Harghita: Conacul Gyárfás de la Cristuru Secuiesc, legat de poetul maghiar Petőfi Sándor, reabilitat cu fonduri UE (GALERIE FOTO)
Conacul Gyárfás din Cristuru Secuiesc, monument istoric construit începând cu anul 1728, a fost restaurat printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul programului guvernamental 'România Atractivă'.
Clădirea, aflată în proprietatea Primăriei Cristuru Secuiesc, este cunoscută mai ales pentru legătura sa cu poetul maghiar Petőfi Sándor, care și-a petrecut aici ultima noapte înainte de dispariția sa în timpul bătăliei de la Albești, în 1849.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
Primarul orașului, Koncz Hunor János, a declarat, pentru AGERPRES, că, de-a lungul timpului, conacul a avut mai multe destinații: a fost spital de pneumologie în perioada comunistă și ulterior, în ultimii ani, a găzduit un centru de plasament pentru copii cu dizabilități.
Deși clădirea părea a fi conservată, adevărata stare a structurii s-a văzut abia după ce au început lucrările, experții precizând că anumite părți se aflau într-o stare avansată de degradare.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
Proiectul a fost accesat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar lucrările au început efectiv la sfârșitul anului 2024, după relocarea centrului de plasament, fiind realizate de o firmă locală.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ opt milioane de lei, inclusiv TVA, din care contribuția administrației locale a fost de circa 500.000 de lei.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
Restaurarea conacului a urmărit păstrarea elementelor originale ale clădirii, cum ar fi frescele istorice, tavanul decorat sau grinzile vechi.
Koncz Hunor János a explicat că în pivnița conacului a fost amenajat un spațiu, denumit 'Crama Gyárfás', care ar putea fi transformat în viitor într-o cafenea, iar parterul va găzdui o expoziție permanentă despre istoria conacului și legătura sa cu poetul Petőfi Sándor, precum și diverse evenimente culturale și expoziții temporare.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
Mansarda va funcționa ca sală de conferințe și spațiu pentru activități culturale.
De asemenea, există și posibilități de cazare pentru aproximativ 10-12 persoane.
Primarul spune că se dorește ca noul spațiu să fie administrat de o firmă a orașului, împreună cu alte obiective turistice locale, și să aibă rol cultural și turistic.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
Inaugurarea conacului renovat va avea loc pe 24 mai, iar localnicii vor putea să intre și să admire această clădire emblematică pentru comunitate.
Koncz Hunor János a mărturisit că a copilărit lângă acest conac și consideră că reabilitarea clădirii, care este parte a identității locale, a fost o datorie istorică, dar și una de suflet.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
'Pentru noi, aceasta era și o datorie istorică și sufletească. Pentru comunitatea de la Cristur chiar reprezintă, într-un fel, o împlinire istorică. Aici vorbim de o clădire de care toți locuitorii orașului și ai zonei Cristur sunt mândri. Și pentru noi este o mândrie că am putut salva o clădire despre care nu am cuvinte să spun cât de importantă este pentru noi', a afirmat edilul.
Acesta a vorbit și de asocierea clădirii cu poetul național maghiar Petőfi Sándor, despre care tradiția locală spune că ar fi petrecut aici ultima noapte înainte de dispariția sa pe câmpul de luptă, în 31 iulie 1849.
'Vorbim despre ceva excepțional. În mintea oamenilor de la Cristur a rămas ca fiind o personalitate din comunitatea noastră, chiar dacă a stat aici o singură noapte', a arătat Koncz Hunor János.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
Anual, la 31 iulie, autoritățile locale organizează manifestări dedicate memoriei lui Petőfi Sándor.
Evenimentele includ servirea ultimei cine a poetului din seara petrecută la Cristuru Secuiesc - mămăligă cu lapte și brânză -, precum și un tur ciclist până la Albești, locul bătăliei din 1849.
În curtea conacului se află și un păr vechi, cunoscut ca 'părul lui Petőfi', sub care poetul și-ar fi scris ultima poezie, care a devenit acum un punct de atracție pentru vizitatori.

Sursa foto: Primăria Cristuru Secuiesc
'Este un străbunic al părului, care mai ține minte trecutul. Și acolo este o zonă care este vizitată de foarte mulți turiști care vin și din România și din afara României', a mai spus edilul.
Conacul Gyarfas din Cristuru Secuiesc face parte din 'Ruta Curiilor', un traseu turistic și cultural inclus în programul național de turism cultural 'România Atractivă', finanțat prin PNRR și dedicat valorificării și restaurării conacelor și curiilor istorice din Transilvania. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro
Sibiu: Muzeul ASTRA promovează ceramica de Horezu la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris
Muzeul ASTRA din Sibiu promovează meșteșugul ceramicii de Horezu la cea de-a 31-a ediție a Salonului Internațional al Patrimoniului Cultural, organizată de vineri până sâmbătă, la Carrousel du Louvre din Paris.
Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuși - vineri, la Muzeul Național de Artă
Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși are loc vineri, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', evenimentul își propune să răspundă la o serie de întrebări: Cum devine un artist un simbol național? C
Concertul 'Lord of the Strings' deschide, vineri, Festivalul SoNoRo
Concertul 'Lord of the Strings' deschide vineri, la Sufrageria Regală de la Muzeul Național de Artă al României, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului SoNoRo. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de organizatori, ediția XXI-a a Festivalului SoNoRo, 30 octombrie - 15 noiembrie, pornește de la universul artistic al lui Richard














