Noaptea Muzeelor - sâmbătă, la a XXII-a ediție: Expoziții, tururi ghidate, recitaluri, proiecții de filme, ateliere (GALERIE FOTO)
Un număr de 319 muzee și entități culturale din 39 de județe, dintre care 48 doar în București, pot fi vizitate gratuit sau cu bilet redus, sâmbătă, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a programului Noaptea Muzeelor 2026.
În București, Muzeul Național de Artă al României a anunțat un program extins pentru Noaptea Muzeelor, accesul fiind permis pentru fiecare muzeu pe baza unui bilet în valoare de 32 lei (16 lei pentru pensionari, 8 lei pentru elevi și studenți), care permite vizitarea tuturor spațiilor deschise în cadrul evenimentului.
Biletul include și accesul la expozițiile temporare 'Cotoșman & co. Lecția lui Livius Ciocârlie' și 'BDF Young', organizată în cadrul Bucharest Design Festival.
Programul se va desfășura între orele 14:00-22:00 (21:30 ultima intrare), la sediul central și la Muzeul Colecțiilor de Artă.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Începând cu ora 18:00 vor avea loc prezentări punctuale susținute de specialiștii muzeului, în toate spațiile de expunere.
La sediul central al MNAR, găzduit în fostul Palat Regal, vor putea fi vizitate:
* Galeria de Artă Europeană
* Galeria de Artă Românească Modernă
* Galeria de Artă Veche Românească
* Galeria de Artă Decorativă Europeană
* Galeria de Artă Orientală
* Spațiile Istorice
La Muzeul Colecțiilor de Artă, publicul va putea explora cele peste 30 de colecții permanente, precum și expoziția temporară 'Hartă veche și Artă nouă. 500 de ani de istorie veche și artă nouă în 100 de exponate selectate din Colecțiile Emilian Radu'.
Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Th. Pallady vor fi închise sâmbătă, 23 mai.
***
Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' participă și anul acesta la Noaptea Muzeelor, invitând publicul să descopere gratuit expoziția permanentă și să ia parte la o serie de activități speciale dedicate naturii, cercetării și vieții care prinde contur după lăsarea întunericului.
Programul special al Nopții Muzeelor la Antipa va începe sâmbătă, 23 mai, la ora 18:00, și se va încheia duminică, 24 mai, la ora 01:00, ocazie cu care accesul publicului în expoziția permanentă a muzeului va fi gratuit.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Între orele 18:00 și 01:00, vizitatorii vor avea acces gratuit și la expoziția 'Antipa și Racoviță - exploratori de poveste', iar între orele 21:30 și 22:30, publicul este invitat să participe la o activitate de colectare entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase, cercetătorii Muzeului Antipa urmând a povesti despre lilieci.
Activitățile în aer liber se vor desfășura numai în condiții meteo favorabile.
În intervalul orar 22:00 și 24:00, sunt programate momente artistice oferite de ansamblul vocal ArtpulseVox.
Sâmbătă, Muzeul Antipa va fi deschis publicului între orele 10:00 și 15:00, programul special dedicat Nopții Muzeelor urmând a începe la ora 18:00.
***
Palatul Primăriei Capitalei își redeschide porțile, oferind acces gratuit în acest an, tururi ghidate, expoziții, momente muzicale.
Clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, pentru al șaselea an consecutiv, în cadrul evenimentului 'Primăria Deschisă', organizat cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Tururile ghidate vor începe la ora 18:00 și vor avea loc la intervale de aproximativ 15 minute. Accesul se va face pe intrarea principală, în grupuri de maximum 30 de persoane, ultima intrare fiind la ora 23:45.
În curtea interioară a Primăriei Capitalei va fi amplasată instalația participativă 'București ACUM', un spațiu de dialog care invită bucureștenii să își imagineze și să exprime, prin mesaje sau desene, dorințele pentru orașul prezent și viitor.
Atmosfera serii va fi completată, de la ora 18:00, cu momente muzicale live: va mixa DJ Chlorys (Mihaela Vasiliu), iar Sorina Rotaru Band va interpreta jazz.
***
La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, vizitatorii sunt așteptați între orele 18:00 - 20:30.
Cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor, publicul poate vizita gratuit parterul muzeului, unde este amenajată expoziția 'Legea creștinească', care cuprinde sălile: Frumusețea Crucii, Fast, Reculegere, Moaște, Ferestre, Timp, Crucea - Pomul vieții, Puterea Crucii, Icoane și Școala Satului. Fiecare sală a expoziției propune o reflecție asupra rânduielii credințelor și a expresiei artistice țărănești. Intrarea se face prin Șoseaua Kiseleff nr. 3.

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
În plus vor fi deschise și cinci expoziții temporare: 'Portret / Atelier Ovidiu Simionescu (Sala Noua Galerie); 'Femeia - Al cincilea anotimp' - expoziție de pictură de Florica Dumitru (Sala Acvariu); 'Dor - Nicu Dumitrescu și prietenii: O simeză a regăsirii' (Sala Media); 'Zona fără semnal' - expoziție de fotografie Horea Preja (Sala Irina Nicolau); 'Laborator GDPR' / rezidență artistică Anca Coller și Daniel Stancu (MNȚRplusC).
Totodată, în curtea interioară va fi deschis și Târgul 100 de tradiții românești.
***
La Muzeul Național al Literaturii Române programul începe de la ora 14:00, cu tururi ghidate pentru copii și adolescenți și va continua cu vernisaje, concerte și discuții în grădină, până la ora 00:00. Accesul va fi gratuit la sediul din str. Nicolae Crețulescu nr. 8 și la casele memoriale din rețeaua muzeului.

Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES FOTO
***
Arcul de Triumf va fi deschis de la ora 18:00 la 00:00. Cei interesați pot vizita, gratuit, atât expoziția permanentă, care prezintă istoria monumentului prin documente și fotografii de arhivă, cât și pe cea temporară, 'Evocarea participanților din Primul Război Mondial', care include o colecție de obiecte cu valoare istorică: uniforme, echipamente militare, distincții și obiecte personale ale soldaților.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
***
La Palatul Mogoșoaia cei interesați pot vizita clădirea, expozițiile, dar și curtea, de la ora 18:00 la 22:00, iar pe întreg parcursul serii vor avea loc recitaluri de muzică live.
***
La ARCUB, Dan și Lia Perjovschi vor susține tururi ghidate, de la ora 15:00 și 17:00, pentru expoziția lor 'DRAFT pentru o retrospectivă comună'. Expoziția va fi deschisă până la miezul nopții.
* MINA - Museum of Immersive New Art prezintă marile muzee ale lumii, într-o singură noapte, într-un singur loc, pe 23 mai, între 20:00 și 01:30, de Noaptea Muzeelor, experiența urmând să aibă loc simultan în toate spațiile muzeului din București, Iași, Timișoara și Sofia.
Publicul va putea vizita în spațiul imersiv, pe rând, Louvre, The Metropolitan Museum of Art, Vatican Museums, Tate, Guggenheim, State Hermitage Museum, Museo Nacional del Prado sau Palacio de Bellas Artes și sa descopere lucrări și artiști esențiali din istoria artei, de la Leonardo da Vinci și Vincent van Gogh la Claude Monet, Wassily Kandinsky sau Henri Matisse, transmite MINA, într-un comunicat remis AGERPRES.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Experiența 'Noaptea Muzeelor la MINA' este gândită special pentru a transpune spațiul muzeal într-o scenă a marilor povești vizuale, unde picturile și detaliile prind viață într-o coregrafie a luminii.
La București, pe parcursul serii, lobby-ul MINA se va transforma într-un spațiu de relaxare cu bar și muzică mixată live de DJ Mia Ricci.
În cel de-al doilea spațiu imersiv din cadrul MINA București, vizitatorii se vor putea bucura și de show-ul 'Dinozaurii', o experiență 360° dedicată întregii familii, care explorează lumea dinozaurilor și a reptilelor marine din erele Triasic, Jurasic și Cretacic.
Biletele cu 50% reducere pentru Noaptea Muzeelor sunt disponibile pe www.minamuseum.com și la recepție, în limita locurilor disponibile.
***
Documente de patrimoniu, mobilier de început de secol XX și o expoziție dedicată lui Constantin Brâncuși sunt ofertele Arhivelor Naționale ale României pentru ediția din acest an a evenimentului 'Noaptea Muzeelor'.
În spațiul expozițional amenajat la parter, publicul poate vedea expoziția 'Din patrimoniul Arhivelor Naționale', un traseu documentar care urmărește istoria românilor din secolul al XIV-lea până spre sfârșitul secolului al XX-lea.
În holul central este găzduit proiectul 'Brâncuși între formă și spirit', realizat de Academia de Artă Handmade București cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român.
Publicul va putea participa și la un eveniment de 'Istorie experimentală', organizat de Asociația Redescoperă Istoria, dedicat prezentării vieții militarilor armatei române pe front, programul incluzând și demonstrații privind protocolul militar specific epocii reconstituite, oferind participanților o incursiune autentică în atmosfera vremii.
***
Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' oferă, între orele 18:00 - 00:00 posibilitatea Aulei BCU 'Carol I', Galeria directorilor, Spațiul Capsula Timpului; Sala Profesorilor 'Al. Tzigara Samurcaș', Rotonda mare; Sala 'Mircea Tomescu'; Salonul 'Carol I'; Rotonda mică / Cabinetul bibliologic; Sala Multimedia 'Ing. Petre Badea' ; Sala de lectură nr. 1 Minerva. În Corpuș Dacia vzitatorii sunt invitați să scrie impresii cu privire la bibliotecă și eveniment.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
***
Muzeul Geologic Național, aflat în inima Capitalei, își deschide porțile larg pentru publicul larg sâmbătă, în cadrul Nopții Muzeelor, propunând expoziții și activități deschise publicului, în regim de gratuitate pe parcursul întregii zile între orele 10.00 - 21.00: 'Pământul măsurat și înțeles' - expoziție documentară, 'Esențe minerale - de la cristal brut la bijuterie handmade' - expoziție tematică, Exponate vedetă, Cercetarea geologică - Sarea cunoașterii expoziție, Vizitarea expoziției permanente.
Pe parcursul evenimentului, în holul muzeului vor fi expuse două eșantioane de mari dimensiuni, menite să atragă atenția vizitatorilor și să ofere o experiență vizuală deosebită, primul, un amonit impresionant, cu o greutate de peste 60 de kilograme, iar cel de-al doilea un agregat mineral remarcabil, format din cristale de mari dimensiuni de heulandit și stilbit.
***
La Muzeul Național Cotroceni vor putea fi vizitate, între orele 17:00 - 23:00, Saloanele regale (Holul de Onoare, Sufrageria Germana, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand) și Spatiile Medievale (Pivnița Mare și Cuhnia), dar și expozițiile temporare: Salonul Artelor Decorative și BDF Highlights - Branding Romania through Creativity. La intrare se va prezenta un act de identitate, accesul fiind gratuit.
***
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) își deschide porțile vizitatorilor, oferind, sâmbătă, un program diurn și unul nocturn, astfel:
* Program de vizitare diurn (cu plată) se va desfășura între 10:00 - 18:00 (ultimul acces la 17:15), accesul urmând a se face pe baza achiziționării biletului de intrare.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
În acest interval, vizitatorii au ocazia să descopere expozițiile permanente - 'Tezaurul Istoric', 'Lapidarium', 'Copia Columnei lui Traian' și cele temporare - 'Coiful de la Ciumești - Exponatul lunii mai', 'RepWARtaje', 'Dunărea, fluviul care a modelat o lume', 'RE-MNIR: 50 de ani', 'la îndeMână' și 'Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României'.
* Program de vizitare nocturn: 18:00 - 23:00 (ultimul acces la 22:00), accesul urmând a se realiza gratuit, vizitatorii putându-se bucura de expozițiile permanente: 'Tezaurul Istoric', 'Lapidarium' și 'Copia Columnei lui Traian', precum și de micro-expozițiile temporare: 'Coiful de la Ciumești' și Automobilul F.N. Herstal, primul vehicul înmatriculat în București.
Muzeul își va închide porțile la ora 23:00.
Începând de duminică, 24 mai, MNIR își reia programul obișnuit de vizitare: 10:00 - 18:00 (ultima intrare la 17:15).
***
Filarmonica George Enescu celebrează Noaptea Europeană a Muzeelor într-un eveniment organizat în parteneriat cu Muzeul Național George Enescu, Ateneul Român putând fi vizitat gratuit între orele 22:00 și 00:00.
În Sala Mare, de la ora 22:00 va avea loc un recital cameral de pian susținut de Andrei Licareț. Publicul va putea vizita și expoziția temporară George Enescu și Yehudi Menuhin - Repere ale unei prietenii artistice, amplasată în foaier.
Participarea este gratuită în baza rezervării. Începând cu ora 23:00 accesul se poate face fără rezervare. Ultima intrare la 23:30.
***
Galeriile Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță propun, sâmbătă, în intervalul 10:00 - 23:00, evenimentul Noaptea Marilor Staruri, prezentând publicului peste 300 de obiecte cu autografele marilor staruri din sport, muzică și cinema, alături de lucrări de Grigorescu, Ghenie, Luchian, Pallady și Ciucurencu din colecții private (Expoziția de 1.000.000 de Euro).

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Seara include sute de cadouri și o tombolă surpriză.
***
Galeria Madrigal / Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' de pe Dealul Patriarhiei prezintă publicului, între 17:00 - 00:00, expoziția 'Corul Madrigal - 63 de ani de branding cultural', care își propune să ofere publicului o perspectivă inedită asupra unuia dintre cele mai longevive și iubite ansambluri corale din lume, printr-o privire care ocolește în mod deliberat scena și se îndreaptă către elementele ce o înconjoară și o definesc: arta plastică, costumul, afișul și caietul de sală.
Totodată, Corurile de copii din cadrul programului Cantus Mundi vor susține în intervalul 18:00 - 21:00 recitaluri în curtea Casei Madrigal.
***
Muzeul Hărților propune publicului, sâmbătă, între orele 12:00 și 23:00, o explorare creativă a spațiului interior și a grădinii, pentru a se bucura de hărți, artă contemporană (data art), muzică și natură. Accesul este liber, ultima intrare este la 22:30.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Programul cuprinde vizitarea expoziții permanente și a expoziției temporare (: 12:00-22:00); tururi ghidate în grădină ( 18:00 și 19:00); DJ set în grădină (19:30-22:00); vizitare expoziție temporară (22:00-23:00).
***
Muzeul de Artă Vasile Grigore - pictor și colecționar găzduiește, pe 23 mai, între 11:00 și 20:00, 18 interpreți de muzică clasică și jazz. Seara include un recital cu acompaniament de pian (flaut, violoncel, vioară, contrabas - lucrări de Rahmaninov, Lalo, Wieniawski, Bach), cvintetul de jazz RYJO - Romanian Youth Jazz Orchestra, mentorați de membrii Big Bandului Radio România - și Grupa Suma (chitară și violoncel). Piese solo de Gershwin, Telemann, Bach și Doina Rotaru completează programul. Intrare gratuită.
***
Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I invită publicul să viziteze, în intervalul 12:00 - 24:00, pavilionul de istorie militară generală și pavilionul Aviație, unde va putea regăsi artefacte legate de evoluția fenomenului militar din cele mai vechi timpuri până în prezent.

Foto: (c) ALEX TUDOR/ AGERPRES FOTO
La ora 16:00 încep evoluțiile asociațiilor de reconstituire istorico-militară, cu demonstrații și prezentări despre istoria purtătorilor de arme de-a lungul epocilor.
Totodată, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține un concert de muzică de fanfară - marșuri militare și muzică de promenadă. Ultima intrare la ora 23:00.
***
Muzeul Național al Pompierilor - Foișorul de Foc va fi deschis spre vizitare, între 17:00 - 23:00, în Noaptea Muzeelor. Publicul va putea vizita expoziția 'Pompierii de ieri și de astăzi', organizată în șapte săli tematice dedicate istoriei salvatorilor și evoluției activităților de intervenție și protecție civilă din România.
***
Casa Experimentelor - Romanian Science Center deschis în ianuarie 2016 pune la dispoziția vizitatorilor, într-un spațiu de 500 mp, 100 de experimente interactive din domeniile: optică și iluzii optice, acustică, electricitate și magnetism, fluide, plasmă, unde, mecanică și matematică pe care să le testeze, să apese, să rotească, să descopere pe principiul 'pune mâna și încearcă'. Toate exponatele prezentate aici invită la participare, ele par să spună mai degrabă 'Atinge-mă' decât 'Nu pune mâna'.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Ca și în ceilalți ani, vizitatorii vor avea la dispoziție spațiul expozițional pentru o durată de o oră pentru fiecare grup de 60 de persoane, intrarea făcându-se fără rezervare, în ordinea sosirii. Accesul mașinilor în parcare nu va fi permis, aceasta fiind lăsată la dispoziția vizitatorilor care vor aștepta intrarea în Casă.
Accesul se va face pe bază de taxă redusă: 20 lei/persoană, fără rezervare, în ordinea sosirii, în grupuri de câte maxim 60 de persoane (accesul nu este permis copiilor cu vârsta sub 3 ani). Vizita va dura câte o oră pentru fiecare grup de 60 de persoane, intrarea făcându-se la ore fixe.
***
La Muzeul Fotbalului București, între orele 18:00 - 02:00, publicul este așteptat, contra cost, la o călătorie prin istoria fotbalului, precum și de experiențe spectaculoase, în care va putea cum ar fi evoluția mingii de fotbal din 1930 până în prezent, istoria arbitrilor, dar și tricouri purtate și alte lucruri ce au aparținut marilor legende românești și internaționale, precum Hagi, Mircea Lucescu, Pele, Messi, Maradona.
În timpul vizitei vor fi organizate sesiuni de autografe ale unor fotbaliști celebri.
***
În Noaptea Muzeelor (18:00 - 02:00, ultima intrare la 01:00), la Muzeul Recordurilor Românești, care găzduiește cele mai mari colecții private din lume, pot fi vizitate colecțiile de fiare de călcat, filatelie și istorie poștală, aparate foto și tirbușoane.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Tarif: adulți 30 lei, copii/pensionari/studenți 20 lei.
***
Reptiland București invită publicul de toate vârstele să descopere, în intervalul 10:00 - 22:00, fascinanta lume tropicală, participând pentru al treilea an consecutiv la evenimentul 'Noaptea Muzeelor'. Întinsă pe o suprafață de 1.000 mp, expoziția permanentă aduce în prim-plan peste 45 de specii de reptile vii, oferind o experiență educativă și interactivă într-un cadru tropical autentic.
Publicul larg este invitat să exploreze ecosisteme spectaculoase, unde plantele exotice și reptilele coexistă în terarii moderne. De la păduri tropicale la deșerturi aride, vizitatorii vor călători prin lume, descoperind și înțelegând diferențele dintre specii și adaptările la mediu.
Prețul biletului de acces va fi redus la 30 de lei.
***
Noaptea Muzeelor a devenit, în ultimele două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale și un adevărat fenomen social, cu cifre de audiență ce gravitează în jurul cifrei de un milion de persoane, la nivelul întregii țări.
În premieră, în România, ediția 2025 a Nopții Muzeelor a fost susținută oficial de Ministerul Culturii, peste 75 de instituții muzeale, reunind 210 spații din întreaga țară, participând la cea de-a XXI-a ediție. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Licitație pentru implementarea sistemului digital ePatrimoniu
Ministerul Culturii anunță licitație pe SEAP pentru dezvoltarea și implementarea sistemului digital ePatrimoniu. Acesta va centraliza informațiile despre patrimoniul cultural mobil, imobil și imaterial și va permite furnizarea de servicii publice electronice pentru cetățeni, instituții și specialiști din domeniu. Valoarea totala
Harghita: Conacul Gyárfás de la Cristuru Secuiesc, legat de poetul maghiar Petőfi Sándor, reabilitat cu fonduri UE (GALERIE FOTO)
Conacul Gyárfás din Cristuru Secuiesc, monument istoric construit începând cu anul 1728, a fost restaurat printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul programului guvernamental 'România Atractivă'. Clădirea, aflată în proprietatea Primăriei Cris
Dolj: Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026 a debutat cu evenimente dedicate Japoniei
Festivalul Internațional Shakespeare organizat de Teatrul Național 'Marin Sorescu' și Fundația Shakespeare în perioada 21-31 mai, a debutat, joi seara, la Craiova cu evenimente dedicate Japoniei. Prezent la deschiderea oficială, ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, a afirmat că Festivalul Internațional Shakespeare de la Cra
Maramureș: Noaptea Muzeelor cu ateliere, expoziții și observații astronomice; Muzeul mineritului, ofertă culturală nouă
Cinci muzee din municipiul Baia Mare vor fi deschise publicului sâmbătă, 23 mai, până aproape de miezul nopți, marcând evenimentul european Noaptea Muzeelor, a informat serviciul de comunicare al Consiliul Județean (CJ) Maramureș. 'Evenimentul propune o noapte spectaculoasă, cu activități, ateliere și programe speciale în toate muze
Show de video mapping realizat de peste 50 de elevi din Iaşi şi Botoşani, la Romanian Creative Week
Fațada unui simbol arhitectural al Iașiului, hotelul Traian, devine joi seara scena unui show de video mapping realizat de peste 50 de elevi din Iași și Botoșani, în cadrul proiectelor multimedia de la Romanian Creative Week. În cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană și desfă
REPORTAJ/Harghita: Generații unite prin dans popular - 1.200 de copii și tineri, la tradiționala întâlnire de la Miercurea-Ciuc
Pe holurile Casei de Cultură din Miercurea-Ciuc se aud pași grăbiți, râsete și mișcări repetate de dans. Afară plouă mărunt și e frig, dar înăuntru sute de copii îmbrăcați în costume populare încălzesc atmosfera și își aranjează pălăriile, cizmele și fustele înainte de a urca pe scenă. Unii au doar câțiva ani. Al
Noaptea Muzeelor/Hunedoara: Recital Mircea Baniciu și sesiuni de video-mapping la Castelul Corvinilor
Un recital al artistului Mircea Baniciu și mai multe sesiuni de video-mapping sunt principalele puncte de atracție ale evenimentului Noaptea Muzeelor ce va fi organizat sâmbătă, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Muzeul Castelul Corvinilor va fi deschis și va oferi acces gratuit tuturor persoanelor care îl vor vizita între orele 21:00 și 2
Iași: Noaptea Muzeelor la Ateneul Național din Iași și CIAC - Baia Turcească
Ateneul Național din Iași invită publicul și vizitatorii orașului să celebreze cultura și arta în cadrul celei de-a XXII-a ediții a evenimentului european 'Noaptea Muzeelor' (23 mai). Astfel, două dintre cele mai emblematice spații culturale administrate de instituție își vor deschide porțile sâmbătă seara, între orele 18:00 și
Noaptea Muzeelor/Șezătoare și atelier de cusut tradițional, expoziții și demonstrații de arderea ceramicii
Expoziții, ateliere, o șezătoare și demonstrații de ardere a ceramicii sunt evenimentele pregătite de Muzeul Județean Olt pentru Noaptea Muzeelor, ce se va desfășura în a doua parte a zilei de sâmbătă, potrivit managerului instituției, George Smarandache. La sediul principal al Muzeului Județean Olt se vor putea vizita, sâmbătă, expoziții de
Noaptea Muzeelor/ Proiectul 'Emblematic România' participă la evenimentul 'Primăria Deschisă' organizat de ARCUB
Proiectul cultural 'Emblematic România' participă, sâmbătă, la cea de-a șasea ediție a evenimentului 'Primăria Deschisă', organizat de municipalitate, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor. Potrivit unui comunicat al organizatorilor proiectului, în spațiul amenajat la par
Artistul Nicolae Voiculeț: Fiecare notă a naiului meu va deveni o îmbrățișare pentru cei care suferă
Artistul Nicolae Voiculeț, aflat în spital în contextul problemelor grave respiratorii prin care trece în această perioadă, a anunțat că primele concerte pe care speră să le susțină după recuperare nu vor fi pe marile scene ale lumii, ci în spitale și centre medicale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Asociaț
Patriarhul Daniel: Domnul Iisus a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi pentru a constitui Biserica Sa
Domnul Iisus cel Înălțat la cer a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi pentru a constitui Biserica Sa, a transmis, joi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, care în acest sunt prăznuiți î
Catedrala Patriarhală și Catedrala Națională își celebrează hramurile în aceeași zi; următoarea dată va fi în anul 2099
Catedrala Patriarhală istorică și Catedrala Națională își celebrează joi hramurile, Sfinții Împărați și Elena și, respectiv, Înălțarea Domnului. Următoarea dată în care vor fi sărbătorite în aceeași zi va fi în anul 2099. * Catedrala Patriarhală istorică își sărbătorește hramu
Galați: Street Fest, cel mai mare festival de artă stradală, în perioada 5-7 iunie
Galațiul va găzdui timp de trei zile, în perioada 5-7 iunie, Street Fest, cel mai mare festival de artă stradală, care propune o sărbătoare a culorii și a bucuriei împletită cu muzică live, show-uri pe diferite teme. Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediție, va transforma centrul orașului într-un spațiu artistic în a








