robotică 'Heart of robots', vicecampioană mondială a competiției FIRST Tech Challenge din Houston-SUA, în premieră pentru România distinsă cu premiul Inspire award, alături de echipa 'Homosapiens', ocupanta locului secund, în cadrul Western Edge Premier Event, competiție mondială de robotică desfășurată în SUA, și echipa'Relativity' vor lua parte la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni', informează Muzeul Județean Buzău.
Potrivit sursei citate, Muzeul va organiza pe 25 septembrie, între orele 17: și 21:00, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni', eveniment care se va desfășura la Muzeul de Arheologie, Istorie și Artă și la Centrul Muzeal 'I. C. Brătianu'. Publicul va avea posibilitatea să descopere diverse domenii ale cercetării, prin experimente, demonstrații și ateliere interactive.
'Prin această ediție, muzeul aduce împreună instituții de cercetare, mediul universitar, specialiști în patrimoniu și echipe de elevi pasionați de tehnologie. Publicul va putea explora legăturile dintre știință și viața de zi cu zi, de la agricultură, sănătate și mediu până la istorie, cultură și robotică. Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău propune activități interactive dedicate semințelor și diversității vegetale. Vizitatorii vor explora universul plantelor prin intermediul simțurilor și vor urmări demonstrații care aduc în fața publicului procese și rezultate ale cercetării de laborator. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău îi invită pe participanți să descopere plantele la microscop, să deguste fructe proaspete și să exploreze plante aromatice, bureți de lufă și alte surprize ale cercetării legumicole', a transmis, într-un comunicat de presă, Muzeul Județean Buzău.
Programul va fi completat de activități derulate cu sprijinul Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, al Arhivelor Naționale - Serviciul Județean Buzău și al Asociației 'Ținutul Buzăului'.
La eveniment vor lua parte echipele de robotică din județ care s-au evidențiat pe parcursul anului cu rezultate deosebite, în cadru unor competiții internaționale de profil.
'Echipa de robotică 'Heart of Robots' a Colegiului Național 'B.P.Hașdeu' va susține un atelier de robotică și tehnologie. Echipa de robotică 'Homosapiens' a Colegiului Național 'B.P.Hașdeu' va propune un atelier de proiectare 3D/CAD și un atelier de grafică în Canva. Echipa 'Relativity Team' a Liceului Teoretic de Informatică 'Alexandru Marghiloman' va participa cu atelierele 'Sumo', 'Umanoid' și 'Urmăritor de linie'. Cercetarea ne ajută să înțelegem trecutul, să răspundem problemelor prezentului și să pregătim viitorul. Protejarea patrimoniului, conservarea biodiversității, îmbunătățirea sănătății și dezvoltarea tehnologiilor se sprijină pe întrebări, experimente și cunoaștere', au anunțat organizatorii.
Echipa de robotică 'Heart of RoBots' a reușit performanța de a deveni, în acest an, vicecampioană mondială în cadrul competiției FIRST Tech Challenge din Houston-SUA, câștigând divizia Goodall, obținând locul I în divizia da Vinci și premiul Inspire award, prima dată pentru România.
Totodată, echipa de robotică 'Homosapiens' a obținut Inspire Award 2nd Place în Sea Division, cel mai prestigios premiu din FIRST Tech Challenge, în cadrul Western Edge Premiere Event din Long Beach, California-SUA.
În plus, echipa 'Relativity' va reprezenta România la finala mondială de robotică din Coreea de Sud, după rezultatele extraordinare obținute la competițiile internaționale de profil. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Festivalul Internațional 'Leonard', în anul aniversării a 70 de ani de teatru liric
Teatrul Național de Operă și Operetă 'Nae Leonard' din Galați, care aniversează în acest an 70 de ani de activitate, organizează, în perioada 18 octombrie-28 noiembrie, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional 'Leonard', cu nouă spectacole de operă, recitaluri și concerte. 'De șapte decenii, Teatrul Național de Operă
'Între lumi. Fără manual de utilizare' - noul concept curatorial al stagiunii 2026-2027 de la Teatrul Masca
Teatrul Masca propune pentru stagiunea 2026 - 2027 două premiere, un repertoriu care continuă direcția artistică de laborator de creație contemporană a ultimilor ani și un proiect unic în Capitală - platforma 'Masca de Cartier', o rețea culturală de proximitate, dezvoltată în Sectorul 6. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, &
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Un secol de la înființarea studiilor de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar va fi marcat la București, în zilele de 28 și 29 septembrie, printr-un simpozion internațional dedicat profesorului Vasile Gh. Ispir. Manifestarea, care va urmări evoluția studiilor de misiologie ortodoxă, de la începuturile lor universitare până la provocă
Mungiu, la Art Safari: Mă bucur pentru mica mea contribuție de a aduce oameni într-un muzeu de arte
Expoziția 'Fjord. Fotografii', o incursiune vizuală impresionantă în Norvegia, care este găzduită de joi de Art Safari New Museum, prezintă imagini realizate de regizorul Cristian Mungiu în perioada de documentare a filmului său premiat anul acesta la Cannes. Mungiu și-a exprimat satisfacția, la deschiderea expoziției, pentru ocazia de a ad
'Brâncuși și muzele sale', la Art Safari; Lemny: Am vrut o expoziție altfel; intrăm în ambianța de atelier a artistului
'Brâncuși și muzele sale', cea mai amplă expoziție dedicată marelui sculptor în România în Anul Brâncuși, s-a deschis joi seara la Art Safari New Museum, curatoarea Doina Lemny subliniind și-a dorit ca inițiativa sa să fie una altfel, în care publicul să intre în ambianța de atelier a artistului. 'Aceasta e
Covasna: Zece pictori din România și Republica Moldova expun în deschiderea Zilelor Mondiale ale Turismului
Zece pictori consacrați din România și Republica Moldova, participanți la prima ediție a Stagiului de Rezidență Artistică și Simpozionului Internațional de Pictură Deva-Hunedoara 2026, își vor prezenta lucrările în stațiunea Covasna, în cadrul unei expoziții organizate în debutul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Turismului.
Musicaluri, documentare și animații la Ukrainian Film Festival, de vineri până pe 23 septembrie
Ukrainian Film Festival, eveniment dedicat cinematografiei și culturii ucrainene, va avea loc de vineri până miercurea viitoare, la Happy Cinema Vitantis și Happy Cinema Colosseum din Capitală. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, festivalul se adresează atât comunității ucrainene din București, cât și tuturor celor care vor să descoper
Sălaj: 'Păturica mofturoasă' merge la școală, într-un proiect de teatru pentru copiii din mediul rural
Spectacolul 'Păturica mofturoasă', realizat de Alin Albu și Eduard Onu în cadrul proiectului 'Teatru la firul ierbii', va fi prezentat gratuit preșcolarilor și școlarilor de vârstă mică din nouă școli gimnaziale din mediul rural din județul Sălaj. Primele reprezentații sunt programate în comunele Gârbou, Someș-Odorhei, B
Art Safari New Museum- nou sezon începând de vineri, cu expoziții Brâncuşi şi Mungiu, printre propuneri
Art Safari New Museum a deschis, joi, în Amzei 13, cel de-al doilea sezon expozițional din acest an, până pe 20 decembrie iubitorii artei putând descoperi, printre altele, o expoziție despre Brâncuși și muzele care i-au influențat creația, curatoriată de Doina Lemny, și o incursiune în curentul Pop Art, curatoriată de Alexandre Eram, cu
Începe Bucharest International Film Festival - BIFF 2026; opt pelicule din Europa și Asia
Singura competiție internațională de lungmetraje din București, care se va desfășura de vineri până pe 27 septembrie, reunește în acest an opt filme din Europa și Asia, dintre care șapte vor putea fi văzute pentru prima dată în România. 'Selecția aduce la București producții premiate sau prezentate în cadrul u
Expoziția temporară 'Brâncovenii: putere și moștenire', la Palatul Suțu din Capitală
Expoziția temporară 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', care reunește portrete ale familiei Brâncoveanu și ale urmașilor, alături de reprezentări ce documentează felul în care memoria acestei familii a fost construită și transmisă de-a lungul generațiilor, va fi deschisă vineri, de la or
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană până pe 22 septembrie; filme, proiecții, spectacole de muzică și poezie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, de vineri până pe 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la sediul central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comunicat BMB transmis AGERPRES, s
Bihor: TIFF Oradea revine cu peste 30 de filme și evenimente speciale; pentru prima dată în vie (GALERIE FOTO)
TIFF Oradea revine, între 25 și 27 septembrie, cu cea de-a noua ediție, peste 30 de filme și evenimente speciale care duc cinematografia dincolo de sălile de cinema. Potrivit managerului TIFF Oradea, Claudia Droc, festivalul își extinde programul cu două locații noi, Cinema Palace - Lotus și Viile Familia Darabont, unde va avea loc
Cluj: S-a deschis FITT, festivalul în care arta întâlnește cu neuroștiința
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) și-a deschis porțile, joi seară, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în prezența unui numeros public. 'Acest festival s-a născut ca un semn de recunoștință pentru fiecare dintre dumneavoastră. (...) Fiecare dintre dumneavoatră care m-ați întâlnit m-ați p









